PSD Bârlad, atac la jugulara lui Boros

1
79

Social-democratii din Consiliul Local (CL) Bârlad iau declarat rãzboi primarului Dumitru Boros, primvicepres edinte PNL Vaslui. Acesta a fost acuzat, în cadrul unei conferinte de presã, pe rând, de conflict de interese, directionãri de fonduri publice spre zone de interes personal, derapaje de limbaj, dar si de faptul cã ar fi principalul vinovat pentru deteriorarea relatiilor dintre el si toti consilierii care i se opun.

Oameni prea buni (la suflet) pentru a trece cu vedere. Astfel au pozat, ieri, consilierii locali ai PSD Barlad, care au convocat o conferintã de presã pentru a explica cat de rãu le pare si cat de afectati sunt de faptul cã nu se mai inteleg si pace cu primarul Dumitru Boros. La un moment dat, prin vocea reprezentantului consilierilor locali socialdemocrat i, Andrei Huiban, edilului-sef i s-a transmis transant cã nu ei ii sunt, de fapt, adevãratii inamici politici, ci anumiti liberali din anturajul primarului. Emotionantã grija pesedistilor pentru un primar liberal!

Unde-i suparare, nu-i tocmeala!

Dar iatã ce anume i-a deranjat la culme pe consilierii din Opozitie. În primul rand, Huiban a vorbit despre o deterioarare accentuatã a relatiilor dintre el si colegii sãi si actuala conducere a primãriei. ‘În primul rand, vorbim despre anumite derapaje de limbaj ale domnului primar, care nu doar cã nu ii fac cinste, dar mai incalcã si Regulamentul Consiliului Local. Îi atragem atentia cã trebuie sã inteleagã faptul cã fiecare consilier local are dreptul la opinie, iar asta nu ii dã dreptul dumnealui sã recurgã la astfel de intimidãri. Este foarte important de subliniat acest lucru, mai ales cã a mai avut si alte reactii similare, in trecut. Din acest motiv, a existat o schimbare radicalã de atitudine din partea noastrã’, a spus Huiban. În aceeasi notã la fel de dojenitoare, consilierul social-democrat a anuntat cã grupul pe care l-a reprezentat la conferinta de ieri a ales, acum cateva zile, sã voteze validarea celui de-al zecelea consilier local al liberalilor. Motivul este cat se poate de simplu: pesedistii nu mai vor sã fie acuzati cã boicoteazã sedintele de CL neasigurandu-i primarului majoritatea simplã care ii este necesarã promovãrii unor proiecte proprii. ‘Ca sã nu mai fim acuzati cã punem bete in roate si cã boicotãm sedintele, am votat totusi validarea doamnei Geanina Radu, cu toate cã secretarul Primãriei ne-a informat cã existã posibilitatea ca acest mandat sã fie invalidat, in conditiile in care ocupantul de drept este acum in litigiu cu PNL. Un partid in care se dã o luptã la baionetã, intre douã tabere, care nu este neapãrat explicitã. O tabãrã a deputatului Olteanu, din care face parte contestatarul Budescu, si una a primarului Boros, cu Geanina Radu. Deci, adevãratii adversari ai primarului nu suntem noi, ci sunt oameni din propriul lui partid. Noi doar ii atragem atentia public si doar facem opozitie, asa cum trebuie sã facã orice partid care nu are primar. De aceea am cerut clarificãri suplimentare despre patinoar, pe care nu le-am primit nici acum, sau ne-am arãtat suspiciosi in legãturã cu alocarea a 1,9 milioane de lei doar pentru anumite documentatii pentru viitoare proiecte. Si asta in timp ce scolilor, care au mare nevoie de bani, li se alocã sume infime pentru perfectionãri. În privinta acestui aspect, panã la votarea bugetului, noi vom propune o serie de amendamente menite a redirectiona anumite procente acolo unde este mare nevoie de bani, nu doar spre o anumitã zonã de interes a actualei administratii’, a mai spus Huiban. Tot el a atins si subiectul de-acum celebrei centrale termice achizitionatã recent de primãrie la initiativa primarului Boros. Huiban l-a acuzat pe edilul -sef de conflict de interese, intrucat, pe vremea cand era incã avocat, reprezentase interesele societãtii care a detinut centrala in cauzã. Cat despre ‘zona de interese proprii’ spre care primarul ar directiona fondurile locale, Huiban a mai afirmat cã face in aceste zile ‘o anchetã riguroasã, pentru a identifica unde se duc exact foarte multi bani, ale cãrei rezultate le vom prezenta la final’.

Câte ceva despre „calitatea si efectele presei”

La pupitru a venit si consilierul Sorinel Rãducanu. El s-a declarat mai mult decat manhit de reactia pe care a avut-o opinia publicã localã dupã ce in presa localã a apãrut informatia cum cã ar fi cerut ca ziua de 20 februarie (Ziua Dezrobirii Rromilor) sã fie marcatã si de Primãria Barlad. ‘De ce am fãcut acea propunere, care mie mi s-a pãrut a fi de bun simt, nicidecum una imperativã, asa cum sa interpretat prin ziare, unde, dupã ce am citit, am fost extrem de manhit…? Pentru simplu motiv cã data de 20 februarie nu este o sãrbãtoare a noastrã, a tiganilor, ci a statului roman, cel care a decretat prin lege abolirea sclaviei, a dezrobirii tiganilor, la acea datã, in anul 1856. Si nu am cerut sãrbãtorirea zilei, prin chermeze si mese, ci doar marcarea ei. Se poate organiza un simpozion, in care sã se evoce evenimentul si atat. Dar, de aici si panã la o abordare necontrolatã in presã a subiectului, e distantã lungã. Si ati vãzut ce situatie gravã s-a creat, cu atacuri rasiste, xenofobe si chiar extremiste la adresa etniei mele. Nu am fost eu atat de supãrat pe cat au fost colegii mei in fata acestor atacuri josnice’, a spus Rãducanu.

1 COMENTARIU

  1. Stimabile dom’ consilier Raducanu am si eu o curiozitate daca nu e cu suparare.Cind doreati sa va aniversati ziua dezrobirii in timpul lui “nea Titi” cata cantitate de carne (macra ori ba) primeati?Atunci nu aveati mahniri?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.