Realizarea Spitalului Regional de Urgenta Iasi, amanata

2
1041

Vasluienii care sperau sa aiba parte cat mai curand de servicii medicale la standarde europene ce nu le pot fi asigurate in propriul judet au parte de o veste rea la acest sfarsit de an. Ministerul Sanatatii si-a anuntat neputinta, din punct de vedere financiar, de a demara constructia anuntata a celor trei spitale regionale de urgenta, inclusiv a celui din Iasi, urmand ca implementarea proiectului sa fie amanata pentru viitorul program de finantare a Programului Operational Regional, 2021 – 2027. Cumva, aceasta veste rea are si o latura pozitiva, spitalele vasluiene mai avand astfel timp sa atraga si sa-si fidelizeze cadrele medicale de care au disperata nevoie.

In urma cu doi ani, Ministerul Sanatatii anunta intentia de atrage fonduri europene in vederea construirii a trei Spitale Regionale de Urgenta, la Iasi, Cluj si Craiova, care, prin dotari si specialisti, sa asigure servicii medicale la cele mai inalte standarde pentru cazurile speciale, ce nu pot fi rezolvate in spitalele judetene sau locale. Intr-un Memorandum privind “Aprobarea masurilor necesare realizarii obiectivelor de investitii “Spitale Regionale de Urgenta Iasi, Cluj si Craiova”, ministrul Sanatatii, Sorina Pintea, anunta ca, desi studiile de fezabilitate aferente ar urma sa fie predate zilele viitoare, nu este nici o sansa ca demararea acestor proiecte sa aiba loc in curand. Motivul: lipsa finantarii, dat fiind ca, fata de costul proiectelor, cate 400 milioane de euro fara TVA pentru fiecare din cele 3 spitale regionale, exista un deficit de finantare de peste 1 miliard de euro. Asta pentru ca in prezent, in cadrul Programului Operational Regional este alocata din fonduri nerambursabile de la Comisia Europeana doar suma de 150 milioane euro pentru construirea celor 3 spitale, la care se adauga contributia statului roman in cuantum de 150 milioane euro!

Calendarul de implementare previzionat de consultantii BEI, incadrat in actualul ciclu de finantare 2014 – 2020, impune termene extrem de stranse pentru depunerea aplicatiilor de finantare, a lansarii procedurilor de achizitii publice aferente serviciilor de proiectare tehnica, executie lucrari de construire etc. si a operationalizarii spitalelor, existand riscul ca punerea in functiune a spitalelor sa depaseasca data de 31 decembrie 2023, data finala pentru eligibilitatea cheltuielilor aferente POR 2014 – 2020”, se arata in Memorandum. In aceste conditii, avand si promisiunile Comisiei Europene, inclusiv in ceea ce priveste cresterea co-finantarii din fonduri europene nerambursabile, de la 50% la 85%, realizarea celor trei spitale se va face in doua etape, finantarea principala urmaza a veni prin POR 2021 – 2027, cu termenul de finalizare aferent, peste circa 10 ani.

In prima etapa, finantata din POR 2014 – 2020, se vor avea ca obiective intocmirea proiectelor tehnice si verificarea acestora si alte activitati, inclusiv pregatirea caietelor de sarcini si sprijinul tehnic pentru pregatirea aplicatiilor de finantare pentru etapa 2. Aceasta, finantata din POR 2021 – 2027, va avea ca obiectiv executarea lucrarilor de construire si operationalizarea celor 3 Spitale Regionale de Urgenta, inclusiv al celui de la Iasi, care ar putea deservi inclusiv persoanele aflate in nevoie din judetul Vaslui.

Trebuie spus ca, si la acest moment, datorita eforturilor din ultimii ani de reabilitare, dotare cu aparatura si echipamente de ultima generatie, dar si cu specialisti, Spitalul Judetean de Urgenta Vaslui are capabilitatea de a rezolva cele mai multe dintre nevoile medicale ale vasluienilor. Uneori insa, cazurile mai grave, sau cele speciale, sunt trimise la clinici specializate, si, prin ceea ce se doreste a fi viitorul Spital Regional de Urgenta din Iasi, ca dotari si competenta, aceste cazuri speciale ar putea avea rezolvarea dorita de viitorii pacienti, inclusiv din judetul Vaslui, intr-o singura unitate spitaliceasca. Amanarea realizarii acestui important proiect are si o parte pozitiva, dand timpul necesar spitalelor vasluiene de a-si fideliza personalul medical, in special al medicilor, pentru ca acestia sa nu fie tentati sa le paraseasca in favoarea SRU Iasi. Cel putin in cazul Spitalului Judetean de Urgenta Vaslui, pentru care conducerea judetului si al unitatii au depus eforturi deosebite in ultimii ani, pentru reabilitare, dotare cu echipamente si, in special in atragerea de cadre medicale bine pregatite profesional. Intre aceste eforturi, la ultimul capitol, se numara nu doar cele mai bune conditii de munca, practic, SJU Vaslui fiind in acest prezent unul dintre cele mai moderne spitale de acest rang din Moldova si din tara, dar si prin asigurarea de conditii bune de trai medicilor din alte zone care au ales sa profeseze la Vaslui. Asigurarea navetei gratuite, prin microbuzul propriu, de la Iasi la Vaslui, ori punerea la dispozitia medicilor de apartamente de serviciu achizitionate de CJ Vaslui in acest scop sunt in prezent doar cateva dintre facilitatile oferite de SJU Vaslui. Acestea vor fi completate de noile proiecte aflate in desfasurare, noul UPU, noul Ambulatoriu Integrat etc., ori construirea de blocuri de locuinte in apropierea spitalului, destinate personalului medical, proiect deja demarat de CJ Vaslui, dar si de reabilitarea fostului Spital Vechi, proiect ce va fi realizat de municipalitatea vasluiana. La fel, spitalele municipale din Barlad si Husi fac eforturi pentru reabilitare, dotare si atragerea de specialisti. Se spera astfel ca, chiar si in eventualitatea aparitiei viitorului Spital Regional, spitalele din judet isi vor pastra specialisti, pentru a asigura vasluienilor servicii medicale de calitate la ei acasa!

Marian Mocanu

2 COMENTARII

  1. standarde europene sunt la spitalul judetean Vaslui ca nu degeaba s-au cheltuit peste 20 mil de euro. Hai sa nu ne mai batem joc de ce avem si sa asteptam doar sa mergem in alta parte de parca acolo e alta branza..

  2. Am fi bucurosi daca Consiliul Judetean Vaslui (PSD) va asfalta drumul judetean 242 B (comuna Malusteni) si drumurile judetene 242 C si 242 G (comuna Vinderei) ………………….

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.