UN NUME CAT O LEGENDA: CONSTANTIN STERE

0
984

Stralucitul orator, publicist, scriitor si om politic Constantin Stere era pentru noi, cei nascuti in Basarabia ocupata de sovietici, un nume interzis cu o opera tinuta sub 7 peceti.

Cazul Vasilenco, incredibil dar adevarat, este edificator pentru acele vremuri. In scurta perioada a dezghetului hrusciovist din anii i60, tanarul si talentatul cercetator Ion Vasilenco a cutezat sa-si dea doctoratul in baza operei lui C. Stere. Ordinul de veto pus pe lucrare si retragerea semnaturii l-au impins pe bietul cercetator la balamuc, apoi la sinucidere. Nici in Romania socialista Stere nu a fost acceptat. Totusi, interdictiile nu au facut decat sa-i sporeasca legenda. O imensa suferinta si ardoare militanta inca nestinsa pana azi intruchipeaza personalitatea lui Constantin Stere, basarabeanul, numele si opera caruia se inscriu perfect in tematica Centenarului. In pledoariile sale unioniste, Stere vedea Basarabia cu sarma ghimpata pe frunte ca pe fruntea unui Crist, prin calvar asumandu-si mantuirea.

Zbuciumata viata a lui Stere este o panza de mari dimensiuni, cu vaste cuprinderi de abisuri glaciale siberiene, cu prabusiri si inaltari pe culmile celor mai marete idealuri. O parte a acestei vieti o putem cunoaste din romanul-fluviu al lui Constantin Stere, construit pe fundament biografic, „In preajma revolutiei”. Sunt convins ca, daca acest roman ar fi fost lansat in una din limbile de circulatie europeana, ar fi fost asezat in sirul vastelor panze epice ale lui Romain Rolland, John Galsworthy etc. Apropo, in cea mai recenta Lista canonica a „Romaniei literare” – „100 de carti de proza in 100 de ani” – romanul lui Stere este cuprins printre primele.

Dupa o suta de ani de la momentele apoteotice ale istoriei, la faurirea careia a participat, putem spune ca toata framantarea lui Constantin Stere, tot neogoitul lui spirit si debordanta lui energie au fost date unui singur scop – dezrobirii Basarabiei.

Stere nu a fost un om comod. Caracterul lui a fost marcat, din frageda tinerete, de trama anilor grei de surghiun siberian pentru delict de idei, incompatibile cu tarismul rus. Cand a inteles esenta social-democratiei ruse, de care era atasat, a stiut sa-si regaseasca rostul in miscarea de eliberare nationala, a fondat doctrine, partide, publicatii, precum ziarul „Basarabia” si revista „Viata romaneasca”. A initiat discutii, dezbateri, polemici si proiecte de anvergura, unele gasindu-si reflectarea in una din cele mai moderne Constitutii europene – a Romaniei reunite.

Stere a fost un oponent aprig al intrarii Romaniei in Primul Razboi Mondial de partea Antantei. Toata fiinta lui a protestat la luarea acestei decizii. A parasit, in 1916, postul de Rector al Universitatii din Iasi si s-a mutat la Bucuresti. Era dezolat ca Romania nu s-a angajat de partea fortelor care luptau impotriva Rusiei, imperiul care tinea sub talpa de mai bine de o suta de ani Basarabia lui chinuita. El o dorea eliberata si intuitia ii spunea ca a venit momentul. Nu stia, insa, cat de intortocheate pot fi cararile istoriei.

Stere a patimit mult pentru acest pas, a fost invinuit de colaborationism si blamat cu obstinatie, in contrapondere cu alti lideri politici ai vremii (P. Carp, Al. Marghiloman, Titu Maiorescu, G. Arion s.a.) care au ramas, la fel, sub ocupatia germana. A fost marcat mult de aceste ostracizari, multe dintre ele gratuite si injuste. Cata dreptate avea Stere sa se opuna transmiterii Tezaurului romanesc sub custodia regimului tarist in disolutie! Si cat de mult vorbeste despre aceasta conjuratie ostila neadmiterea lui in randurile Academiei Romane, propunere facuta, in 1918, de Duiliu Zamfirescu si blocata de Nicolae Iorga! Dar peste toate vicisitudinile, in momentul in care destinul i-a deschis o portita spre Basarabia amenintata de bolsevism si aflata in grave convulsii, a fost exact acolo unde a trebuit sa fie, in Iasii din primavara anului 1918.

Portretul maestrului Mihail Sadoveanu din aceasta perioada este o usoara mangaiere pentru cel patimit: „Si iata-ma intr-o zi luminoasa de martie, cu prieteni, avand in mijlocul nostru pe un sol din Bucurestii indepartati. Era intre noi hulitul pe nedrept, ostracizatul. Era un sol pentru Basarabia. (…) Se ducea intr-un vechi pamant de lupta. In dosul conversatiilor si discutiilor curente, banuiam in el cu totii ceea ce nu voia sa marturiseasca: o bucurie continua, o nadejde pe cale de a deveni realitate. Amintirile primei tinereti, activitatea de dupa revolutia de la 1907, lupta aspra din ultimii ani puneau in ochii lui Stere acea umbra grava care acoperea izbucnirea sufletului ca nourii stralucirea de primavara.”

Stere intra direct in atmosfera locului, fara a pierde niciun minut. El se avanta in discursuri ca sa convinga pe cei ezitanti sa voteze Unirea cu Romania in Sfatul Tarii ori pe opozanti, cum erau cei din fosta administratie tarista, aserviti de reprezentantii unor minoritati nationale.

Un alt martor al evenimentelor de la Chisinau, Dimitrie Bogos, marturiseste, in cartea sa, „La raspantie”, cum s-a manifestat Stere la banchetul serii organizat in cinstea delegatiei sosite: „… a fost un delir cand vorbea dl Stere. L-am vazut atunci de prima oara in viata. Cu o voce ferma, hota­ra­toare, cu o logica de fier, explica dl Stere… necesi­ta­tea actului Unirii. Cred ca dl Stere nici­odata in viata lui n-a fost asa de tare, asa de con­vingator ca in seara de 24 martie. Clipe inaltatoare, clipe marete, care nu se vor uita niciodata in viata.”

In zilele premergatoare celei in care Sfatul Tarii a votat Unirea, Constantin Stere a participat la 26 de consfatuiri la care a militat in favoarea Unirii in forma percutanta proprie lui.

La 27 martie 1918, a fost prezent in Sfatul Tarii. Era deja o legenda, un basarabean prin suferinta si un roman prin constiinta. Discursul lui Stere la deschiderea sesiunii istorice este unul magistral: „Domnilor deputati, se adreseaza Stere Sfatului Tarii, in viata omului, ca si a popoarelor intregi, momente asa de inaltatoare nu sunt multe. Sunt profund emotionat pentru increderea, pe care mi-ati acordat-o, si pentru greaua sarcina pe care ati pus-o pe umerii mei, dar simt si o bucurie nesfarsita, ca imi dati iar posibilitatea de a lupta pentru dreptul si libertatea poporului, al carui fiu sunt. Gonit din tara mea natala prin puterea oarba a despotului tar, astazi eu iar sunt adus aici prin vointa poporului eliberat.”

Minoritatii ruse si acolitilor ei Stere le-a amintit in ziua de 27 martie 1918 un mare adevar: „Poporul romanesc n-a venit in Basarabia din afara, el aici s-a nascut, aici a fost acel cazan unde au fiert si s-au topit toate acele elemente, din cari s-a nascut poporul roman. Noi nu avem unde ne duce si pe noi nimeni nu ne poate alunga din casa noastra. Un veac fara sfarsit, noi, plecati, tacuti, constienti de slabiciunea noastra, noi am dus jugul, un veac intreg limba noastra a fost interzisa, un veac intreg cartea in limba natala a fost persecutata, ca o otrava revolutionara; sacrificii imense faceau aceia care doreau sa isi insuseasca inceputurile culturii nationale.”

Sunt cuvinte pe care le putem daltui in bazaltul istoriei spre luarea noastra aminte. Unica sintagma ce ar putea fi modificata este ca nu un veac, ci doua s-au facut deja de cand, noi, basarabenii, ducem jugul impilarii nationale. O buna parte din basarabeni nu pot iesi nici astazi din acest jug, acceptand robia si votand forme politice aberante ale mizeriei ei. Spiritul lui Constantin Stere si verbul lui suferind se cer a fi invocate de urmasii lui, unionistii zilelor noastre.

Cu itinerarii pana dincolo de Cercul Polar, dar cu tineretea franta sub zabrele tariste, C. Stere nu a incaput in dusmanosul secol XIX. Nu a incaput nici in sec. XX care se vestea pentru el si pentru Basarabia-i natala, unul plin de mari sperante si realizari, dar esuat in razboaie si dezbinari.

Secolul XXI aduce in fata noastra un Stere arboros, cu izbanzi si erori, cu o vasta coroana publicistico-literara, cu un tumultuos roman-fluviu publicat in editia academica de „Opere fundamentale”, cu cele IV volume monumentale de Publicistica, in mare parte inedita (de peste 3.300 de pagini!), ingrijite de harnicul cercetator Victor Durnea; in fine, cu marea durere cronica a Basarabiei instrainate, iarasi neincaputa in hotarele Romaniei moderne.

Depinde de noi, contemporanii, ca secolul XXI sa ni-l incorporeze acasa definitiv, cu tot neamul sau vitreg, odata cu deplinul Stere, cel legendar!

Ion Hadarca, senator de Vaslui

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.