Dumitru V. Marin – inventatorul nestiut al selfie-ului

1
248

Voi fi sincer. Randurile de fatã nu au ‘iesit’ firesc din mine, altfel spus, nu le-am scris pentru cã am vrut. Ele sunt rodul insistentelor, uneori de-a dreptul agasante, ale ‘celui mai mare jurnalist vasluian din toate timpurile’, Dumitru V. Marin. Obligatoriu, cu ‘profesor doctor’ in fatã. Tine domnia sa mortis sã (mai) scoatã o carte folosindu-se de priceperea altora – catã existã – sau de dorinta unora – deloc putini, constat cu surprindere – de a rãmane intr-un ‘Dictionar unic’. Cat de ‘unic’ va fi… asta v-o pot spune incã de pe acum. Va fi unic in mãsura in care unice au fost si precedentele aparitii editoriale ale acestuia. Poate doar grafica la nivelul copertelor sã se mai schimbe, dar am dubii. Desi au titluri diferite, toate cãrtile lui D.V.M. sunt, cu exceptii neglijabile, una si aceeasi carte: cu referiri in exces la propria-i persoanã, cu aceleasi continuturi permutate intre ele, cu aceleasi elogii autosuficiente si imune la observatia criticã a tertilor. Citindu-le (sau mãcar incercand), am conchis invariabil cã D.V.M. era ‘recordman mondial’ si ‘cel mai mare jurnalist vasluian din toate timpurile’ incã dinainte de a fi realizator de interviuri cu mari personalitãti si/sau proprietar de trust de presã. Dacã ar fi fost om de stiintã, cu sigurantã, prof. dr. D. V. Marin ar fi inventat selfie-ul, atat de indrãgostit de propria-i persoanã este. Prof. dr. D.V.M. ne cere sã scriem cateva randuri despre noi, contributorii unui volum de pe care semnãtura lui ar trebui sã lipseascã. Nu va lipsi, iar spune multe despre CE si CUM TREBUIE sã scriem in spatiul alocat – o usã spre eternitate pe care atat de (aparent) amabil si (aparent) dezinteresat ne-o deschide. În acest caz, in ciuda temei impuse, de ce m-as obosi sã spun cateva randuri despre subsemnatul, despre ziarul la care scriu de, iatã, mai bine de un deceniu si jumãtate? Astea sunt amãnunte neimportante – important este cã ne face domù profesor un hatar: avand barter cu nemurirea, ne bagã, desi nu (toti) meritãm, in posteritate. C-asa-i el, altruist! În concluzie, nimic despre Romeo Cretu si Monitorul de Vaslui. Cititorii nostri sunt contemporanii nostri, ziarul face parte din depozitul legal al Bibliotecii Judetene ‘N. M. Spãtarul’ Vaslui, poate fi deci citit nu doar peste treizeci de ani – nu stiu de ce a fost D.V.M. atat de zgarcit cu un timp care nu-i apartine! -, ci peste trei sute de ani. Sau trei mii, dacã vom dãinui ca specie. Mã rog s-o facem, noi, ãstia micii, si sã nu vã mirati dacã, peste trei milenii, D.V.M. ne va astepta acolo, ne va privi cu milã scepticã si apoi ne va certa cã nu tinem pasul cu el. Acum, pentru cã am terminat cu neinsemnata-mi contributie la tot ce inseamnã presa vasluianã actualã, sã trecem la treburi serioase. Despre D.V.M.. Cu D.V.M. am avut cateva – in orice caz, mai multe decat imi amintesc – dueluri verbale. Cel mai adesea, pe tema modestiei. Nu mi-a plãcut niciodatã felul lui D.V.M. de a se autopropune celorlalti: lipsit de orice urmã de modestie, plin panã la refuz de constiinta propriei valori, insensibil la criticã. Se supãrã cand ii spui toate astea, desi ar trebui sã invete ceva dintr-un astfel de dialog. Nu invatã. Este atat de convins cã e asa cum se descrie, incat vina e automat a noastrã, a celorlalti. Nu-i vedem adevãrata dimensiune sau i-o negãm. Suntem – ordinea o alegeti voi – invidiosi, nepregãtiti, ticãlosi etc. O sleahtã de detractori, dar D.V.M., vorba reclamei, rezistã. Eu nu-l invidiez pe Dumitru V. Marin. Despre pregãtirea mea nu are rost sã vorbesc – nu diploma mea e in discutie. Nici ticãlos nu sunt, catã vreme i-am spus de atatea ori, in discutiile fatã in fatã, sã se raporteze altfel la propria-i persoanã, sã ii lase pe altii sã ii constate valoarea, sã ii lase pe ceilalti, PENTRU CÃ TREBUIE, nu pentru cã ii roagã el, sã ii sublinieze meritele. Asadar, i-am fost prieten lui D.V.M., unul sincer si neinteresat, cum la fel imi va fi si el dacã va publica acest text in forma in care i-a fost prezentat. Dacã însã il va ‘hãcui’, dacã va elimina pasajele care nu-i convin, dacã il va altera in vreun fel sau, mai simplu, dacã va alege sã nu îl publice, il voi publica in regie proprie si il voi adnota corespunzãtor. Pe final, cateva clarificãri necesare, cred eu. Unu: D.V.M. nu a fost, nu este si nu va fi niciodatã detinãtorul vreunui record mondial in jurnalisticã. Sã-mi fie iertatã comparatia prosteascã, dar ce-ar trebui sã trecem in dreptul unor titani ca Larry King sau David Frost? Doi: sintagma ‘cel mai mare jurnalist vasluian din toate timpurile’ este cel putin… discutabilã, ca sã nu spun caraghioasã, din mai multe motive. Mare… cum? Din punctul de vedere al varstei? Poate. De bunã seamã insã, prin ‘mare’, D.V.M. vizeazã aspectul calitativ, nu cantitativ. Iar calitatea scriiturii si, inaintea scriiturii, a documentãrii, cu sinceritate o spun, lasã de multe ori de dorit. Se poate scrie mai bine si CHIAR se scrie mai bine in presa vasluianã decat o face prof. dr. Dumitru V. Marin. Si, evident, nu mã refer la mine, ci la colegi cu atitudine civicã si vocatie. Vã ofer doar douã nume – Simona Voicu si Cristian Pãtrascu -, si le cer scuze celor cativa care, in opinia mea, ar trebui sã se regãseascã obligatoriu intr-o astfel de enumerare. Mã opresc aici, nu inainte de a face o scurtã trecere in revistã a meritelor destinatarului acestor randuri. As spune despre D.V.M. cã este obsedat. Obsedat sã lase ceva in urmã. Putini au obsesia asta, si mai putini reusesc sã facã ceva pentru a o ‘rezolva’. Place sau nu celor mai multi, dupã D.V.M. va rãmane totusi ceva. Sper cã mai mult decat un raft de ‘aceeasi carte cu mereu alte coperte’.

1 COMENTARIU

  1. :))))) Sa lase ceva in urma!! Pai parca isi facuse statuie!! LOOOOOOL
    ce mai vrea? mormant in forma de piramida, imbalsamare. scris: aici zace faraon DVM, artistul preferat al zeilor..

    Doamne ce mare e gradina ta! cata fauna…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.