«Fotbal Infinit» se joacã în nocturnã

0
168

Cel mai recent film al regizorului vasluian Corneliu Porumboiu, «Fotbal infinit», se va juca la lumina reflectoarelor. Premiera va avea loc la Piatra Neamt, partida fiind programatã joi, 12 iulie, de la ora 20.00.

La Piatra Neamt va avea loc o premierã mondialã. Douã echipe de amatori vor juca fotbal in nocturnã, dupã regulile impuse de vasluianul Laurentiu Ginghinã, eroul principal din cel mai recent film al regizorului Corneliu Porumboiu, ‘Fotbal infinit’. ‘Am pus, deja, in practicã regulile prezentate in film, la Vaslui. Spre deosebire de peliculã, unde le-am complicat, aici le-am simplificat si le-am adus la un nivel practic, jucabil, cum s-ar spune. Vedem cum va fi si la Piatra Neamt’, a declarat Laurentiu Ginghinã. La Vaslui, meciul demonstrativ s-a disputat intre echipele de veterani si tineret de la Rapid Brodoc si s-a incheiat cu scorul de 7-3. La meci a asistat si un ziarist francez, Pierre Boisson, care a tinut sã joace si el dupã noile reguli. ‘Echipa din Brodoc devine prima din judetul Vaslui la care a evoluat un jucãtor din Franta. Pierre Boisson a fost extrem de impresionat de noul fotbal, despre care a afirmat cã pãstreazã spiritul original, cã are reguli mai simple si cã este mai usor de jucat decat fotbalul FIFA. Dupã meciul demonstrativ, jurnalistul francez a avut un schimb de pãreri cu jucãtorii echipei din Brodoc, in special cu antrenorul-jucãtor Florin Roiu, precum si cu arbitrul par – tidei, Alin Modoranu’, a completat Laurentiu Ginghinã. Noul fotbal a avut parte de o primire extrem de pozitivã si in Franta. În acest moment se depun eforturi pentru organizarea unui meci demonstrativ dupã regulile noului fotbal si la Paris, cu participarea unor vedete ale fotbalului francez. Vasluianul Laurentiu Ginghinã este personajul principal al filmului ‘Fotbal infinit’ si creatorul unui nou tip de fotbal, din care s-a eliminat regula ofsaidului si au fost adãugate marcaje pe teren, plus alte reguli, extrem de simple. ‘Fotbal infinit’ a fost lansat in februarie, la Festivalul de film de la Berlin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.