Coeziunea sociala, principala tema de interes a reprezentantilor TLDE Vaslui la Scoala Politica de Iarna de la Sinaia

0
576

O delegatie a tinerilor liberal-democrati vasluieni a fost prezenta in perioada 14 – 17 februarie la dezbaterile Scolii Politice de Iarna TLDE, care s-au desfasurat in acest an sub titulatura “Uniunea Europeana, o constructie liberala”, cu participarea presedintelui ALDE, Calin Popescu Tariceanu.

Tinerii vasluieni au asistat la cursurile moderate de presedintele Institutului de Studii Liberale (ISL), Dan Petre, precum si la prezentarile sustinute de europarlamentarul ALDE Renate Weber si istoricul Daniel Barbu. Principalele teme de dezbatere au fost centrate in jurul valorilor si obiectivelor Uniunii Europene (UE), precum si a cadrului institutional european si a reprezentarii intereselor nationale ale Romaniei. Alaturi de ceilalti peste 100 de participanti la sesiunile dedicate constructiei europene, tinerii vasluieni au discutat si despre fundamentul liberal al UE si rolul Parlamentului European.

Reprezentantii TLDE Vaslui au fost interesati sa afle mai multe detalii despre modul in care institutiile Uniunii Europene se ocupa de implementarea politicilor de coeziune economica si sociala la nivelul tarilor membre UE, si in special in zonele aflate la periferia geografica si economica a Uniunii. Interesul tinerilor ALDE a fost unul major, in contextul asteptarilor pe care le au locuitorii judetului Vaslui si regiunii din stanga Siretului dupa demersurile parlamentare ale deputatului ALDE Daniel Olteanu, care au vizat includerea in lista de prioritati a Guvernului Romaniei a Autostrazii Tisita – Albita, aflata pe un coridor pan-european de transport.

Asigurarea coeziunii sociale si economice reprezinta o prioritate asumata de catre presedintele ALDE, Calin Popescu Tariceanu, care a afirmat in repetate randuri ca obiectivul principal al ALDE este acela de „a arata solidaritate fata de regiunile mai putin dezvoltate, Moldova fiind regiunea unde trebuie facute mai multe investitii in infrastructura”. O parte dintre aceste investitii au fost deja incluse in Legea bugetului pe 2019, intre care si finantarea studiului de prefezabilitate a Autostrazii Tisita – Albita, obiectiv sustinut in ultimii doi ani de deputatul ALDE Daniel Olteanu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.