Pesta porcina africana, tot mai aproape de Vaslui!

0
671

Pesta porcina africana s-a apropiat periculos de judetul Vaslui, fiind confirmate doua focare active la 7, respectiv 15 km de granita de sud, In judetul Galati, focare aflate sub atentia autoritatilor. Guvernul pregateste un act normativ privind acordarea de despagubiri fermierilor afectati financiar de aceasta boala fara leac a suinelor. Angajatii exploatatiilor comerciale Inchise sau afectate de pesta vor primi o compensatie suplimentara de 500 de lei la ajutorul de somaj.

Pâna In prezent, judetul Vaslui a fost ferit de pesta porcina, atât datorita masurilor luate de autoritati, sub coordonarea DSVSA, cât si receptivitatii populatiei, care anunta imediat orice suspiciune. “Pâna In prezent, de la Inceputul lunii august, DSVSA Vaslui a colectat si transmis catre laboratorul din Iasi pentru efectuarea de analize un numar de 60 de probe, care, toate, s-au dovedit a fi negative la pesta porcina, alte 3 probe fiind acum In lucru. Dintre probele analizate, jumatate proveneau de la porci mistreti colectati de catre vânatori de pe raza judetului Vaslui, In special din vestul si sudul judetului. Sunt mentinute In continuare filtrele de dezinsectie de la Albita si cel de la Blagesti, cu atât mai mult cu cât In judetul Galati sunt sub supraveghere doua focare active, situate la 7, respectiv 15 kilometri de granita de sud a judetului Vaslui. Trebuie sa mentionez ca populatia este foarte receptiva si ne anunta imediat, la primele semne de slabiciune ale animalelor din gospodarii, Insa, din fericire, pâna acum nu a fost nici un caz de Imbolnavire In judet”, ne-a declarat Mitiu Ciupilan, directorul executiv al DSVSA Vaslui.
Pe plan national, autoritatile centrale au Inceput sa despagubeasca fermierii a caror animale au fost sacrificate din cauza aparitiei de cazuri de pesta porcina. Potrivit ultimei raportari, pâna pe data de 12 septembrie, pesta porcina africana evolua In 12 judete, In 207 localitati, cu un total de 898 de focare, fiind eliminati 232.722 de porci afectati de boala. De atunci, Inca un judet a intrat pe lista rosie, dupa ce s-a descoperit un nou focar In Dâmbovita. 13 focare au fost confirmate In exploatatii comerciale industriale, unul In abatorul apartinând unei ferme si unul Intr-o exploatatie comerciala de tip A, plus 57 de cazuri la mistreti”, arata un comunicat transmis de Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA).
In prezent, autoritatile proceseaza peste 5.000 de dosare de despagubire a gospodarilor afectati de pesta porcina africana si pâna In prezent au fost onorate 2.000 de plati. Pentru a obtine despagubirile cuvenite, proprietarii gospodariilor afectate de pesta porcina se pot adresa directiilor agricole judetene, unde vor depune documentatia eliberata de DSVSA, iar despagubirea se va calcula In functie de greutatea standard de 110 kg, arata un proiect de act normativ lansat saptamâna trecuta.
“Cererile de plata se depun lunar, Incepând cu luna octombrie a anului 2018, dar nu mai devreme de primirea Deciziei Comisiei Europene de acordare a ajutorului de stat. Ultima luna de depunere a cererilor de plata este luna octombrie a anului 2020. Plata ajutorului se realizeaza In termen de 30 de zile pentru cererile de plata depuse In luna anterioara. Prin exceptie, plata ajutorului pentru cererile de plata depuse In luna decembrie, se realizeaza pâna In data de 10 martie, inclusiv”, mentioneaza initiatorii proiectului. Potrivit viitorului normativ, beneficiari ajutorului de stat sunt „crescatorii de porci – persoane fizice – ale caror animale nu au ajuns la greutatea standard de abatorizare, respectiv 110 kg, si care beneficiaza de sprijin In baza Hotarârii Guvernului nr. 1214/2009 privind metodologia pentru stabilirea si plata despagubirilor ce se cuvin proprietarilor de animale taiate, ucise sau altfel afectate In vederea lichidarii rapide a focarelor de boli transmisibile ale animalelor, cu modificarile si completarile ulterioare, Incepând cu 1 ianuarie 2018”.
Joi, 13 septembrie 2018, a fost adoptata Ordonanta de Urgenta privind acordarea unei masuri de protectie sociala persoanelor concediate din cadrul societatilor din sectorul suin a caror activitate a fost afectata de virusul pestei porcine africane. Astfel, angajatii care vor ramâne fara locuri de munca vor beneficia In completarea indemnizatiei de somaj de compensatii neimpozabile de 500 de lei, ce se vor acorda lunar pentru o perioada de maximum sase luni, Incepând cu data Incetarii contractului individual de munca. Actul normativ aprobat stabileste conditiile minime pentru acordarea de compensatii, printre care se numara cea conform careia angajatul trebuie sa aiba o vechime de sase luni la acelasi angajator.

Cum depistezi Pesta porcina africana

Iata câteva semne ale bolii:
• Animalul nu mai manânca si nu se mai ridica In picioare;
• Face febra sau vomita;
• Are pielea Inrosita In zona urechilor, abdomenului si picioarelor;
• Respira greu;
• Prezinta diaree sau sânge In fecale.
Moartea apare cel mai frecvent In 5 – 13 zile, Insa uneori pot trece si 20 de zile pâna la decesul animalului infestat. Uneori, porcii pot muri din cauza pestei porcine africane fara ca semnele de boala sa fie vizibile. In momentul de fata nu exista tratament medicamentos sau vaccin, singura metoda de eliminare a bolii fiind uciderea porcilor si neutralizarea cadavrelor. Boala se poate transmite atât prin contact direct cu porcii infestati, cât si prin intermediul oamenilor, pasarilor sau capuselor. In plus, virusul rezista 75 – 80 de zile In cadavre, peste 150 de zile In dejectii si pâna la 18 luni In carnea de la frigider, inclusiv In cea Inghetata!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.