Maresalul Alexandru Averescu

0
748

“Sunt convins ca ac?iunea care începe azi va fi pentru soldatul nostru un titlu de glorie ?i pentru ?ara, de mândrie” Maresalul Alexandru Averescu

– continuare din numãrul trecut –

Sunt adnotãrile generalului Alexandru Averescu, comandantul Armatei a II-a Romane, inaintea marilor bãtãlii de la Mãrãsti si Oituz, ale unui om care prin determinarea sa a reusit sã insufle tuturor, si mai ales combatantilor, increderea in victorie. Nu a fost soldat de pe front care sã nu-l fi vãzut mãcar o datã si sã nu fi fost electrizat de increderea si hotãrarea care l-a fãcut atat de faimos, sau in clipele de deznãdejde sã nu-l invoce ca pe un idol, alãturi de Dumnezeu. ‘Un om nãscut sã comande, s-a ridicat din anonimatul masei comune desfãsurand o capacitate neobisnuitã si a ajuns la un moment de crizã nationalã sã simbolizeze vrednicia si aspiratiile poporului sãu’, scria Grigore T. Popa intr-un articol comemorativ. Fiul slugerului Constantin Averescu, din localitatea Babele din Ismail (de langã Odesa), dupã ce va face un an de Seminar Teologic si cursurile Scolii de Arte si Meserii din Bucuresti, isi va gãsi vocatia militarã la 18 ani, cand participã ca jandarm voluntar in Rãzboiul de Independentã din 1877, la sfarsitul cãruia primeste gradul de sergent. Îsi va desãvarsi pregãtirea militarã la Scoala Divizionarã de la Mãnãstirea Dealu si Scoala Superioarã de Rãzboi din Torino, in 1885. Ocupã numeroase functii de comandã si avanseazã panã la gradul de general de armatã. Al Doilea Rãzboi Balcanic (1913) il gãseste ca sef al Marelui Stat Major General, calitate in care coordoneazã activitãtile militare de pe teritoriul Bulgariei. În anii grei ai Primului Rãzboi Mondial a fost mereu alãturi de soldati, i-a incurajat prin hotãrarea si determinarea sa, reusind sã insufle acel curaj capabil de minuni pe campul de luptã. ‘Vine Averescu’, ‘Taica Averescu’, ‘Trãiascã Tata Averescu’ erau apelativele care-l insoteau pretutindeni pe front, dar si dupã terminarea rãzboiului. ‘Mereu alãturi de trupe, se ocupã personal de tot, e calm, curajos, nu dã inapoi in fata unei primejdii, soldatii il adorã’, nota cu admiratie Regina Maria in jurnalul sãu referindu-se la acest militar neobosit. Era cãutat pentru orice situatie disperatã sau consideratã fãrã iesire. De aici si faptul cã generalul Averescu era trimis pe toate fronturile si mai ales in locurile unde dezastrul era iminent. Prin calm si hotãrare, nu numai cã reusea sã rezolve situatiile respective, dar reusea sã inducã acea incredere necesarã pentru a lua totul de la inceput. ‘În fata dezastrului, cand totul pãrea lipsit de sperantã singura solutie era – sã trimitem dupã Averescu si sã-l punem in fruntea tuturor, fiindcã, desi Angelescu declarã cã nu-i place omul, e cel mai puternic din cati avem’, recunoaste cu obiectivitate Regina Maria. Si asa a fost. Armata a II-a a fost pusã sub comanda generalului Averescu in anul de gratie 1917, ale cãrei victorii in luptã cu un dusman neinduplecat si cotropitor au fãcut ca Averescu sã devinã erou national, dand peste cap frontul german cu toatã degringolada din cadrul Armatei ruse (de sprijin) cuprinsã de volbura revolutiei bolsevice. ‘Am insã ferma incredere in succesul trupelor noastre pe frontul armatei mele (…). Ne mãsurãm aproape in conditii egale cu cei mai buni soldati din lume. Sunt convins cã vom invinge’. Aceastã convingere a reusit sã o transmitã trupelor, care l-au urmat orbeste. Atat de mare era popularitatea generalului Averescu, incat panã si generalul Constantin Argetoianu (care a incercat sã-i diminuieze meritele) a trebuit sã recunoascã cã ‘originea acestei psihologii trebuie cãutatã in faptul cã, ori de cate ori se ivise o greutate pe front, generalul Averescu fusese trimis si izbutise mai intotdeauna sã facã fatã panã si situatiilor disperate’, iar cu privire la popularitatea sa la nivel national, acelasi Argetoianu spunea: ‘Popularitatea generalului Averescu a fost o psihozã a fruntului pe care demobilizatii au dus-o in sate cum ar duce orice altã boalã’. Asa incat si dupã rãzboi in lumea ruralã tãranii il intampinau sãrutandu-i mantaua fãrã galoane ca pe front, iar femeile plangand isi impingeau inainte copiii. Mitul Averescu va incepe sã pãleascã atunci cand va intra in politicã, subminat mereu de manevrele dubioase ale lui Ion I. C. Brãtianu. Desi in calitate de ministru de externe, va pregãti armistitiul de la Focsani (noiembrie 1917), generalul va reusi sã tragã de timp si nu-l va semna in mandatul sãu, aceastã sarcinã asumandu-si-o mai tarziu liberalii prin Brãtianu si Marghiloman, ca de altfel si semnarea ‘pãcii punice’ de la Buftea (aprilie 2018). A fost de trei ori prim ministru. Desi de fiecare datã a fost sabotat de liberalii lui Brãtianu, va reusi totusi sã realizeze unitatea monetarã, reforma fiscalã, reforma electoralã cu vot universal (si nu censitar), dar cea mai importantã realizare a fost reforma agrarã, realizatã prin expropierea a sase milioane hectare de pãmant si improprietãrirea supravietuitorilor Rãzboiului de Întregire a Neamului, familiilor celor decedati in acest rãzboi (vãduve, copii, pãrinti), imbunãtãtind astfel considerabil viata tãranului roman. Ca un act de recunostintã pentru cei care au cãzut pe campul de onoare sub comanda sa, se va pune bazele ‘Societãtii Mãrãsti’ (al cãrei presedinte a fost), care avea sã reconstruiascã zona si localitãtile distruse de rãzboi, implinind astfel cele patru obiective pe care el ca militar si le-a propus: – sã construiascã un monument comemorativ; – sã comemoreze in fiecare an evenimentele ce au avut loc aici in anul 1917; – sã construiascã un mausoleu care sã adãposteascã osemintele celor cãzuti aici: romani sau dusmani; – sã construiascã biserica si scoala in satul Mãrãsti. Aceste obiective au fost indeplinite cu aceeasi hotãrare cu care a adus glorie Armatei Romane pe front si Patriei Strãbune, in istorie. ‘Noi stim cã nu a fost alt comandant care sã fi starnit atata entuziasm si inflãcãrare – chiar pe campul de bãtaie – cat a starnit generalul Averescu. Pentru un comandant de osti acesta este elogiul suprem’, spunea marele Grigore T. Popa, cel care a fãcut rãzboiul in intregime si a tinut un jurnal ‘despre rãzboi in timpul rãzboiului’ (Subt impresia focului).

În loc de concluzii

Încercand o concluzie pentru cele prezentate mai sus, nu pot sã nu fac cateva remarci asupra modului cum istoria acestui popor a tratat marile personalitãti care efectiv au marcat-o ca evolutie si demnitate: – dupã un val de euforie patrioticã in perioada imediat urmãtoare rãzboiului, treptat se va aseza un val de penumbrã, care va pregãti intunericul ce ameninta sã se astearnã peste memoria acelor timpuri. – posteritatea, comunistã indeosebi, avea sã arunce vãlul tãcerii in mod discriminatoriu privind personalitãtile prezentate aici, personalitãti care efectiv au fãcut istorie si si-au cãpãtat un loc binemeritat in istoria acestui popor. – Ecaterina Teodoroiu – despre care nu s-a vorbit nimic panã in 1961 – va fi reabilitatã (?) in cele din urmã si-si va reocupa locul de Eroinã a Neamului in istoria noastrã. – Regina Maria, care s-a identificat trup si suflet cu istoria neamului in cele mai dramatice momente ale existentei sale ca popor, din nefericire si astãzi, rareori este evocatã la adevãrata ei valoare cu privire la implicarea sa in evenimentele Primului Rãzboi Mondial, atat in derularea lor tragicã, cat si in recunoasterea sacrificiului de care a fost capabilã tara pentru a inclina balanta in favoarea aliatilor. – Maresalul Averescu – cel mai mare comandant de osti pe care l-a zãmislit acest popor – strateg de notorietate, erou national al evenimentelor glorioase din vara anului 1917, care, printr-un mod de comunicare unic (intalnit doar la marii comandanti de osti ai istoriei), s-a identificat cu soldatul din transee in momentele grele ale rãzboiului, va fi evocat la fel de rar la adevãrata lui valoare. – Este trist cã marii nostri istorici – multi dintre ei din servilism politic sau lasitate – nu subliniazã cum se cuvine asemenea personalitãti cu mare rezonantã in istoria neamului nostru. – evocarea acestor oameni de exceptie, fãuritori de istorie la modul concret, prin abordarea corectã a exemplului lor, ar putea contribui la formarea si consolidarea sentimentului de demnitate si mandrie nationalã, atat de necesar astãzi generatiilor care se succed.

* Valeriu Lupu – doctor în stiinte medicale

Bibliografie;

1. Argentoianu C. – Memorii pentru cei de maine, Ed. Machiavelli, Buc. 1997; 2. Averescu Alexandru -Notite zilnice de rãzboi, 1937; 3. Botez Dan – Alexandru Averescu Maresalul Poporului, Ed. Scrisul Romanesc, Buc. 2013; 4. Constantinescu Richard – Grigore T. Popa – medic pe frontul Primului Rãzboi Mondial, revistatimpul.ro; 5. Gaju Dan – Istoria presei militare, Ed. Biblioteca din Targoviste, 2012; 6. Kiritescu C., – Istoria Rãzboiul pentru intregirea neamului 1916- 1919,editia, III-a, Ed. Stiintificã si Enciclopedicã, Buc. 1989; 7. Maria, Regina Romaniei – Povestea vietii mele, Ed. Eminescu, Buc. 1991; 8. Mosneagu Marian – Legenda Ecaterinei Teodoroiu: Ce spun Arhivele Militare, Historia.ro, 2017; 9. Popa T. Grigore – Pericolul neisprãvitilor, Ed. Gr. T. Popa, UMF, Iasi, 2017; 10. Ravaru Dan – Centenarul Marii Uniri, vol. 1, 2, 3, 4, Ed. PIM, Iasi, 2018; 11. Stamate Lucian – Prizonierul Traciei Occidentale, Ed. Corint, Buc. 2007; 12. Teodorescu N. – Romania in timpul rãzboiului, 1916-1918; seria I-a, nov.1919.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.