miercuri, 11 iulie 2018

„Pronia cereascã sã aibã în pazã acest popor: ROMÂNII”

miercuri, iulie 11, 2018, 3:00
Stire din categoria Actualitate Comentarii: 0 Comentarii pana acum.


(Scrisoare din Basarabia, 1921)

Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Vaslui (C.A.R.P. Vaslui), în fruntea cãreia este de o bunã bucatã de vreme doamna Valentina Lupu, se aflã într-un proces alert de organizare a unor actiuni culturale de substantã, urmãrite cu interes de o masã tot mai mare de pensionari vasluieni si nu numai. Din initiativa presedintelui C.A.R.P. Vaslui, doamna Valentina Lupu, de altfel un cadru didactic care s-a evidentiat, de ani buni, în calitate de bibliotecar la Casa Corpului Didactic Vaslui, prin actiuni pline de continut, la nivel municipal, judetean si chiar national, dedicate cãrtii si vietii culturale strâns legatã de aceasta, miercuri, 19 iunie 2018, s-a organizat la Clubul din incinta sediului C.A.R.P. Vaslui o masã rotundã cu tema „Centenarul Marii Uniri în inimile românilor”. Actiunea aceasta, care a stârnit un viu interes în rândul unei asistente numeroase, a fost moderatã, cu profesionalism, de noul intrat la pensie, profesorul, folcloristul, etnologul si publicistul Dan Ravaru, un luptãtor apt si deosebit de hotãrât sã contribuie la reînvierea spiritului patriotic. La masa rotundã au luat parte, alãturi de profesorul Dan Ravaru, doctorul Valeriu Lupu si profesorul Dumitru Apostolache. Profesorul Dan Ravaru a schitat mai întâi un tablou general al desfãsurãrii evenimentelor de ordin istoric si social care, într-un anumit context international, au dus la reaalizarea Marii Uniri. Foarte importantã era alegerea pe care trebuia sã o facã cei care se aflau atunci în fruntea tãrii; eliberarea Transilvaniei si Bucovinei sau eliberarea Basarabiei? Aceastã contradictie a fost realizatã în final astfel: pe 26 martie 1918 are loc unirea Basarabiei, pe 28 noiembrie 1918, unirea Bucovinei, iar pe 1 Decembrie 1918, unirea Transilvaniei cu patria mamã. Realitatea si temeinicia celor spuse de profesorul Dan Ravaru au fost si sunt sustinute de faptul cã domnia sa este si autorul unei sublime lucrãri omagiale dedicate Marii Uniri (în sapte volume). Pânã în prezent, au apãrut patru volume sub genericul „100 de ani de la intrarea României în Primul Rãzboi Mondial”: La SuntaMarie Mare s-a stârnit mobilizare”, „Urcã trenul spre Ardeal Încãrcat cu militari”: „Pe aici nu se trece, Asa-i al nost’ consemn” si „Revenirea Basarabiei la vatra strãbunã”. Apreciez si sper cã lucrãrile sale vor aduce istoria noastrã, cea adevãratã, în fiecare scoalã, clasã si în fiecare familie, asa cum îsi doreste autorul. Domnul doctor Valeriu Lupu, membru al Societãtii Medicilor Scriitori si Publicisti din România, a prezentat, într-o frumoasã limbã ce-l caracterizeazã, cu o competentã de invidiat rolul medicilor români si al celor din Misiunea Militarã Francezã în timpul rãzboiului, devotamentul acestora pânã la sacrificiu în slujba celor în suferintã. În situatiile de pe front se vede cu usurintã cã munca medicului nu este nici aparatul, nici seringa, ci inima si sufletul lui bun, iubirea de aproapele tãu, de cel rãnit în fata ta. Medicii aflati pe front stiau cã îndeplinesc o activitate demiurgicã atunci când readuc la viatã un om aflat în suferintã. Si în rãzboi sunt multi asemenea oameni. De asemenea, domnia sa a zugrãvit si fata cealaltã a rãzboiului, suferintele îndurate de cei aflati pe front, dar si de populatia civilã. A fost subliniatã foarte frumos activitatea reginei Maria în timpul luptelor, prin încurajarea ostasilor în general si a celor rãniti în special. Profesorul Dumitru Apostolache a evidentiat contribu- tia deosebitã a cadrelor didactice în realizarea Marii Uniri. Majoritatea acestora au participat direct la luptele desfã- surate în perioada 1916-1918, având, pe lângã pregãtirea din scolile normale, si pregãtirea militarã necesarã, dobânditã în scolile militare de ofiteri de rezervã. Au fost amintite faptele de vitejie ale eroilor: Constantin Ionescu (sat Cozmesti, judet Vaslui), Constantin Morosanu (com. Bogdana, fostul judet Tutova), Mircea Turcanu (Vaslui), Petru Ghinea (Vinderei, fostul judet Tutova), Ioan Buzdugan (comuna Cozmesti, judetul Vaslui), Constantin Popa (Suletea, judetul Vaslui), Teodor Bursucanu (Docani, fostul judet Tutova), Sava Rotaru (Bursucani, judetul Vaslui), Andrei Cocuz (Valea Silistei, comuna Stioborãni, judetul Vaslui), Vasile Melian (comuna Pungesti, judetul Vaslui), Vasile Mitru (Tãcuta, judetul Vaslui), Ionel Stanciu (comuna Vutcani, judetul Vaslui). Cadrele didactice formate în spirit pedagogic insuflat de marele Spiru Haret au realizat pregãtirea pedagogicã si educatia patrioticã (în special în mediul rural), pregãtindu-i astfel, pe viitorii eroi, fãuritorii victoriilor de la Oituz, Mãrãsti si Mãrãsesti. Mai meritã mentionatã interventia la obiect a doamnei învãtãtoare Virginia Alupoaiei si doamnei profesoare Viorica Ispir, care au insistat asupra dezvoltãrii spiritului patriotic la tinerii zilelor noastre. Doamna Viorica Ispir desfãsoarã în ultima perioadã si o bogatã activitate de creatie literarã (poezie).În urma dezbaterilor, s-a desprins ideea generalã cã evenimentele din 1918 sunt un exemplu pentru viata socialã si politicã de astãzi. Atunci, întregul popor a dovedit o unitate extraordinarã, unitate ce a fãcut posibilã realizarea României Mari.

* Profesor Dumitru V. Apostolache

Articol scris de:



Posteaza un comentariu