Liberalii vasluieni nu prea vad prin „transparenta” Primariei

0
724

Liberalii Tudor Polak si Marius Arcaleanu au criticat maniera netransparenta in care se desfasoara, pe anumite segmente, activitatea Primariei Vaslui. Cei doi au adus si argumente: spatiile verzi din municipiu, activitate la care Primaria exceleaza, au admis liderii PNL Vaslui, dar fara a preciza costurile pe metrul patrat amenajat, pe de o parte, si statutul incert al Stadionului Municipal, care este ba deschis, ba inchis.

Tudor Polak, presedintele Organizatiei Municipale PNL Vaslui, a atacat tema „transparentei” Primariei citandu-l chiar pe primarul Vasile Paval, care, la sfarsitul lunii ianuarie, spunea ca va transparentiza activitatea institutiei, inclusiv pe site-ul propriu si la aviziere, pentru ca informatiile sa nu mai ajunga „distorsionat” in spatiul public. „La momentul respectiv, ne-am bucurat, insa bucuria a fost de scurta durata. Acum, spre exemplu, pe site-ul Primariei este pus in dezbatere publica Registrul local al spatiilor verzi. Sa nu fiu inteles gresit: Primaria municipiului Vaslui exceleaza la acest capitol – a primit si cateva premii pentru felul in care arata orasul din acest punct de vedere -, insa nu sunt puse in dezbatere publica si unele informatii importante si de interes public, spre exemplu costul pe care Primaria il plateste pentru fiecare metru patrat pe care il amenajeaza in municipiu”, a aratat Tudor Polak.

Al doilea exemplu oferit de presedintele Organizatiei Municipale PNL Vaslui se refera, coincidenta sau nu, tot la un… spatiu verde, Stadionul Municipal Vaslui, despre care primarul Paval dadea asigurari ca va putea fi folosit de CSM Vaslui. Pe de alta parte… „Acelasi domn primar notifica toate cluburile si asociatiile sportive din municipiul Vaslui ca, in perioada 1 ianuarie 2019 – 31 decembrie 2019, terenul principal din incinta bazei „Stadionul Municipal Vaslui” va fi inchis oricarei activitati sportive, deoarece se vor efectua lucrari de reparatii generale si intretinere a gazonului. Va juca echipa sau nu va juca?! Sunt informatii care ii intereseaza pe toti cetatenii! Unde e transparenta de care vorbea domnul primar?”, s-a intrebat Tudor Polak, care a precizat ca PNL va incerca sa „elucideze misterul”.

Apa vasluienilor, poveste fara sfarpit

Marius Arcaleanu, secretarul general al PNL Vaslui si consilier local, a ramas fidel unei preocupari mai vechi (ne-am fi mirat sa fie altfel!): facturile mari pe care le platesc vasluienii pentru apa consumata. Dupa ce a prezentat demersurile din ultima perioada in vederea bugetarii operatiunii de montare a contoarelor de bransament la toate scarile din municipiu, pentru a care a fost prinsa suma de 800.000 lei, Arcaleanu a spus ca la Aquavas – Filiala Vaslui „se intampla ceva”: „Parca nu aud, parca nu vad, parca sunt in alta lume… Stau intr-o letargie care parca este intentionata. Fac un apel catre executivul vasluian, catre domnul primar, catre conducerea Aquavas, catre domnul Dumitru Buzatu, pentru ca – subliniez acest lucru – am senzatia ca de acolo pleaca aceasta situatie, sa se aplece asupra rezolvarii problemei”, a spus Marius Arcaleanu.

Romeo Cretu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.