Prof. dr. D.V.M. – incoerent, inconstient, incontinent – Pamflet

4
418

Ca un bondar isteric, prof. dr. Dumitru V. Marin îsi scoate acul mititel si îndoit la mijloc (ce vreti, are 77 de ani!) si încearcã sã mã violeze, o datã pe sãptãmânã, în oroarea aia de gazetã numitã „Meridianul”. Nu reuseste, dar mã bucurã cã, lovit în amorul lui de doctor si editorialist, Marin iese din limita celor 300 de cuvinte pe care le stie si, sugrumat de urã, pãleste cu tot ce are mai greu în dotare. Reuseste sã coboare nepermis de jos nivelul polemicii noastre sãptãmânale iar singurul efect e cã mã distreazã teribil. Câtã minte îti trebuie sã-ti pui rahatul în fata ventilatorului si sã-i stropesti pe ceilalti? Rãspundem noi: putinã tare. Cam câtã i-a mai rãmas – dacã a avut vreodatã mai multã. Cel mult doi neuroni – unul pentru a se lãuda singur, celãlalt, pentru a ne înjura. Ghinionul lui este cã nimeni nu citeste Meridianul. Îl ajutãm noi, oferindu-i, cu titlu gratuit, o vizibilitate de care altfel nu s-ar bucura. Iatã cu ce cuvinte alege prof. dr. Dumitru V. Marin sã mã punã la punct, într-un text în care, din titlu chiar, mã face „prost”: „nulitate”, „dezaxat mintal”, „pârlit”, „derbedeu”, „tigan”, „bãrbosbet iv”, „damblagit”, „nimeni”, „deficient mintal”, iar „nimeni” (atentie, i se terminã cuvintele!), „nenorocit”, „avorton”, „rebut social”, „cârpã”, „otravã”, „bolnav de jigodie”. Mai sunt câteva constructii, nitelus mai ample, la fel de jignitoare, pentru cã Dumitru V. Marin a avut la dispozitie o sãptãmânã sã mã descrie. Dacã atât a putut într-o sãptãmânã, oare cât i-a luat sã scrie catastrofa aia de roman, cãruia cunoscãtorii îi spun „Zãbalã pe floci de ciumeg, în separeul pentru mârlire”? Probabil, câtiva ani. Dar sã revenim la textul cu pricina, ofensator de la un cap la altul. Finalul este zdrobitor: „Cu regretul cã a trebuit sã scriu aceste rânduri, anunt, deci, decesul unuia care putea fi gazetar si nu cârpã, otravã, bolnav de jigodie”. Au, m-a ucis! Prof. dr. Dumitru V. Marin ma ucis pentru cã, dupã ce m-a invitat la „masa valorilor actuale”, eu am refuzat sã-l pup în cur – acesta fiind, sa vãzut, biletul de intrare în „Dictionarul selectiv…” De bunã seamã, cei doi neuroni anemici îl împiedicã pe Marin sã vadã absurdul situatiei: dacã eram deja asa cum m-a descris mai sus, de ce m-a invitat la „masa valorilor actuale”? Sau am devenit asa dupã ce l-am descris cum este în realitate – un paranoic si un narcisist, un mediocru cu ifose de vedetã internationalã? Mai zice prof. dr. Dumitru V. Marin: „(…) spre mâhnirea mea, l-am avut elev si acum îsi face mare merit cã a fost un derbedeu”. Ce nu zice e cã, fiind o catastrofã de profesor, o întreagã clasã a cerut conducerii LMK de la acea vreme sã îi fie schimbat profesorul de românã. Atât de slab era Marin la catedrã! Îi voi reaminti acest aspect neplãcut din trista sa carierã didacticã nu în speranta cã îl va pune în vreo carte din încã multele pe care le plãnuieste, ci pentru a-l cunoaste lumea asa cum este în realitate: un semidoct, un ipocrit si un pozeur. Ce rusine mai mare poate fi pentru un profesor decât sã fie dat afarã de la ore? Dar pentru un doctor? Dar Dumitru V. Marin este si… strungar: „Si strungarul face mii de piese, dar nu se poate sã nu aibã si-un rebut. Acesta e unul dintre rebuturile sociale cu care nu mã pot mândri, deci îl repudiez!” Ca de obicei, Marin furã curent: ce prost strungar trebuie cã va fi fost la viata lui, de-a iesit o „piesã” ca mine (vezi descrierea anterioarã), sau ce „piesã” sunt, dacã am reusit sã fug la timp din strungul lui! Trimiterea la „scoala lui de presã” este evidentã. Regret, n-am trecut pe-acolo. Am învãtat meserie în altã parte, departe de „trustul de presã” al prof. dr. Dumitru V. Marin. Si bine am fãcut. Ce sã înveti de la el, în afarã de auto-felatie? Trec peste faptul cã Dumitru V. Marin este un analfabet (chiar, oare câte portbagaje pline l-a costat doctoratul ãsta?). Trec peste tristetea cã el, în continuare, nu întelege nimic din ce i se spune. Trec si peste nesimtirea aceluiasi de a-si permite sã facã referiri, în textul cu pricina, la familia mea. Dar nu trec peste bogãtia limbii de lemn pe care o afiseazã. Încã o datã, trebuie subliniat efortul urias al prof. dr. Dumitru V. Marin de a iesi din seceta lexicalã care îl caracteriza. Dacã as fi supãrat pe el – dar cum sã fii supãrat pe o fosilã plinã de urã?! – i-as rãspunde cu aceeasi monedã. N-o fac; pe mine mã intereseazã nu sã îi „comentez” teza de doctorat, ci sã îl demasc asa cum este: un analfabet cu mai multe „cãrti” publicate decât citite. Ãsta este singurul lui record mondial. Trist record

4 COMENTARII

  1. Vasluiul are mai muti carturari, dar prof. dr. D.V.M. nu are loc printre ei! Dr. a ajuns prin contributia prof. Vasile Catarama, disparut de mult dintre noi si a unui alt prof., de data aceasta de la universitatea ieseana, Catedra de Folclor. De vreo 20 de ani, D.V.M. era doctorandul profesorului profesorului care l-a pricopsit cu doctoratul. Din mila, din sila, nu se stie clar, dar metusalemicul profesor, la care Marin si-a inceput doctoratul inainte de 1972, l-a rugat pe fostul lui asistent, prin 1995 sa-l scape de Marin si sa-i dea doctoratul.
    Pentru cine nu stie, Profesorul Catarama a facut parte din elita intelectuala a Vasluiului si a fost membru al Societatii Junimea.
    Dl. Cretu, asa cum il stiu eu pe Marin, uitarea pentru el este cea mai mare pedeapsa! Incearca si vei vedea ca nebagat in seama, dispare pe “ciripitul” lui.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.