«Domnule primar, trebuie sã faceti ceva, pentru cã într-o zi o sã ne gãsiti morti în case!»

2
26

Din peste 50 de localnici înscrisi, ieri, în audientã la primarul Bârladului, Dumitru Boros, cei mai multi au spus cã nu au unde sã locuiascã sau nu mai suportã traiul în compania unor vecini care i-au adus la disperare din cauza lipsei de civilizatie. Evident, este vorba despre tiganii care ocupã locuintele sociale, care nu doar cã îi deranjeazã pe ceilalti colocatari etnici, dar îi mai si furã ca în codru, amenintîndu-i constant cu acte de violentã.

Cazul lui Vartolomei Munteanu, ‘un om de bunã credintã si cu frica lui Dumneze’, asa cum s-a caracterizat singur, aratã perfect traiul extrem de greu pe care il duc unii locatari ai locuintelor sociale. Peste noapte, s-au trezit cu niste vecini periculosi. Se intamplã in zona locuintelor sociale de pe strada Cãpitan Grigore Ignat. ‘Domnule primar, trebuie sã faceti ceva, pentru cã intro zi o sã ne gãsiti morti in case! Cu unii vecini chiar nu se mai poate. Noapte de noapte nu putem dormi din cauza muzicii si a scandalurilor, iar dacã indrãznim sã spunem ceva, suntem amenintati constant. Am fãcut sesizãri si reclamatii peste tot. Parcã nimeni nu vrea sã ne ajute. La un moment dat, a fost in zonã un politist local, dar si el, sãrãcuù, se ascundea pe unde putea de frica acestor elemente. Ne intrã in case, ne furã si nimeni nu ne ajutã’, s-a plans bãrbatul. În aceeasi zonã, alti nemultumiti au reclamat faptul cã ‘vietile li s-au schimbat total de cand in acele locuinte au fost mutati, la grãmadã, cei mai multi dintre tiganii orasului. ‘Dormim iepureste, domnule primar! Am ajuns sã imi las masina cateva strãzi mai departe de propria casã, intrucat am avut curajul sã le atrag atentia, iar dupã aceea, imediat, au inceput sã imi spargã rotile la masinã, sã mã injure pe unde mã intalnesc si sã mã ameninte. Nici nu mai stiu de cate ori am sunat la Politie, si degeaba…’, a spus un alt bãrbat. O bãtranã de pe aceeasi i s-a plans primarului de faptul cã in zona imobilelor sociale foarte multi locatari au caini care atacã orice necunoscut. ‘M-au atacat vreo doi-trei caini si am scãpat nemuscatã pentru cã aveam o sticlã cu apã la mine si i-am udat. Dar mi-au rupt sacosa si nu imi pare rãu decat cã mi-am pierdut si portofelul, unde aveam si eu cativa bani… Ce e de fãcut?’, a intrebat femeia. Cazul cainilor agresivi de la imobilele de pe Grigore Ignat a fost adus in atentia primarului si de un bãrbat, care spune cã a cerut recent ajutorul responsabililor, numai cã… ‘Are 17 caini, domnule primar, pe care ii creste afarã si in casã. Cand au venit de la asociatia care se ocupã cu cainii, stiti ce a fãcut femeia aceea care ii creste? S-a incuiat cu ei in casã! Si cum puteau oamenii ãia sã ii spargã usa? Asa cã, dacã mai vin, mãcar nu o mai anuntati inainte!’, a spus nemultumit bãrbatul. Situatia le este edililor foarte bine cunoscutã, motiv pentru care primarul, de comun acord cu directorul Politiei Locale, au venit cu o solutie pe cat de ingenioasã, pe atat de dificil de pus in practicã. ‘Cine a decis ca acolo sã fie mutati, in bloc, un numãr atat de mare de persoane recalcitrante a gresit! Dacã tot au fost ajutati, puteau fi dispersati in oras. În fine, cred cã cel mai bine este sã modificãm regulamentul de acordare de locuinte sociale, cu sprijinul Consiliului Local. Domnul director de la Politia Localã, Vasile Chelaru, va avea astfe posibilitatea sã meargã frecvent in zonã si sã acorde sanctiuni celor certati cu legea si cu bunul simt. În paralel, noi vom introduce in regulament o prevedere conform cãreia cei care primesc un anumit numãr de sanctiuni sã isi piardã dreptul la locuinta socialã. Poate doar teama de a rãmane pe drumuri i-ar mai putea linisti’, a spus primarul Boros.

2 COMENTARII

  1. Da, si nu-i uitati pe nenorocitii de la bodega “La Unic! “, golani sadea, care rag pana noaptea tarziu, fiind be?i morti sau luati cu salvarea!!!! Domnule Chelaru, o vizita acolo? E iadul pe p?mânt!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.