Pavel Stratan va canta la Sarbatoarea Toamnei din Barlad

1
7627

Spre deosebire de anii trecuti, cand publicul barladean avea ocazia sa se delecteze cu muzica unor artisti sau trupe celebre care abordeaza stilul pop, la editia din acest an a Sarbatorii Toamnei, pe scena vor urca mai multi interpreti de muzica populara. Cap de afis vor fi indragitul Pavel Stratan, devenit celebru dupa hitul „Eu beu”, si Doddy, aflat „pe val” datorita colaborarilor cu nume mari ale muzicii pop.

Mai sunt doar cateva zile pana la Sarbatoarea Toamnei 2018, a XV-a editie, asa ca e normal ca autoritatile locale barladene sa fi definitivat planificarea evenimentului. Ca si in anii trecuti, sarcina organizarii nu mai cade in grija municipalitatii, ci a Directiei pentru Administrarea Pietelor, Parcarilor si Cimitirelor (DAPPC) Barlad in colaborare cu o firma specializata, care se va ocupa de toate detaliile. Cu mentiunea ca, in acest an, nu a mai castigat licitatia societatea din Bucuresti care se ocupa de evenimentele din Barlad, ci o firma administrata de un barladean, ce urmeaza sa incheie un protocol cu autoritatile locale. Pana atunci, astazi, in cadrul unei sedinte extraordinare, consilierii locali sunt chemati sa aprobe acordul de colaborare cu respectiva firma (SC Monacriseli SRL Barlad). Potrivit acestuia, prestatorul se obliga sa asigure derularea programului artistic asa cum a fost stabilit de comun acord cu organizatorii barladeni, inclusiv sa asigure echipamentul tehnic profesional (scena, sunet, lumini, etc.) si resursele umane si materiale. Tot firma va plati si toate cheltuielile cu utilitatile (apa, canal, salubritate, energie electrica) si plata artistilor (estimata la 26.000 euro), dar tot ea va incasa si chiriile comerciantilor.
in mare, a fost stabilit si programul artistic al celor patru zile de sarbatoare (27-30 septembrie). Pe parcursul evenimentului, pe scena amplasata in zona Pietii „Sfantul Ilie” vor evolua interpreti de muzica populara precum Geta Postolache, Mariana Stan, Anton Achitei, Vasilica Bordianu si Ioana Dirstar. De asemenea, au fost invitati sa cante si interpretul de muzica lautareasca veche Daniel Trifu si cantaretul Alex Baroc, nepotul interpretei de jazz Aura Urziceanu, dar vor incerca sa ii incante pe barladeni si solista de muzica usoara Georgiana Bordianu si Ilo, pe numele sau real Bianca Cristea, cunoscuta in urma participarii la show-ul de televiziune „Vocea Romaniei”. insa, probabil, cele mai asteptate nume care vor urca pe scena sunt basarabeanul Pavel Stratan, devenit celebru dupa hitul „Eu beu”, lansat in 2002 pe albumul „Amintiri din copilarie”, si artistul Doddy, in voga in acest moment datorita colaborarilor cu Lora, Nicole Cherry si alti interpreti indragiti.
Pe langa partea de divertisment, organizatorii le-au pregatit barladenilor si o zona dedicata degustarilor de preparate culinare si racoritoare. Ca in fiecare an, comerciantii de mititei, pastrama si alte specialitati din carne vor incinge gratarele de dimineata si pana seara tarziu, astfel incat aroma de carne condimentata si perpelita la foc mic sa atraga cat mai multi clienti. Chiar si cei mai mofturosi vor gasi ceva pe placul lor, intrucat unii vanzatori veniti de la sute de kilometri vor prepara, pe loc, deliciosii colaci unguresti (kürtös kalács), dar si traditionalele gogosi simple sau umplute cu ciocolata. Pentru cei mai mici clienti, tot in zona Pietii „Sfantul Ilie” vor fi amplasate tot felul de iujuri (trenulete, lanturi, balerine, masinute care se tamponeaza, etc.). Nu in ultimul rand, pe strada Fagului, vor fi amenajate si standuri cu obiecte confectionate de diversi mesteri populari, dar si cu fructe si legume direct de la producatori.

1 COMENTARIU

  1. La ce artiști au fost prezenți, deși s-a menționat că vor fi mai mulți de folclor, stau și mă întreb cum a costat peste 26.000E… nici dacă venea Bănică junior nu costa atât. Asta-i vrăjeală pe față!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.