Delegarea gestiunii transportului public din Barlad, la episodul trei

0
1522

Dupa ce pesedistii din Consiliul Local Barlad au boicotat in doua randuri initiativa primarului liberal de a delega serviciul de transport public de persoane din oras prin atribuire directa, edilul sef isi incearca norocul si a treia oara. Respectivul proiect de hotarare va fi dezbatut, astazi, in sedinta extraordinara. Asta daca nu cumva social-democratii decid din nou sa lipseasca in masa si, astfel, sa se ajunga iar la lipsa de cvorum…

Abia revenit in tara din Franta, unde a fost alaturi de delegatia de gimnastica a Clubului Sportiv Scolar Barlad ce a participat la un important concurs de profil, luni, primarul Dumitru Boros a convocat pentru joi, 31 ianuarie, o sedinta extraordinara de Consiliu Local. Singurul punct de pe ordinea de zi este proiectul de hotarare privind „aprobarea delegarii gestiunii serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate in Barlad, pe o perioada determinata, prin atribuire directa”. Pana aici, nimic ciudat. Doar ca aceasta ar fi a treia oara in decursul lunii ianuarie cand proiectul initiat de Boros urmeaza sa fie dezbatut in plenul Consiliului Local (CL) Barlad.

Asta dupa ce, pe 9 ianuarie, a fost discutat mai bine de o ora intr-o sedinta de indata, iar pe 21 ianuarie, a provocat „scantei” intre taberele PSD si PNL intr-o sedinta ordinara ce s-a intins pe parcursul a cinci ore, insa, in ambele dati, fara a fi supus la vot. Prima data, au fost prezenti numai 11 din cei 21 de consilieri barladeni, asa ca nu a existat cvorum. Ca sa fie supus la vot, era nevoie de prezenta a doua treimi din numarul total de consilieri, adica de 14 din cei 21. Dar social-democratii anuntasera cu o zi inainte, prin intermediul unei conferinte de presa, ca intentioneaza sa boicoteze sedinta, asa ca l-au scos la inaintare doar pe Dorin Apostu, care sa monitorizeze situatia in lipsa celorlalti noua alesi PSD. Iar a doua oara, desi au participat 19 consilieri, sedinta s-a lasat cu acuze, critici, invinuiri si replici acide, totul pentru ca, in final, pesedistii sa se ridice si sa plece din sala fara macar sa astepte supunerea la vot a initiativei. Asta dupa ce deputatul Adrian Solomon, prezent la intrunire, a contribuit cu zeci de interventii, unele acuzatoare la adresa primarului Boros si a administratiei PNL, ba chiar a dat indicatii in legatura cu modificarea proiectului in asa fel incat sa fie agreat si de alesii PSD.

Acum, isi incearca norocul pentru a treia oara. Mai ales ca nu se stie cat timp va mai putea operatorul SC Vertrantis SRL, care asigura transportul in Barlad de doi ani si jumatate, sa iasa pe trasee, din moment ce a cerut rezilierea contractului inainte de vreme pe motiv ca a inregistrat o pierdere de peste un milion de lei. Cu atat mai mult cu cat Primaria i-a trimis transportatorului o adresa prin care i s-a adus la cunostinta ca, incepand cu data de 7 ianuarie, urmeaza sa mai efectueze transport local pana la desemnarea unui nou transportator, dar nu mai mult de 90 de zile. Asa ca e normal ca acest proiect sa fie introdus din nou pe ordinea de zi, intrucat nimeni nu vrea ca barladenii sa se trezeasca, pe nepusa masa, ca nu au cu ce se deplasa la serviciu, iar elevii la liceu.

Ramane de vazut ce se va intampla la sedinta extraordinara de joi si daca pesedistii vor boicota din nou delegarea gestiunii serviciului de transport catre o alta firma, fie absentand, fie nevotand initiativa.

Adriana Susnea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.