Sa mai spuna cineva ca suntem “traditionalisti”! Concluzia unui referendum ratat: mult zgomot pentru nimic!

0
666

Procentul de doar 18,89% prezenta la vot face ca Vasluiul sa fie pe ultimul loc In Moldova si pe locul 17 din coada la nivel national, lucru deloc de mirare, cata vreme au fost sectii la care prezenta la vot a fost sub 5%, iar uneori nu au votat nici macar membrii comisiilor! In schimb, tinand cont de ziua suplimentara de votare, cheltuielile pentru organizarea scrutinului au fost chiar mai mari decat In cadrul alegerilor!

In ciuda eforturilor depuse de cei care au initiat si sustinut Referendumul pentru familie, rezultatul scrutinului de la sfarsitul saptamanii trecute a fost dezamagitor, prezenta la vot a doar 20,41% nefiind suficienta pentru validare. Judetul Vaslui nu a facut nici el exceptie, procentul de 18,89% prezenta la vot fiind cel mai mic Inregistrat la vreun scrutin din 1940 Incoace, si de doua ori si jumatate mai mic decat cel Inregistrat la ultimele alegeri, cele parlamentare din 2016. Din totalul celor 409.387 alegatori asteptati la urne, doar 68.151 vasluieni s-au gandit sa-si exprime optiunea de vot, la care se adauga cei care au solicitat urna mobila ori au votat pe listele suplimentare, In alte sectii decat cele de domiciliu. Asa s-a facut ca, la acest referendum, Vasluiul a fost pe ultimul loc In Moldova si pe locul 17 din coada la nivel national, invers decat se Intampla de obicei la alegeri. Totusi, cu 8.167 de alegatori pe listele suplimentare, Vasluiul se situeaza la jumatatea clasamentului, pe locul 20, si pe locul 22 In ceea ce priveste alegatorii care au solicitat urna mobila, 1.032 la numar.
Motivul unei prezente atat de slabe la vot nu poate fi doar dezinteresul pentru tema abordata, ci si slaba implicare a autoritatilor locale, chiar si din randul partidelor care au sustinut pe fata referendumul. La un simplu calcul, In cele mai multe localitati, daca primarii ar fi mobilizat macar jumatate din electoratul care le-a acordat votul la alegerile locale de acum doi ani, prezenta la vot In judetul Vaslui ar fi trecut cu mult de pragul minim de 30% necesar pentru validare! Si totusi, au fost sectii de votare In mediul rural unde prezenta a fost dezamagitoare, cazul comunei Valeni, acolo unde la o sectie s-au prezentat doar 123 din totalul celor 1.370 de cetateni cu drept de vot de pe listele permanente. Au fost Insa si cazuri In care prezenta la vot s-a apropiat de 50%, de exemplu la Mireni, comuna Coroiesti, cu 220 de alegatori prezenti din totalul de 382 persoane cu drept de vot, ori la Viisoara, unde au fost exprimate 551 de voturi din totalul de 1.723 persoane de pe listele permanente, dar si 155 de voturi pe listele permanente. La polul opus se situeaza municipiul Vaslui, cu doar 9,65% prezenta la vot, lucru de neexplicat, chiar daca multi dintre cei 110.653 alegatori de pe liste, moldoveni de peste Prut deveniti In ultimii ani vasluieni cu acte In regula, sunt de mult plecati! Cu doar 6 voturi exprimate, din care 5 ale membrilor comisiei de votare, din cei 3.378 alegatori de pe listele permanente de la sectia 11, sau 109 voturi dintr-un total de 5.673 de persoane pe liste la sectia 12, cu 16 buletine de vot gasite In urnele sectiei 13, unde ar fi trebuit sa voteze 722 de alegatori, nici nu este de mirare ca la Vaslui s-a Inregistrat una dintre cele mai mici prezente la vot din toale municipile resedinta de judet din tara!
Ramane Intrebarea daca, din punct de vedere financiar si logistic, s-a meritat efortul organizarii unui referendum, solicitat totusi de 3 milioane de romani, In conditiile In care acest numar a fost depasit doar cu putin de voturile exprimate! Doar la nivelul judetului Vaslui, In organizarea referendumului au fost implicate peste 5.000 de persoane, din care circa 3.500 au facut parte din cele 527 comisii de la sectiile de votare. Lor li se adauga 690 de politisti, 330 de jandarmi, 221 de pompieri si 246 politisti de frontiera care au asigurat paza si linistea si ordinea publica In si In jurul sectiilor de votare, dar si transportul si paza buletinelor de vot. In plus, trebuie adaugat si personalul din cadrul primariilor, care, la fel, fie au asigurat paza sectiilor, fie s-au ocupat cu buna desfasurare a scrutinului, inclusiv In ceea ce priveste asigurarea materialelor necesare, de la urne si cabine de votare, pana la vehicule pentru transportul urnelor mobile la persoanele care au solicitat acest lucru, ori a membrilor comisiilor de votare sau a buletinelor de vot catre BEJ Vaslui. Efortul financiar a fost unul pe masura, la nivelul judetului Vaslui ridicandu-se la circa 700.000 de euro, doar pentru plata indemnizatiilor membrilor comisiilor, ori costul buletinelor de vot si a altor materiale necesare votarii, In timp ce lucratorilor MAI implicati In buna desfasurare a referendumului li s-a promis plata orelor suplimentare. Totul, pentru ca romanii sa-si exprime optiunea cu privire la un subiect a carui importanta ramane Inca disputata, cu pareri pro si contra, de catre partizanii si adversarii familiei traditionale, formata dintr-un barbat si o femeie!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.