Oltea Rãscanu-Gramaticu, Istoria Bârladului (I)

0
132

Istoriografia vasluianã cunoaste un progres remarcabil prin numãrul de lucrãri editate mai ales dupã 1989. Orasele Husi, Vaslui si Barlad au constituit obiectul unor monografii elaborate de istoricii locali. Oltea Rãscanu-Gramaticu ne incitã cu o lucrare in trei volume, aflatã la a treia editie, cu un numãr impresionat de pagini si o bibliografie ‘apãsãtoare’, monografie ce solicitã un efort extraordinar pentru cititorul avizat si neavizat si pentru care a fost rãsplãtitã cu premiul ‘C. C. Giurescu’ de Societatea de Stiinte Istorice din Romania. Aria de preocupare a doamnei Oltea Rãscanu-Gramaticu este variatã, de la Istoria Barladului la Alexandru Ioan Cuza si demnitatea nationalã, Amurgul zeilor, Nemurirea mogulului sau Hoinãrind Pãmantul (am redat doar cateva titluri din vasta sa productie, ce insumeazã mii de pagini de istorie, memorialisticã si cãlãtorii). O analizã atentã a informatiilor vaste din cele peste 3.000 de pagini este greu de realizat, insã vom stãrui mai ales asupra unei ‘metehne’ istoriografice locale, cea de epatare a surselor arhivistice preluate din alte lucrãri si asumate in notele de subsol, fidelã conceptiei ‘cãrtile din cãrti se fac’. O citare corectã a surselor bibliografice nu ar reduce valoarea unei lucrãri stiintifice. Fenomenul preluãrii surselor arhivistice este unul generalizat in lucrãrile istorice locale, dar nu numai, fiind intalnit si in tezele de doctorat. Cuvantul inainte este semnat de academicianul Dinu C. Giurescu, care, in final, conchide: ‘Efortul de documentare, analizã si sintezã – continuat de multi ani – se cuvine subliniat si retinut. Iar lucrarea in sine constituie temeiul statornic al cecetãrilor viitoare’. În capitolul Trecut si viitor barlãdean, autoarea trece in revistã principalele contributii istoriografice referitoare la orasul Barlad si aminteste ‘stangãciile si ‘greselile’ inerente’ ale inaintasilor ‘lipsiti de o documentare riguroasã’. Conform autoarei, prima editie a Istoriei Barladului din 1998 a fost ‘rodul activitãtii de douã decenii a unui colectiv de istorici si muzeografi, la care s-au adãugat si alti specialisti’, fiind editatã de ‘profesoara Oltea Rãscanu Gramaticu’, ‘in calitate de principal coautor si coordonator’, care a uitat sã- i aminteascã pe fostii colaboratori, de la care si-a insusit rezultatele cercetãrilor, mentionand regãsirea unor capitole si la celelalte editii. În acelasi ton al uitãrii nu sunt mentionate cele 6 volume de Valori spirituale tutovene. Biobibliografii ale lui Traian Nicola, editate intre 1999 si 2004, creand suspiciunea amneziei, dar Oltea Gramaticu nu omite lucrãrile sale, intre care si volumul Personalitãti barlãdene. Dictionar (2012). O stangãcie a doamnei Oltea Rãscanu-Gramaticu ar fi scrierea numelui domnitorului pe care il cinsteste atat de mult: Alexandru Ioan Cuza (nu, Al. I. Cuza ). Poate are timp sã se uite pe diploma de absolvire a Facultãtii de istorie din cadrul Universitãtii ‘Alexandru Ioan Cuza’ si sã invete scrierea corectã a numelui domnitorului. În capitolul Coordonate geografice trateazã, dupã modelul primelor editii, din care mai omite cate o frazã, mai adaugã cate una sau inverseazã cuvintele, cu unele mici contributii: Asezarea geograficã, Structura geologicã, Resursele minerale, Relieful, Solurile (contributia domniei sale), Clima, Apele, Flora, Fauna, Factori de mediu (o noutate). Prin capitolul Mãrturii arheologice doreste sã demonstreze ‘o interesantã continuitate de locuire pe aceste meleaguri’, ce dateazã din ‘neoeneolitic’, incluzand si mãrturiile arheologice de pe platforma Dealul Mare (la 3 km sud-est de Barlad), Perieni, Popeni, Ivesti, Trestiana, comuna Grivita. Continuitatea amintitã nu poate fi doveditã de autoare, dovezile de ‘locuire datand din ultima etapã a civilizatiei neo-eneolitice n-au fost surprinse pe raza orasului. În schimb, in imprejurimile Barladului se cunosc numeroase asezãri cucuteniene’, pe care le enumerã. În fine, nu stim dacã Gura Idrici este chiar in imprejurimea Barladului! Autoarea continuã in aceeasi manierã cu epoca bronzului, Hallstatt, Latÿne, urmele de locuire din secolele II-III, perioada ‘prefeudalã’ si inceputurile feudalismului. Oltea Rãscanu-Gramaticu identificã ‘locul unei necropole din secolele XIIIXIV’ in partea de sud-est a orasului, in fata vechii Fabrici de paine, zonã ‘cunoscutã sub denumirea de promoroace’, explicatie demontatã de filologul Mircea Ciubotaru incã din 2003, potrivit cãruia ‘presupusele morminte tumulare de la Barlad si ‘redutele’ de la Satul Nou, Scheia si Movila Rãbaiei nu sunt altceva decat urmele sãpãturilor rãmase pe locurile unor vechi silitrãrii’. Silitrãria de la Promoroacele din Barlad este confirmatã de existenta starostelui de negustori din Barlad, Toader, ‘ispravnic de silitrã’ (inainte de 7 octombrie 1660) si casa din ‘mahala(ua) Silitrii’ vandutã in 1754 (strada Desteptãrii, situatã la nord, in imediata apropiere) (a se vedea Mircea Ciubotaru, Cercetãri de onomasticã. Metodã si etimologie, Iasi, 2013, p. 253- 257). Capitolul III, intitulat Barladul medieval, trateazã geneza asezãrii (sustine originea toponimului in hidronimul Barlad si continuitatea ‘intre asezarea Prodana de tip rural si viitorul targ Barlad’), urbanizarea (demers foarte util), hotarul domnesc, ocolul domnesc, populatia, economia, alte indeletniciri, administratia si evenimente politice care au marcat evolutia urbei. Prima atestare a targului Barlad ar fi din 28 iunie 1401, cand Alexandru cel Bun (1400-1432) intãreste satul Plotunesti de langã Strunga boierului Plotun, printre martori figurand si Duma Negru (Negrea) ‘de la Barlad’, sintagmã care se referã nu la targ, ci la domeniul lui Negrea de pe cursul superior al raului Barlad, ‘avand situat aproape central satul Negresti’, fapt dovedit de Mircea Ciubotaru (AIIAI, XX, 1983, p. 322; vezi si ‘Prutul’, nr. 56 / 2015, p. 188). Includerea in ocolul domnesc al targului Barlad a satului Dolhesti, de pe raul Crasna, din tinutul istoric al Fãlciului, astãzi in judetul Iasi, face parte din fantasmele doamnei Oltea Rãscanu-Gramaticu. Datarea actului rãmane incertã, chiar dacã specialistii sau pronuntat pentru 1 mai <1406>, cand era miluit Vlad Dolhici cu satul de pe Crasna, numit dupã acesta Dolhesti (DRH, A. Moldova, p. 28, nr. 20). Localnicii au sãrbãtorit 600 de ani de la atestarea documentarã in 2006, prilej cu care a fost editatã lucrarea Dolhesti 600, de Constantin Bazgan, Olimpia Bazgan, Constantin Balan si Viorica Balan. Mosia Dolhesti se intindea panã la izvoarele Crasnei. Autoarea crede cã aceastã ‘mosie forma un corp comun cu mosiile Crãsnita si Brãdicesti, sub denumirea de Crasna. Fiind loc domnesc, Stefan cel Mare a dãruit-o unui viteaz numit Crasnas, de unde si denumirea locului, conform traditiei. Bãdicestii (de fapt, Brãdicestii) si Dolhestii au devenit mosii rãzãsesti, in judetul (tinutul – n. n.) Fãlciu’. La 15 143<6>, domnii Ilias si Stefan miluiesc pe fratii Moica si Tador cu satele ‘Brãdicesti, pe Crasna, unde au fost Albu si Bradici, si, pe Iapa, unde au fost Ilcas, si, pe Barlad, unde au fost Cirtã Coste, si trei locuri din pustie’, pe Crasna, la Leurinti si pe Bac. Mosiile Dolhesti, Brãdicesti si Crãsnita (Rotãria, de astãzi) nu au format un trunchi de mosie comun numit Crasna, neatestatã de altfel de niciun document medieval (vezi si Alexandru I. Gonta, Documente privind istoria Romaniei, A. Moldova Veacurile XIV-XVII (1384-1625). Indicele numelor de locuri, Bucuresti, 1990). Traditia popularã leagã satul Crãsnãsãni, comuna Tãtãrãni, de un Crasnãs. O primã atestare a localitãtii Crãsnãsãni este din mai 1610 (DIR A. Moldova, p. 291-292, nr. 386). Diacul Crasnãs este intalnit ca martor la o vanzare din Bunesti in iunie 1605, iar Mihail Crasnãs, nepotul lui Bunescul, strãnepotul lui Petre, strãnepot lui Negrilã, impreunã cu Pancea Stefoae, vindea pãrti din Brãdicesti pe Crasna la 30 mai 1617. Crasnãs si Jurja Necorescu s-au judecat cu Husin si Marusca, fiica lui Ion Munteanu pentru satele Urvicolesa, Strointi si Molnita, ispisocul celor din urmã arzand odatã cu biserica din targul Suceava, asa cum reiese din documentul din 12 august 1461 (DIR A. Moldova, XIV, XV, p. 314-315, nr. 379). Acest Crasnãs, din timpul lui Stefan cel Mare, a fost un urmas (fiu?) al lui Duma Negru si nu este atestat cu proprietãti pe Crasna, ci in tinutul Suceava. Face parte din sfatul domnesc ca postelnic (1458-1461) si vornic (1464-1467). Satul Hiresti, tinutul Suceava, a fost pierdut de ‘Crasnis fost vistier in hiclenie, cand a si pierit’, conform unui document din 1542. Satul Cristesti, tinutul Suceava, cãzuse ‘din zilele de demult in mainile lui Crasnes vistier’. A fost vistier al domnului Stefan Lãcustã, fiul lui Toader Crasnãs, fratele lui Giurgea Crasnãs (1540), si sfarseste tãiat ca hiclean de Petru Rares. Nu stim in ce document l-a identificat Oltea Rãscanu-Gramaticu pe viteazul Crasnãs, miluit de Stefan cel Mare cu mosia Crasna?! Mosiile Brãdicesti, Dolhesti, Crãsnita si altele de pe valea Crasnei vor ajunge in stãpanirea schitului Brãdicesti, ctitorit de episcopul Varlaam la 1691, si a Episcopiei Husului, ce va da nastere la numeroase judecãti (a se vedea si Mircea Ciubotaru in recenzia Dan Ravaru, Stefan cel Mare si Vasluiul, Iasi, Editura PIM, 2013, 200 p., in ‘Prutul’ nr. 1-2 (51-52), 2013, p. 138). Autoarea nu reuseste sã facã diferenta intre Ranzãsti, ‘parti dispri Elan’ (sat inglobat astãzi in Jigãlia), cu trei pãrti vandute la 20 martie 1546 de Oance, Niagul, Sora si Cãtãlina, ficiorii lui Ioan Horgãi, ‘ci au avut mosul lor Danciul Horga, de cumpãrãturã dila pãrintili domniei meli Stefan voeovod’ (DIR, XVI, A. Moldova, I, p. 419-420, nr. 384) si Ranzãstii de ‘la Prut, cu toate bãltile sale si cotetele ce au fost ascultãtoare de curtea noastrã din targul Barlad’, cu care a miluit Aron Tiranul la 12 decembrie 1594 ‘sfanta mãnãstire a noastrã nou ziditã, numitã În Tarinã’ ( DIR, XVI, A. Moldova, IV, p. 117-118, nr. 144). Contopirea satelor Ranzesti si Jigãlia a fost demonstratã de Virgil Caraivan incã din 1932 in ale sale ‘Documente rãzãsesti’ (an I, nr. 1, p. 3), idee preluatã si de Ioan C. Donca in Monografia comunei Ranzesti, jud. Tutova, tipãritã la Barlad in 1940, sau de preotul Toma Pãunescu intr-un studiu publicat in 1990 (‘Cronica Episcopiei Romanului si Husilor’, p. 168-191). Nestãpanirea terminologiei eclesiastice de cãtre autoare este doveditã si de referirea domniei sale la participarea a doi negustori barlãdeni la ‘consiliul egumenic de la Constanta’ sau ‘Conciliul egumenic’ in 1415. Desigur, este vorba despre conciliul ecumenic de la Constanta (p. 209, 251). Rãmanem surprinsi de perpetuarea greselii, care nu este doar eroarea unei litere, si la alti autori barlãdeni, cum ar fi preotul Petru Silviu Giuscã, in lucrarea Monografia bisericii Învierea Domnului si Sfanta Ecaterina din Barlad (2014), si dr. Laurentiu Chiriac, in studiul Negotul din targul medieval Barlad (secolele XVXVIII), publicat in ‘Carpica’, XLVI, 2017 (vezi p. 127). O oarecare confuzie o intalnim in utilizarea termenilor specifici unor etnii, cum ar fi cel de ‘haham-bazã’ (sic!), p. 205, nota 545 (Nicolae Iorga aminteste in realitate hrisovul din 1738-1739 pentru alegerea unui ‘staroste de Jidovi’, in persoana lui Marco al lui Lazãr; vezi Studii si documente, VI, p. 437, nr. 1648). Hahamul este persoana insãrcinatã cu tãirea ritualã a vitelor si pãsãrilor la adeptii religiei mozaice, pe cand starostele are cu totul alte atributii, in cazul amintit ‘pentru poruncile gospod ce sunt pã jidovi… Sã fie purtãror de grij(ã) la toate nevoile voastre si la cislelele voastre, si tot dup(ã) cum or socoti ei sã urmat’. Un eveniment important pentru ‘viata Barladului’ ar fi fost bãtãlia de la Codrii Cosminului din 26 octombrie 1497, fãrã a ne oferi o explicatie sau a localiza confruntarea (p. 253). Sã fie o referire la lupta de la Crasna (1450)? În capitolul IV, intitulat Barladul in epoca modernã, Oltea Gramaticu- Rãscanu rãmane ancoratã in periodizarea propusã de manualele din regimul comunist si terminologia epocii (‘exponentii clasei feudale: boierii si mãnãstirile’, p. 205). Lista hanurilor barlãdene (p. 288) ar putea fi completatã cu cel primit in schimb la 6 iunie 1816 de Ilie Tudori, biv vel medelnicer, cu fratii sãi, Neculai si Gligori, de la spãtarul Mihãlachi Racovitã si situat la ocolul vitelor, langã hanul lui Ciupercã (vezi ANI, Colectia Documente, 438 – Condica documentelor mosiilor mostenite de cãtre Mihail Sturza de la logofãtul Teodor Bals -, f. 308-312) sau cu cel al spãtarului Gavril Conache, atestat la 20 octombrie 1786 (Documente husene, IV, p. 170-171, nr. 180). Informatii bogate sunt valorificate de autoare in economia lucrãrii privitoare la industrie, comert, transporturi, activitatea bancarã si agriculturã, prin care marcheazã locul Barladului in viata economicã a tãrii. În ceea ce priveste Administratia si justitia, autoarea trateazã institutiile tinutale si judetene. Aici, nu prea reusim sã cuprindem logica asertiunii: ‘În directia centralizãrii puterii in stat au fost desfiintate subdiviziunile teritoriale medievale Tara de Sus si Tara de Jos a Moldovei, ca si Cãimãcãmia Craiovei’ (p. 383). Din cate stim, geografic, Craiova este situatã in Oltenia! O listã incompletã si fãrã coordonate cronologice a ispravnicilor tinutului Tutova ne este oferitã pentru perioada cuprinsã ‘de la Epoca Regulamentarã la Epoca la Cuza’ (p. 385). Adãugãm pentru lista respectivã pe aga Neculai Greceanu, numit vechil in locul spãtarului Rãducanu Cazimir la 20 martie 1830 si care isi va prezenta demisia logofetiei dreptãtii la 10 februarie 1834 (ANI, Colectia Documente, 342 / 72), si pe spãtarul Vasile Beldiman, numit la 20 septembrie 1829, ambii aflati si mentinuti in slujbã la 27 martie 1831 (a se vedea Analele parlamentare ale Romaniei, tomul I, partea II, Bucuresti, Imprimeria Statului, 1893, p. 249). Ar fi fost utilã o listã completã a ispravnicilor de la infiintarea institutiei respective.

– continuare în numãrul viitor –

* Costin Clit

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.