Pret record oferit pentru tabloul „Tataroaica privind marea”, al pictorului barladean Nicolae Tonitza

0
979

Daca, pana acum, cel mai mare pret cu care a fost vandut la o licitatie vreuna din lucrarile pictorului barladean Nicolae Tonitza a fost de 150.000 euro, respectiv tabloul „Florareasa”, iata ca, la licitatia de marti, a fost doborat recordul. Opera „Tataroaica privind marea”, realizata in localitatea Balcic, din Bulgaria, pentru decorarea Palatului Regal, a fost adjudecata pentru suma de 210.000 de euro. La aceeasi licitatie, au mai fost cumparate si alte cinci lucrari ale pictorului Tonitza, cea mai scumpa fiind „Negustorul de covoare”, adjudecata pentru 35.000 de euro.

Galeriile Artmark au organizat pe data de 18 decembrie „Licitatia de iarna, inclusiv o selectie din colectia dr. Ioan Dumitrescu-Popovici”, evenimentul avand loc la J.W. Marriott Grand Hotel, din Bucuresti. Printre cele 228 de opere de arta scoase la vanzare s-au numarat si opt lucrari apartinand unui mare artist barladean, in speta pictorul Nicolae Tonitza (1886-1940). In final, sase dintre ele au fost cumparate de colectionari iubitori de frumos, pentru doua urmand sa se trimita oferte post-licitatie.

Astfel, cel mai bine vandut tablou de la eveniment si, evident, din randul celor apartinandu-i lui Tonitza este „Tataroaica privind marea”, cu o valoare estimativa cuprinsa intre 150.000 – 250.000 de euro, ce a fost adjudecat pentru suma de 210.000 de euro. Pretul reprezinta nu doar cea mai mare suma oferita la aceasta licitatie, ci si un record in ceea ce priveste operele lui Tonitza achizitionate de colectionari la licitatiile publice. Pana acum, „Florareasa”, vandut pentru suma de 150.000 de euro, detinea recordul. In ceea ce priveste „Tataroaica privind marea”, opera a fost pictata in 1934, in ulei pe carton, are dimensiunile 102,5 x 71 cm si este semnata in dreapta sus, cu negru, „Tonitza”. Potrivit informatiilor documentare puse la dispozitie de organizatorii licitatiei, tabloul poarta si numele „De pe prispa pescarului” si este legat de comanda onorata de Nicolae Tonitza in anii 1934-1935 pentru decorarea Palatul Regal.

Tataroaica din tabloul de fata se regaseste pictata pe unul dintre cele doua panouri din interiorul Palatului, fiind totodata subiectul central al operei de fata. In cadrul expozitiei Grupul Han-Sirato-Tonitza de la Sala Dalles din mai 1934, Tonitza expunea la cat. 46 opera intitulata «Cerdacul albastru», onomastica ce ne indreptateste sa o consideram a fi chiar opera de fata. Acest lucru nu este intarit doar de subiectul tabloului de fata, cat si de faptul ca intreaga expozitie era conceputa in jurul universului oriental de la Balcic si Mangalia, toate cele 44 de opere fiind dedicate lui”, se arata in prezentarea lucrarii „Tataroaica privind marea”.

In ordine descrescatoare, urmeaza lucrarea „Negustorul de covoare”, pictata in anul 1927, in ulei pe carton, cu dimensiunile 50 x 40 cm. Tabloul avea o valoare estimativa de 20.000 – 40.000 euro, dar a fost adjudecata pentru suma de 35.000 euro. Al treilea tablou al lui Tonitza vandut la licitatie se numeste Trandafiri albi”, a fost realizat in ulei pe carton, cu dimensiunile 39,5 x 27 cm. Era estimat la 15.000 – 25.000 euro, insa a fost cumparat cu 30.000 euro. Al patrulea tablou al artistului barladean vandut atunci este „Portretul Ecaterinei (sotia pictorului)”, realizat in ulei pe carton, cu dimensiunile 34,5 x 30 cm. A fost estimat la 6.000 – 9.000 euro, dar a fost adjudecat pentru suma de 6.000 euro.

Iar tabloul „Nud cu spatele”, apartinandu-i tot lui Tonitza si estimat la 600 – 1.000 euro, a fost vandut cu 1.600 euro. Lucrarea a fost realizata in creion conté brun pe hartie cu filigran, are dimensiunile 27 x 22 cm si a fost semnata lateral dreapta, in penita, „Tonitza”. Nu in ultimul rand, al saselea tablou cumparat atunci este „Nud pe divan”, realizat in tus pe hartie, cu dimensiunile 12,5 x 25 cm si semnat in dreapta sus, in penita, „Tonitza”. Acesta a fost estimat la 600 – 1.000 euro, dar a fost adjudecat pentru suma de 1.400 euro.

In cazul lucrarilor „Baia Suzanei”, estimata la 40.000 – 60.000 euro si pictata in ulei pe carton, cu dimensiunile 69 x 49,5 cm, si „Nud cu spatele”, estimata la 25.000 – 35.000 euro, pictata in ulei pe carton, cu dimensiunile 50 x 40 cm, ce au ramas neadjudecata, urmeaza sa se trimita oferte post-licitatie.

Adriana Susnea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.