Start la extinderea retelei de gaz din Barlad!

0
1163

In sfarsit, dupa mai bine de un an de cand au fost alocati de la bugetul local banii pentru extinderea retelei de gaz in cartierul barladean Deal II, ieri, au demarat lucrarile propriu-zise. Investitia se ridica la aproape 900.000 de lei si presupune racordarea catorva sute de familii la reteaua de gaze naturale a orasului.

In octombrie 2017, consilierii barladeni au aprobat proiectul de hotarare ce viza „aprobarea indicatorilor tehnico-economici precum si executia obiectivului de investitii «Extindere conducta gaze naturale presiune redusa pe strazile din cartierul Deal II din municipiul Barlad»„. La acel moment, au avut loc discutii aprinse pe marginea acestei initiative, intrucat grupul PSD nu era de acord ca suma necesara implementarii investitiei sa fie achitata in proportie de peste 90% de la bugetul local, in timp ce Delgaz Grid sa plateasca diferenta. Cu atat mai mult cu cat, la acea vreme, suma estimata a fi necesara extinderii conductei de gaz se ridica la 1.047.054 lei (din care CL urma sa suporte 963.289 lei si Delgaz Grid urma sa suporte 83.764 lei), iar Delgaz Grid nu oferea un discount cat de mic, insa dupa receptia lucrarilor urma sa se bucure din plin de investitie prin incasarea facturilor de la sutele de familii nou racordate la retea.

De atunci si pana acum, nu s-a mai auzit nimic despre aceasta investitie, insa proiectul si-a urmat cursul firesc, licitatia fiind castigata de firma SC Instal-Con SRL Botosani, care, de ieri, a inceput efectiv lucrarile in vederea racordarii catorva strazi din cartierul Deal II la reteaua orasului.

De mai bine de 15 ani, o parte din cartierul Deal II asteapta sa fie racordat la reteaua de gaze naturale. Au mai fost doua incercari pana acum, dar fara succes. Din fericire, de astazi (ieri, 11 februarie, n.r.) au inceput lucrarile, iar finalizarea proiectului este un cistig pentru mai bine de 600 de familii. Speram ca, pana la finele anului 2020, asa cum este prevazut in contract, lucrarile sa mearga bine si sa nu intampinam alte dificultati”, a precizat primarul Dumitru Boros.

Potrivit proiectului aprobat in urma cu mai bine de un an de consilierii locali, reteaua de gaze va fi extinsa pe strazile Henri Coanda, Ciprian Porumbescu, Anghel Saligny, Victor Babes, Dosoftei, Arhimede, C.I. Parhon si pe aleile Crangului, 9, 10, 11, 12 si 13, din cartierul Deal II, la solicitarea a peste 300 de familii din cele aproximativ 600 de gospodarii de pe respectivele artere. Durata estimata pentru realizarea investitiei (contractare plus executie) se ridica la circa 24 de luni, termenul final de finalizare a lucrarilor fiind 11.12.2020. Proiectul presupune montarea unei conducte de 7.675 metri de teava cu diametrul de 63 milimetri si a unei conducte de 651 metri de teava cu diametrul de 93 milimetri, iar valoarea investitiei (oferta care a castigat licitatia) se ridica la suma de 870.000 lei.

Municipalitatea roaga beneficiarii proiectului sa inceapa de pe acum demersurile de obtinere a avizelor de racordare la bransamentele existente de la Delgaz Grid pentru a evita sa achite costuri suplimentare. In cazul in care amana obtinerea avizelor, racordarea ii va „arde la buzunare”.

Trebuie spus ca nu se vor sparge strazile si trotuarele proaspat asfaltate in cadrul proiectului „Strazi Deal II, Tuguiata II, Bariera Puiesti, Complex Scolar, Extindere Complex Scolar si Trestiana”, realizat prin Programul Operational Regional 2007-2013 cu fonduri europene, ci conductele de distributie vor fi instalate pe spatiile verzi aflate de o parte si de alta a celor 13 strazi si alei. In caz contrar, cele aproximativ 45 de milioane de lei primite de la Uniunea Europeana pentru asfaltarea celor sase cartiere ar trebui returnate, pentru ca este interzis sa se intervina timp de cinci ani asupra proiectelor finantate de Uniunea Europeana. Iar in cazul asfaltarii din Deal II, lucrarile nici macar nu sunt gata, daramite sa mai si fie receptionate.

Adriana Susnea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.