A fost depasit si ultimul hop din calea Drumului strategic!

1
453

Dupa ce, in decembrie 2017, a fost semnat contractul de finantare intre Consiliul Judetean (CJ) Vaslui si Agentia de Dezvoltare Regionala Nord-Est (ADR NE), iar un an mai tarziu s-au finalizat licitatiile pentru desemnarea proiectantilor si executantilor lucrarilor pe cele trei tronsoane ale celui mai ambitios proiect de reabilitare a infrastructurii rutiere din judet de pana acum, ieri, a avut loc semnarea contractelor de executie. Lucrarile efective ar putea demara in luna iulie a acestui an, dupa finalizarea proiectarii, si trebuie finalizate cel mai tarziu in iunie, 2022. Prezenti la semnarea contractelor, primarilor celor 11 comune traversate de Drumul Strategic Barlad – Laza – Codaesti li s-a cerut sa acorde tot sprijinul proiectantilor si executantilor, pentru rezolvarea tuturor problemelor care ar putea sa apara pe parcursul executarii acestui proiect, in valoare totala de 222 milioane lei.

Acest proiect este unul din cele mai importante nu doar din judetul Vaslui, dar din intreaga regiune a Moldovei, iar noi suntem primii care am reusit sa ajungem la faza de semnare a contractelor de proiectare si executie din intreaga regiune. Pana acum, cu toate dificultatile intampinate, lucrurile au mers foarte bine si mi-as dori ca lucrarile de proiectare si executie sa se desfasoare in acelasi mod, corect, la timp, conform contractului pe care-l semnam acum, iar noi va asiguram ca vom onora toate obligatile de plata pentru a nu crea dificultati constructorilor. O lucrare de aceasta dimensiune e foarte importanta pentru intreg judetul, este o investitie care in viziunea noastra are menirea de a deschide o noua cale de acces prin vestul judetului, agentilor economici, locuitorilor, dar si turistilor care vor dori sa viziteze monumentele istorice din zona. Sper ca acest moment al semnarii contractelor de proiectare si executie sa fie unul norocos pentru noi, ca nu vom intampina dificultati in implementarea proiectului, constructorii urmand a avea din partea Consiliului Judetean Vaslui si, sunt sigur, din partea autoritatilor locale din comunele traversate de drumul strategic, tot sprijinul”, a declarat Dumitru Buzatu, presedintele CJ Vaslui, la semnarea contractului de executie lucrari din cadrul proiectului Regiunea Nord-Est – Axa rutiera strategica 4: Vaslui “Reabilitare si modernizare drum strategic judetean Barlad – Laza – Codaesti (DJ245, DJ245M, DJ 247, DJ 246)”.

Proiectul este finantat de Uniunea Europeana prin intermediul ADR NE si are o valoare totala de 222.001.842,03 lei, inclusiv TVA, din care 184.809.132,40 lei – valoare nerambursabila din partea UE prin FEADR si 28.264.925,03 lei – valoare nerambursabila de la bugetul national, cofinantarea asigurata de CJ Vaslui fiind de 8.927.783,72 lei.
Din acesti bani urmeaza a se reabilita sau moderniza 82,649 kilometri de drumuri judetene, 23,46 kilometri de trotuare pietonale si 1,71 kilometri de piste de biciclete. In plus, vor fi construite sau modernizate 24 de statii de transport public, se vor reabilita 6 poduri, alte 7 poduri urmand a fi construite in locul celor existente, dar si 142 de podete, va fi amenajat un sens giratoriu, precum si o trecere peste calea ferata. Durata contractelor de proiectare si executie a lucrarilor este de 35 de luni, din care 5 luni pentru proiectare si 30 de luni pentru executie. Data estimata pentru finalizarea proiectului este 30 iunie 2022, dupa care cei 177 de agenti economici si aproape 40 de mii de locuitori din zona traversata de acest drum strategic vor avea un acces mai facil catre restul judetului, catre municipiile Vaslui si Barlad, ori judetele vecine. Trebuie spus ca, in afara celor 11 comune traversate de drumul strategic, Zorleni, Bacani, Alexandru Vlahuta, Poienesti, Laza, Balteni, Stefan cel Mare, Zapodeni, Danesti, Codaesti si Miclesti, de acest proiect vor benefica si locuitorii comunei Ibanesti, una din cele patru comune cu cea mai mare rata de marginalizare, peste 80%, din tara, si pentru care acest drum este singura legatura cu restul judetului.

Marian Mocanu

1 COMENTARIU

  1. Asteptam de la Consiliul Judetean Vaslui (PSD) ca anul acesta sa asfalteze drumul judetean 242 B (comuna Malusteni) care este foarte rau si drumurile judetene 242 C – 242G (comuna Vjnderei) ca sunt drumuri de piatra ca pe timpul Dacilor (cei din judetul Galati au asfaltat , la ei se poate) si vrem sa mergem la Manastirea Bujoreni si Manastirea Grajdeni dar scurteaza mult si distanta spre Barlad si acesti cetateni platesc taxe si impozite in fiecare an . Doamne Ajuta !!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.