ALEXANDRU MARGHILOMAN, ARTIZANUL UNIRII DE LA 27 MARTIE 1918

0
947

Pornind de la vorba romanului ca o zi de primavara hraneste un an, iata, ca o zi, precum este 27 martie, hraneste un intreg Centenar si mai mult! La 27 martie, ziua celei de-a 101-a aniversari a Unirii Basarabiei cu Patria-Mama, tin sa evoc, in forul Senatului, personalitatea lui Alexandru Marghiloman (1854-1925), figura marcanta in viata politica a Romaniei sf. sec. XIX – inceput de secol XX. Evocare motivata nu numai de faptul ca Marghiloman este considerat, pe buna dreptate, artizanul Unirii de la 27 martie 1918, dar si de virtutile unui intelectual rasat (i se spunea „Lordul valah”!), pregatit sa-si calce pe orgolii si sa-si sacrifice bunul nume de dragul salvarii patriei lui. Se stie ca Pacea de la Bucuresti semnata de Marghiloman la 24 aprilie 1918 i-a adus stigmatul „tradatorului de tara”, un stigmat anulat in timp prin alte virtuti notorii.

Despre Alexandru Marghiloman am vorbit nu o data cu seniorul liberalilor, regretatul Dan Amedeo Lazarescu, cel care il evoca deosebit de afectuos. Pe drept cuvant, buzaoanul Alexandru Marghiloman, fiul mosierului Iancu Marghiloman de Buzau, pomenit in paginile „Timpului” de Eminescu, a fost, dupa expresia lui Iorga, „podoaba vietii noastre politice”. Apropo, e spre lauda Primariei orasului Buzau, infratit cu Chisinau, ca a reluat editarea celor doua volume ale scriitorului Nicolae Penes „Alexandru Marghiloman – lordul valah”, lucrare premiata de Academia Romana (Premiul Mihail Kogalniceanu pe anul 2008!), anume in Anul Centenarului Unirii Basarabiei cu Romania.

Om cu vederi politice conservatoare, spirit junimist notoriu, alaturi de Titu Maiorescu, Petre Carp s.a., si jurist cu studii la Facultatea de Drept la Inalta Scoala de Stiinte Politice de la Paris, Alexandru Marghiloman, un germanofil convins, nu a impartasit ideea intrarii in Razboi de partea Antantei. Memorand ruperea Principatului Moldovei in doua si anexarea partii ei dintre Prut si Nistru in 1812, precum si folosirea umilitoare a teritoriului Principatelor Munteniei si Moldovei in prima jumatate a secolului XIX de catre Rusia in campaniile ei impotriva Turciei pentru a ajunge la Constantinopol si Stramtori, Marghiloman si conservatorii au invocat tot timpul, si pe buna dreptate, pericolul major de la est. La Consiliul de Coroana din 14 august 1916 care a hotarat intrarea Romaniei in razboi de partea Antantei, alaturi de Rusia, Marghiloman spune:Instalarea la Stramtori a marelui nostru inamic este moartea economica a tarii. Cred ca acesta este cel mai mare pacat ce un roman poate comite impotriva viitorului tarii”.

Convins in alegerea facuta, Marghiloman, cu stiinta lui Bratianu si a Regelui, ramane in Bucurestiul ocupat de germani, ajutand cat poate de mult Romania sa evite un deznodamant fatal pentru viitorul ei. De aceea, in primele luni ale anului 1918, perioada in care Romania se afla in punctul critic al starii sale catastrofice provocate de iesirea Rusiei din razboi si inaintarea trupelor germane, Marghiloman accepta propunerea Regelui Ferdinand sa-si asume riscul guvernarii si sa poarte tratative cu germanii in conditii extrem de grele si umilitoare pentru Romania. Era un guvern gandit, de la bun inceput, drept unul de sacrificiu, caci, la acel moment de cumpana, Romania avea nevoie de un respiro in situatia ei fara de iesire. Alexandru Marghiloman si-a asumat acea misiune jertfelnica si, cu toate invinuirile pe care avea sa le indure, a purtat tratative cu ocupantii, obtinand repaosul necesar Romaniei. Dupa marturiile unui alt mare contemporan, I.C.Duca, Marghiloman avea insusirile unui mare si unic jucator: „indrazneala la atac, necrutare la castig, nesovaiala la paguba”.

Drept recompensa pentru invectivele de moment, dar si pentru adevarata pretuire a omului de stat – competent, curajos si priceput – Providenta a vrut ca Alexandru Marghiloman sa se afle pe culmea evenimentelor in ziua de 27 martie 1918 de la Chisinau. Era momentul care simboliza ridicarea din genunchi a Romaniei, primul pas victorios catre renasterea din scrum a ceea ce, spre sfarsitul anului, avea sa se numeasca Romania Mare.

In „Notele politice” (1927, reeditate abia in 1993-1994) – un jurnal al insemnarilor sale zilnice referitoare la activitatea politica din intervalul 1887-1924, Marghiloman descrie atmosfera zilei de 27 martie 1918. O redam aproape integral, pastrand stilul si fiorul trait de autor: „La 3 jum(atate) ne ducem la Sfat. Cand intram, Sala intreaga aclama; cativa indaratnici stau nemiscati pe locurile lor, dar fara sa protesteze sau sa manifeste. Pronunt un discurs vibrator, puternic aplaudat si dau citire conditiunilor formulate; pentru a respecta suveranitatea lor, declar ca parasesc palatul dar ii rog sa treaca la acte.”

Ne ducem la Cercul militar… Pe la 7 colonelul Condeescu vine sa anunte ca putem merge la Sfat, caci se incepe despuierea votului. Prin 80 de voturi se hotaraste ca votul va avea loc prin apel nominal si deschis. Cand urcam scarile in mijlocul unei emotiuni de nedescris, ni se anunta ca prin 86 voturi contra 3, plus 35 abtineri, unirea a fost votata. Vreau sa felicit pe Stere: o criza de lacrimi il arunca in bratele mele. Cazacu plange. Generalii se imbratiseaza cu deputatii. Harjeu, cu ochii umezi imi spune ca nu va uita niciodata ca i-am permis sa traiasca alaturi de mine aceasta ora de neuitat. Toti sunt asa de miscati, incat nu pot vorbi. Eu insumi amintindu-mi tot ce m-au facut sa indur, nu pot sa desclestesc dintii. In sfarsit sedinta solemna trebuie sa inceapa… Inculet proclama votul si declara ca adunarea a adoptat deciziunea blocului moldovenesc ca sa se uneasca cu Romania. Ma urc la tribuna si declar ca „in numele poporului roman si al Regelui sau Ferdinand I (ovatiuni) iau act de hotararea Sfatului si proclam Basarabia ca fiind unita, de data aceasta pentru totdeauna, cu Romania, una si indivizibila. (E o adevarata frenezie). Adaog: „Sa ne inchinam in fata geniului rasei noastre care a permis poporului Basarabiei sa-si pastreze vie, printre veacuri, scanteia care la prima suflare a libertatii a aprins inimile lor si sa salutam, adanc pe acesti oameni (aratand pe cei de la guvern) cari fara preocupari egoiste, putand sa ramaie conducatorii unui Stat, au voit mai bine sa fie servitorii unei natiuni…

Ne ducem apoi la Catedrala, unde Gurie, dupa ce a tinut o scurta cuvantare si a proclamat pe Rege si pe Regina suverani ai tarei, a slujit un Te-Deum…

Parasesc Chisinau la 1 dimineata.”

Astfel, „Notele politice” ale lui Marghiloman sunt un adevarat izvor documentar care ne poate teleporta emotional in atmosfera fascinanta si inedita a maretului act de renastere nationala. Dar nu numai. In Anul Centenarului prestigioasa editura chisinauiana „Stiinta” lanseaza o inedita culegere de documente „Basarabia in Parlamentul Marghiloman”, sursa de mare pret pentru cunoasterea istoriei romanilor acelor vremuri zbuciumate.

Precum se poate deduce, Marghiloman nu si-a facut titlu de glorie personala din rolul pe care l-a jucat in actul de Unire al Basarabiei cu Patria-Mama, acest act fiind un prim si inspirat imbold al procesului de constituire a Romaniei Mari in toamna aceluiasi an. In unul din memorabilele sale discursuri tinute in Parlamentul Romaniei, in anul 1920, Marghiloman spune: „Romania Mare nu s-a facut nici dupa conceptiile dvs. politice, nici dupa planurile noastre… Daca reusea o conceptie politica, pierdeam Basarabia, daca reusea pana la capat alta conceptie politica, nu aveam Ardealul. Si atunci, domnii mei, sa ne plecam fruntea inaintea unui geniu mai mare decat al nostru, inaintea unei pronii, care a fost mai inteleapta decat noi. Numiti-o Providenta, numiti-o geniul rasei, botezati-o cum vreti voi; sa stiti ca Romania a iesit din instinctul tuturor romanilor (s.n.), nu din calculele facute de unii.”

Marele „instinct al unitatii nationale” care a reunit provinciile romanesti intr-un tot intreg, acesta este laitmotivul discursurilor istorice ale „invinuitului” Alexandru Marghiloman din sedintele furtunoase ale Parlamentului Romaniei in vara anului 1918. Dar mai bine sa-l ascultam pe orator: „… viu inaintea tuturora si intreb: cand un guvern incheie o pace dureroasa, dar poate in acelasi timp sa arate Tarii: „Uite, eu am scapat muntii; uite ce am adus de la rasarit”, care din domniile voastre poate spune ca a lipsit de la datoria lui? (Aplauze prelungite) „.

Alexandru Marghiloman, contestat, cenzurat, impins la subsol de vremuri netrebnice, ramane a fi unul din fruntasii formidabilei pleiade de politicieni ai Unirii. Inzestrat cu responsabilitatea omului de stat, dar si cu viul instinct al conservarii si perpetuarii natiunii, astazi prim-ministrul si artizanul Unirii reintra si se inalta in constiinta urmasilor sai in toata statura sa de jertfa si de daruire victorioasa!

Ion Hadarca, senator de Vaslui

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.