miercuri, 20 iunie 2018

Principalele modificãri aduse Codului de procedurã penalã

miercuri, iunie 20, 2018, 3:00
Stire din categoria Local Comentarii: 0 Comentarii pana acum.


Camera Deputatilor a adoptat, luni searã, proiectul de lege privind modificãrile la Codul de procedurã penalã. Modificãrile sunt fundamentale si multi sustin cã prin ele sunt favorizati lideri ai Coalitiei PSD-ALDE si alti potentati ai zilei. De partea lor, cei din Coalitie sustin cã este vorba doar de punerea în acord a legii cu decizii ale Curtii Constitutionale si norme europene în materie.

Iatã lista modificãrilor, potrivit avocat.net:
– Eliminarea camerei preliminare;
– Definitia suspectului va fi modificatã. Suspectul va fi persoana cu privire la care existã probe ori indicii temeinice cã a comis o faptã penalã, iar nu cea cu privire la care existã o bãnuialã rezonabilã, cum e acum (de fapt, se urmãreste inlocuirea sintagmei ‘suspiciune/bãnuialã rezonabilã’ din prevederile Codului cu sintagma ‘indicii temeinice’);
– Pentru ca denuntãtorul sã beneficieze de reducerea limitelor de pedeapsã, denuntul va trebui depus in maximum un an de la data cand a aflat de sãvarsirea infractiunii. Apoi, cand se va sesiza din oficiu, organul de urmãrire penalã va trebui sã arate concret de unde a aflat despre comiterea infractiunii;
– Înregistrãrile care nu privesc fapta ori persoanele ce formeazã obiectul cercetãrii sã nu mai poatã fi folosite nici in dosarul respectiv, nici in altul, urmand sã fie distruse la finalizarea procesului respectiv;
– Datele si informatiile obtinute in baza Legii securitãtii nationale nu vor mai putea fi folosite decat in cercetarea acelor infractiuni care afecteazã siguranta nationalã;
– Procurorul va trebui sã-i informeze pe toti cei care au fost interceptati si care nu aveau nicio calitate in cadrul urmãririi penale, iar aceste persoane vor putea sã conteste mãsurile de supraveghere la care au fost supusi – pe partea de temeinicie, de legalitate ori de proportionalitate a mãsurii. În plus, judecãtorul va putea incuviinta plata de despãgubiri de la stat pentru cei prejudiciati in urma acestor mãsuri;
– Suportarea de cãtre stat a cheltuielilor judiciare fãcute de inculpatul care a fost achitat;
– Se va putea cere revizuirea hotãrarii judecãtoresti atunci cand nu a fost redactatã si/sau semnatã de judecãtorii care au luat parte la solutionarea cauzei, precum si in situatia in care CEDO a constatat o incãlcare a drepturilor datoratã unei hotãrari judecãtoresti, iar consecintele sale grave continuã sã se producã;
– Motiv de revizuire va fi si sanctionarea disciplinarã a judecãtorului/procurorului din proces, dacã o atare imprejurare a influentat solutia din cauza respectivã.
Modificãrile nu sunt incã in vigoare. Proiectul de lege poate fi contestat la Curtea Constitutionalã de parlamentari sau grupurile parlamentare (deja, PNL a anuntat ca o va contesta) si abia apoi este trimisã presedintelui spre promulgare. Acesta, la randul lui, o poate contesta la Curtea Constitutionalã sau o poate retrimite Parlamentului pentru reexaminare.

Articol scris de:



Posteaza un comentariu