«Woyzeck»-ul lui Büchner, «cel mai puternic spectacol al teatrului din Bârlad»!

0
416

Profesorul iesean esteticã teatralã Cãlin Ciobotari, doctor în teatru, unul dintre cei mai reputati critici de teatru din tarã si membru al juriului UNITER, a apreciat în termeni elogiosi prestatia trupei Teatrului „Victor Ion Popa” din Bârlad, care a pus în scenã una dintre cele mai grele piese jucate vreodatã în teatrele din tarã. Impresionat, renumitul profesor universitar la recomandat pe actorul Sorin Ghiorghe, interpretul personajului care dã numele piesei, drept protagonistul unei „interpretãri-reper a marelui personaj büchnerian”.

Profesorul Ciobotari a vizionat, la Barlad, pe 14 aprilie, ultima punere in scenã a ‘Woyzeck’-ul lui BËchner. O piesã care s-a vrut a fi pe cat de provocatoare pentru public, pe atat de ineditã pentru distributia aleasã de regizorul Dorin Mihãilescu. Rolul principal, care i-a revenit lui Sorin Ghiorghe, un actor care pare cã se simte mai in largul sãu in piese cu greutate, si-a atras o sumedenie de critici. Însã, de departe, una dintre cele mai bune poartã semnãtura profesorului Ciobotari si, asa cum a fost ea publicatã pe site-ul www.7est.ro, nunteazã perfect valoarea actorilor de la ‘Victor Ion Popa’ si nu mai are nevoie de niciun comentariu. Prezentãm integral viziunea ‘spectatorului’ specialist in teatru Cãlin Ciobotari, la finalul unei interpretãri magistrale a trupei de actori din ‘Woyzeck’, bine centratã pe Sorin Ghiorghe. ‘A monta un text precum ‘Woyzeck’ la Barlad este, sã recunoastem, un gest teatral riscant ce vine, pe de o parte, in contrasensul asteptãrilor unui public doritor de satisfactii facile, iar pe de altã parte isi asumã ambitia, cu mijloace financiare limitate, de a ‘rezolva’ o piesã dificilã, care oferã orice numai un ‘succes garantat’ nu. Dincolo de programul estetic personal al regizorului Dorin Mihãilescu, decizia unei asemenea puneri in scenã a avut si o motivatie subiectivã: unul dintre actorii-reper ai teatrului barlãdean, Sorin Ghiorghe, si-a dorit sã-si serbeze implinirea a cincizeci de ani cu acest rol, altfel spus, in loc de cadou, sã-si ofere o provocare. Personal, m-a bucurat optiunea repertorialã pentru acest titlu, cu atat mai mult cu cat veneam la spectacol impregnat de un memorabil workshop tinut pe parcursul mai multor zile la Facultatea de Teatru din Iasi de Alexa Visarion, el insusi un regizor ce a explorat indelung enigmaticul Woyzeck al lui BËchner. Dorin Mihãilescu propune o lecturã brechtianã a textului. Atent la teatralitãtile difuze ale piesei, pariazã corect pe ideea de teatru in teatru: un podium central plasat constituie scena pe care se consumã cele mai mult dintre secventele spectacolului. În lateralele acestei scene, actorii care nu participã in acele momente la actiunile propriu-zise devin spectatori pasivi, neimplicati panã la rãcealã. Un stativ cu costume ne aminteste mereu ca suntem la teatru si cã distanta dintre actor si personajul sãu este una obiectivã. Începutul spectacolului insistã pe metafora balciului, atat de intens prezentã in text: intregul perimetru teatral decupat in scenã ilustreazã o cupolã de circ. Materialul cu care se lucreazã prioritar este panza. E o scenografie (Sandu Maftei) simplã ce isi propune sã delimiteze precis spatiile (balciul, pãdurea, camera lui Marie, carciuma etc.) si sã lase cat mai la vedere jocul actorilor. Din plierile si replierile panzei se nasc succesiunile temporale ale unei lumi: lumea lui Woyzeck. În fundalul scenei, alte trei fasii, verticale, de mari dimensiuni, luminate ‘pe dedesubt’ conferã actiunilor inãltime, monumentalitate si relatie cu ‘cerul’. E implicatã, in intreg spectacolul, o foarte subtilã dialecticã intre importanta si neimportanta intamplãrilor, intre micimea si mãretia fiintei umane, intre grup (societatea) si individ. Un aer cehovian clatinã, la rãstimpuri, nevãzutul scenei, acompaniind poezia latentã a textului. Tine, desigur, de o altã discutie prelungirea – uneori explicitã – a piesei in universul dramaturgiei cehoviene, desi nu existã nicio dovadã cã Cehov ar fi stiut de BËchner si de opera acestuia. În montarea lui Mihãilescu sunt cateva imagini ce trimit, indirect, la ‘Trei surori’: discretã si poeticã militarizare a personajelor, landoul copilului lui Marie, amintind izbitor de cãrutul impins de Andrei Prozorov, dezolat, incornorat si prãbusit sub vitalitatea cotropitoare a Natasei etc. Culoarea dominantã este negrul. Un cortegiu mortuar deschide spectacolul, anuntand, ritualic, ceea ce urmeazã sã se petreacã. O franturã de doinã romaneascã joacã rolul unui prolog atasat de regizor piesei lui BËchner. Solutia, frumoasã in sine, isi cerea insã argumentare suplimentarã pe parcursul spectacolului, o continuitate care sã valideze acest gand de inceput. Întregul spectacol graviteazã in jurul lui Woyzeck, foarte precis si original definit de Sorin Ghiorghe. E un Woyzeck intors cãtre sine, primitiv si poetic. Ceva lemnos ii dominã fiinta, ceva ce alungã nuantele, fãcand din el un personaj alb-negru. Obiect al batjocurii celorlalti, personajul lui Ghiorghe are o solemnitate aparte. Nelinistile sale, intrebãrile sale, felul sãu de a se raporta la lume sunt remarcabil punctate de un actor in a cãrui interpretare se intrezãreste migala lucrului la rol, forta si valorizarea detaliului, arta economiei de mijloace si stiinta de a trasa muchii de cutit intre exterior si interior. Woyzeck-ul lui Ghiorghe este asemenea unui stalp de inaltã tensiune: rigid, dar indreptat cãtre inãltimi, incremenit, dar circulat de forte ce nu mai pot fi controlate. Scena finalã a uciderii unei Marie cu spatele la public e violentã si, totodatã, incãrcatã de sensibilitate, actorul reusind sã releve ceea ce, dupa parerea mea, este insãsi esenta personajului: clarobscurul si poezia frustã. Întreaga distributie graviteazã in jurul lui Woyzeck. Foarte bine definit mi s-a pãrut personajul lui George Soboloveschi, un Capitan cinic si obosit de o existentã pe care, pentru a o putea trãi cu adevãrat, are nevoie de rãzboi. Momente bune in joc au Simon Salcã jr. (Doctorul), Bogdan Manolache (Tamburul major), Alex Savu (Andres – mai ales cand nu cantã!). Schite de personaj oferã Oana Florea (Margaret, Mãicuta), Cãtãlina Rusu (Kathe, Dresoarea), Lucian Arhire (Carciumarul), Gabriel Derbei si Vasile Palalae (Soldati). Asteptam mai mult de la Cella Todicã, in Marie; e prea mult in umbra lui Woyzeck, justificã prea fragil tumultul vital ce o aruncã in bratele pãcatului si apasã prea mult pe conditia de mamã – cantecele de leagãn, intonate in chei melodice ultra uzate, banalizeazã scenele respective si anuleazã componenta eroticã a personajului. Sunt, din perspectiva mea, si alte cateva aspecte mai putin reusite ale spectacolului: scancetul final, strident si de o artificialitate ce stricã gravitatea momentului, pumnalulcruce ce se preumblã de colo-colo – imagine naivã ce vrea sã exteriorizeze conflictul lãuntric al lui Woyzeck, excesul manevrãrii panzelor, poate o prea expeditivã scenã a balciului, unele incongruente stilistice ale universului sonor. Dincolo de asta, insã, Woyzeck-ul lui Dorin Mihãilescu rãmane cel mai puternic spectacol pe care l-am vãzut la Teatrul din Barlad, la fel cum interpretarea lui Sorin Ghiorghe va rãmane, pentru mine, o interpretarereper a marelui personaj bËchnerian. Teatrul ‘Victor Ion Popa’ Barlad – Woyzeck, de Georg BËchner, traducere Mihaela Sarbu (versiunea W.R. Lehman). Regia: Dorin Mihãilescu. Scenografia: Sandu Maftei. Cu: Sorin Ghiorghe, George Sobolevschi, Simon Salcã jr., Cella Todicã, Bogdan Manolache, Alex Savu, Oana Florea, Cãtãlin Rusu, Lucian Arhire, Gabriel Derbei, Vasile Palalae. Data vizionarii: 14 aprilie 2018.’ Actorul barlãdean Sorin Ghiorghe a primit destul de bine critica semnatã de renumitul profesor iesean. Spune, in schimb, cã toate constatãrile maestrului Ciobotari sunt dor rodul unei munci intense la rol, alãturi de colegii de scenã si mai ales de regizorul Mihãilescu. ‘Este o cronicã bunã de spectacol, o criticã pe mãsurã, dar cu atat mai valoroasã pentru noi cu cat ea vine din partea unuia dintre cei mai respectati si renumiti profesori de esteticã teatralã actuali. Întreaga distributie a muncit enorm alãturi de regizor pentru a putea sã ne prezentãm in fata publicului si cu un spectacol mai ‘altfel’, destul de greu, dar in care, intr-adevãr, m-am simtit bine pe scenã’, ne-a spus ‘Woyzeck’ de Barlad, actorul Sorin Ghiorghe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.