luni, 16 aprilie 2018

PASTELE BLAJINILOR

luni, aprilie 16, 2018, 3:00
Stire din categoria Actualitate Comentarii: 0 Comentarii pana acum.


La o sãptãmânã dupã Pasti, în ziua de luni care urmeazã dupã Duminica Sfântului Toma, în estul si sudul Europei se sãrbãtoreste Pastele Blajinilor, un amestec între mituri strãvechi si datini crestine. Aceastã zi se mai numeste si Lunea Mortilor, Pastele Mortilor, Pastele Mic, Pastele Rohmanilor. Cunoscutã mai ales sub numele de Duminica Tomei, este o sãrbãtoare consacratã mortilor si reprezintã o prelungire a sacralitãtii sãrbãtorii Învierii, un ecou al acesteia în cealaltã lume. Tocmai în virtutea acestui decalaj, Pastele Blajinilor nu se serbeazã duminica, ci abia în ziua urmãtoare.

Populatie miticã, in folclorul si in cãrtile populare, alcãtuitã, dupã credintele traditionale, din cei dintai oameni de pe pãmant, Blajinii, cãrora li se mai spune si Rohmani, Urici sau Oameni Rosii, sunt fiinte mitice, reprezentãri ale oamenilor primordiali sau ale strãmosilor. Se spune cã ei au luat parte la facerea lumii si cã de atunci, sustin stalpii de sprijin ai Pãmantului. Considerati urmasii lui Set, al treilea fiu al lui Adam si al Evei, Blajinii trãiesc la hotarul dintre lumea vãzutã si lumea nevãzutã sau chiar sub pãmant, pe Tãramul Celãlalt, dincolo de Apa Sambetei care este un rau imaginar, care izvorãste de sub rãdãcinile Bradului Lumii, inconjoarã Pãmantul de trei, sapte sau nouã ori si se varsã in lumea cealaltã prin Sorbul Pãmantului; acesta mãrgineste lumea vãzutã de lumea nevãzutã. Se mai povesteste cã Blajinii trãiesc in rugãciune continuã, cã au locuit pe Pãmant la inceputurile istoriei si se vor intoarce aici dupã incheierea acestui ciclu istoric al umanitãtii, in era intelepciunii. Cele mai multe legende ii prezintã ca pe niste fiinte pline de compasiune, devotate lui Dumnezeu, ca pe niste oameni de demult, cu o credintã mai curatã decat a actualilor pãmanteni, si care, la sfarsitul lumii, se vor intoarce pe pãmant. Numele de Rohmani le vine din limba tracã, fiind atestat intr-un epitet al Cavalerului Trac, Zeind-Roymenos, cu sensul de ßSfantul Luminos’. Blajinii, dupã cum le este si numele, sunt fiinte pasnice, incapabile de a face rãu. Se crede cã sunt asemãnãtori cu oamenii, blonzi, insã mai mici cã staturã si cã au calitãti morale deosebite, precum bunãtatea, blandetea si simplitatea, care-i fac adevãrate modele pentru oameni. Ei sunt foarte buni la suflet, credinciosi, blanzi si intelepti. Ducand o viatã austerã, cu posturi severe, Blajinii se roagã permanent pentru lumea noastrã, fãrã a cere nimic pentru ei. Desi sunt virtuosi, nu stiu cum sã calculeze data Sfintelor Pasti. Legãtura dintre pãmanteni si Blajini se face, conform traditiei, la Pastele Rohmanilor, prin cojile de ouã pe care oamenii, recunoscãtori pentru rugãciunile si faptele bune ale Blajinilor, le aruncã in ape curgãtoare in Vinerea Mare sau in Sambãta Pastilor. Plutind pe ape, ele vor ajunge pe Apa Sambetei, in lumea unde locuiesc aceste fãpturi minunate, vestindu-i astfel cã a sosit timpul sã serbeze Pastele. Panã in Tãramul Celãlalt cojile de ouã ajung intro sãptãmanã, dupã care, printr-un miracol, ele redevin ouã intregi, cu care se hrãnesc Blajinii, despre care se spune cã mãnancã foarte putin, un ou ajungand pentru 12 dintre ei. Datina cere ca aceste coji de ouã rosii sã fie aruncate in ape curgãtoare numai de fete ce nu au ajuns incã la pubertate sau de femei bãtrane. În aceastã zi, in unele zone din Moldiva, bãtranii si copiii dãdeau de-a dura ouã rosii in amintirea Blajinilor, iar in Bucovina se manca la iarbã verde, unde multe firimituri erau lãsate sã cadã intentionat pe pãmant, intru pomenirea celor morti. În cele mai multe locuri din tara noastrã, oamenii merg in aceastã zi la cimitire, dand de pomanã ouã rosii, pascã, cozonac si cate un pahar cu vin, punand flori pe morminte si cate o lumanare direct pe pãmant. Prin unele zone ale tãrii, preotii sunt chemati sã sãvarseascã in lunea dupã Duminica Tomei o slujbã pentru sufletele celor rãposati. Exista credinta cã prin aceastã slujbã sufletele celor trecuti in lumea vesniciei vor fi pãrtase fericirii fãrã sfarsit. Pentru aceastã zi se fac din vreme anumite pregãtiri si la cimitir si acasã. Femeile cu copiii vin la cimitir si curãtã buruienele uscate de pe morminte, la cele mai vechi le adunã tãranã si le oranduiesc frumos, vãruiesc sau vopsesc crucile. Unii credinciosi rãsãdesc pe morminte liliac, mai rar stanjenei. Acasã, pe langã altele, rosesc iarãsi ouã, pentru ßBlajini’. Gospodina casei, mama copiilor, e aceea care pregãteste sã fie cu toate gata, in lipsa ei, sunt copiii. De Pastele Blajinilor nu se pomenesc doar mortii cunoscuti pe linia ascendentã a unei familii, ci intregul neam al strãmosilor comuni: Uitatii, Nestiutii, Albii. Femeile, mai ales, au grijã si de cei strãini morti sau gãsiti morti, despre care stiu cã nu au pe nimeni sã-i pomeneascã si sã li ingrijeascã si lor mormintele. Gospodina casei sau altcineva asterne pe un mormant al vreunuia din neamurile casei un stergar alb, pe care pune colaci, cozonac, pãscute mici sau bucãti de cozonac, fiecare bucatã cu lumanare si cate un ou rosu, apoi farfurii cu mancare si o sticlã cu vin, tãmaiazã cu cãtuia casei (cãtuia pentru tãmaie se pãstreazã pe grindã sau pe fereastrã in ßodaia de curat’ si slujeste la trebuintele religioase, mai ales pentru praznicele care se sãvarsesc acasã) mormintele si asteaptã cu pomelnicul in manã. Apoi fiecare femeie aprinde o lumanare direct pe pãmant. In jurul acestei lumanãri se spune cã s-ar strange sufletele tuturor mortilor ce sau inecat fãrã voie. Preotul sãvarseste la mormant o ectenie, citind pomelnicul intreg al casei, ca apoi sã ude in semnul crucii mormantul cu vin. Se mai spune cã tot ce va naste in aceastã sãptãmanã nu va trãi. Viermii de mãtase inviati atunci, mor. Vine dupã Sãptãmana Luminatã si o postesc toti cei care au gãsit copii morti. În aceastã sãptãmanã rudele mortului postesc. Dacã nu se tine aceastã sãptãmanã, oamenilor morti fãrã lumanare le este rãu pe cealaltã lume. O tin din cauzã cã, murind un om in aceastã sãptãmanã, merge in iad, adicã in intuneric. Celor ce mor in aceastã sãptãmanã nu li se face pomanã, cãci se zice cã, fiind in Sãptãmana Neagrã, nu o vãd. Nu se fac pomeni, cã se fac colacii negri. Cine moare in aceastã sãptãmanã innegreste. Nu este sãrbãtoare aparte, dar multe femei serbeazã, postind in cinstea mironositelor. Femeile insãrcinate care respectã aceastã sãptãmanã nu pierd sarcina. Fetele care lucreazã au credinta cã nu se mãritã lesne. Se tine de dureri de maini si de picioare. Nu se toarce si nu se lucreazã, ca sã nu li se innegreascã fata vara. Dacã totusi se lucreazã, se spune cã tot ce se face iese negru si totodatã stricã si vederea. Nu se pun closti ca sã scoatã pui, cãci nu vor scoate pui, deoarece ouãle se innegresc. Tot acum se duc femeile cu colaci la moase. În aceastã zi tinerii se infrãtesc si se ßinsurãtesc’: primesc fiecare o bucãticã dintr-un ban de argint tãiat in prealabil, se sãrutã prin cununile puse una in fata celeilalte etc. Se pregãteste o turtã de fãinã din grau curat. Pe turtã se punea o lingurã de sare. Toti cei de fatã se inchinã si spun: ßDoamne-ajutã, Maicã Mãrie,/ De bine si de noroc sã ne fie!’ Cel care realizeazã ceremonialul ia sarea de pe turtã si din acel loc taie coaja in forma unei cruci, pe care picurã vin rosu, cate persoane numãrã la ßinsurãtire’, iar dupã ce a picurat vinul, taie cruciulita cu un ban de argint, in acelasi numãr de bucãtele. Fiecare fatã mãnancã bucãtica de turtã si inchinã un pahar de vin, apoi se sãrutã, mãrturisindu-si credinta. Din banul de argint care se taie in trei, cinci pãrti, depinde citi participanti sunt, fiecare primeste cate o bucãticã, avand grijã sã o pãstreze bine panã la moarte. Cine o pierde nu va fi primit in rai de Sf. Petru, pentru cã si-a cãlcat credinta de la ßinsurãtire’. Cele ce si-au pãstrat bucãtica de ban, acelora, cand mor, li se pune acea bucãticã in san, anume ca sã nu le opreascã San-Petru la usile raiului, ca pe unele ce au pierdut-o. A doua sãptãmanã dupã Pasti fost fãrã credintã fatã de surorile lor de cruce. Feciorii si fetele se duc la un pom inflorit. Fiecare face o cununã de flori din acel pom si sio pune pe cap, apoi, luandu-se de manã, ocolesc din dreapta pomul, de trei ori. Îsi dau cununile de pe cap si, alãturandu-le, prin ele se sãrutã de trei ori, schimbã intre ei ouãle rosii aduse (tot prin cununi) si zic: ßSã fim fartati/ surori panã la moarte!’ La sfarsit se ridicã unul pe altul/ una pe alta in brate si mãnancã ouãle rosii cu paine si sare Din pãcate aceastã traditie se pãstreazã tot mai putin. Oamenii vin din ce in ce mai putini la cimitir iar cei care vin se grãbesc inapoi spre casã. Bucuria ce era odinioarã de Pastele Blajinilor nu o mai regãsim din pãcate astãzi. Dar ne place sã credem cã acestã frumoasã traditie, isi va relua iarãsi locul de cinste cuvenit. Depinde doar de noi!

* Dan Horgan

Bibliografie:
– Adrian Fochi – ‘Datini si eresuri populare de la sfarsitul secolului al XIX-lea’,Editura Minerva, Bucuresti, 1976.
– Arthur Gorovei – ‘Credinti si superstitii ale poporului roman’, Editura Grai si Suflet
– Culturã Nationalã, Bucuresti, 1995.
– Antoaneta Olteanu – ‘Calendarele poporului roman’, Editura Paideia, 2001.
– Elena Niculita Voronca – ‘Datinile si credintele poporului roman’, Editura Polirom,Iasi, 1998.
– Dumitru Bãlãet – ‘Constituirea miturilor fundamentale. Aspecte ale folclorului literarstrãroman’.
– Gh. F. Ciausanu – ‘Superstitiile poporului roman’, Editura Saeculum, Bucuresti, 2005.
– Ion Ghinoiu – ‘Sãrbãtori si obiceiuri romanesti’, Editura Elion, Bucuresti, 2002.
– Ion Ghinoiu – ‘Obiceiuri populare de peste an’, Editura Fundatiei Culturale Romane,1997.
– Ion Talos – ‘Gandirea magico-religioasã la romani’, Dictionar, Editura Enciclopedicã,Bucuresti, 2001.
– Irina Nicolau – ‘Ghidul Sãrbãtorilor Romanesti’, Editura Humanitas, 1998.
– M. Sadoveanu – ‘Nopti de sanzaiene. Pastele blajinilor’, Editura Minerva, ColectiaBiblioteca pentru toti, 1980.
– Narcisa Stiucã – ‘Sãrbãtoarea noastrã cea de toate zilele’, Editura Cartea de Buzunar,2006.
– ‘Proloagele de la Ohrida’, Editura Cartea Ortodoxã, 2005.
– Romulus Antonescu – ‘Dictionar de simboluri si credinte traditionale romanesti’,Editie digitalã, 2009.
– Simion FIorea Marian – ‘Sãrbãtorile la romani’, Editura ‘Grai si Suflet – Culturã Nationalã’, 2001.
– Tudor Pamfile – ‘Sãrbãtorile la romani’, Editura Saeculum I.O., Bucuresti, 1997.

Articol scris de:



Posteaza un comentariu