TRADITII DE FILIPII DE IARNÃ SI SFINTII TREI IERARHI

0
173

La început de februarie, ziua Sfântului Trifon sau Arezanul viilor este consideratã prima mare sãrbãtoare a calendarului agricol, pomicol si viticol; avem de-a face cu un nou cap de an: este chiar ziua „când se întâmpinã iarna cu vara”, mai ales prin intermediul practicilor apotropaice prin care se poate influenta starea vegetatiei pentru tot anul. În popor sãrbãtoarea aceasta se numeste Trif, Sf. mucenic Trifon, Trif Nebunul, Trif-tatãl lãcustelor si al viermilor.

La baza sãrbãtorii Sfantului Trifon, se aflã de fapt, cultul strãvechiului zeu al naturii si recoltei la traci – Sabazius, identificat cu zeii vitei de vie si vinului – Dionysos la greci si Bachus la romani. Sfantul Trifon fiind patronul omizilor, lãcustelor si gandacilor, care pot ataca vegetatia, apãrã holdele pentru a nu fi stricate de insecte, apãrã grãdinile si e izbãvitor de tot felul de gandaci, care stricã plantele roditoare, ucide viermii care stricã cerealele, astfel zilei i se dã o atentie deosebitã. În vechiul calendar pastoral, la inceput de februarie este celebrat alt ciclu de trei zile de sãrbãtori ale lupului, dupã unele credinte, Sf. Trif ar fi si patronul lupilor, asa cum atestã numeroase legende populare, care il pun in legãturã pe Sf. Trifon cu Sf. Petru si cu lupii acestuia dar si de un alt atacator al turmelor de vite, ursul, ce apare expresiv in aceste zile fiind asociat adesea Streteniei, numitã si ‘Întampinarea Domnului’, din 2 februarie, un numãr de legende insumeazã toate trãsãturile importante ale sãrbãtorii. Într-o legendã popularã, Trifon ar fi fost necuviincios, lucrand in ziua consacratã Fecioarei si implicit infãtisarea cu Pruncul la templu. Pedeapsa primitã este severã si batjocoritoare prin tãierea nasului vinovatului. Interesant este faptul cã numele sãrbãtorii viticultorilor, Arezanul viilor, are ca origine tocmai acest episod, al cãrui erou este, in varianta slavã, Trifon Zarizanu – Trifon Tãiatul sau Trif Nebunul, care ilustreazã astfel interdictiile lucrului in vie in aceastã perioadã. În pãrtile Frigiei, in satul ce se numea Campsada, care era aproape de cetatea Apamia, s-a nãscut copilul Trifon din pãrinti drept-credinciosi. Încã de cand era el prunc, bunul Dumnezeu a binevoit a sãlãslui intru dansul darul Sfantului Duh si a-i hãrãzi darul de a face minuni infãptuite nu numai prin glasul pruncului aceluia, dar si din faptele lui cele minunate sã se sãvarseascã laudã. Tãmãduia toate bolile, dar mai vartos avea multã stãpanire asupra diavolilor. Sfantul Trifon a devenit faimos odatã cu izgonirea unui demon din fiica impãratului roman Gordian, 238-244, si atunci cand ii ajuta pe cei neputinciosi nu le cerea altceva decat credintã in Mantuitorul Iisus Hristos cu a Cãrui slavã ii vindeca. Odatã, Sfantul Trifon a salvat intreaga sa comunitate de la infometare, oprind cu puterea rugãciunii, invazia lãcustelor care devorau culturile si granele oamenilor. Cand la tronul imperial a ajuns impãratul Decius (249-251), acesta a inceput o persecutie atroce impotriva crestinilor. Cineva l-a parat comandantului Aquilinus pe Sfantul Trifon spunandu-i cã acesta propovãduia cu mare evlavie credinta in Hristos si cã pe multi ia botezat. Curand sfantul a fost arestat si interogat, timp in care si-a apãrat cu putere credinta sa. Pentru mãrturisirea sa Sfantul Trifon a fost supus unor torturi ingrozitoare: a fost lovit cu batele, trupul i-a fost scrijelit cu gheare de fier, a fost ars, i s-au bãtut cuie in tãlpi si dus prin oras pe jos. Toate acestea sfantul le-a indurat cu rãbdare. În cele din urmã supliciul i-a fost curmat prin decapitare cu sabia, la Niceea, in anul 250. Sfantul Trifon inainte de executie s-a rugat, multumind lui Dumnezeu pentru cã l-a intãrit in incercãrile sale. El s-a mai rugat Domnului sã miluiascã si pe cei care-l vor chema in ajutor. În multe icoane rusesti, Sfantul Trifon apare cu un soim pe brat. Este considerat sfantul patron al pãsãrilor. Se povesteste cã odatã Tarul Ivan cel Groaznic a iesit la vanãtoare, iar ingrijitorul soimului a scãpat din neatentie pasãrea preferatã a tarului. Acesta i-a dat termen ingrijitorului Trifon Patrikeiev sã aducã pasãrea in trei zile, iar de nu, va fi condamnat la moarte. Trifon a cãutat pasãrea prin toatã pãdurea dar fãrã rezultat. În cea de-a treia zi, sfarsit de obosealã dupã atata cãutare, ingrijitorul s-a intors la Moscova, la locul numit Crangul Marinaya. Întinzandu-se ca sã se odihneascã, s-a rugat sfantului patron al sãu, Sf. Mucenic Trifon, chemandu-l in ajutor. În vis a vãzut un tanãr pe un cal alb care tinea pe mana soimul tarului. Acesta i-a spus: ‘Ia pasãrea pierdutã si o du tarului si nu te mai necãji.’ Cand s-a trezit, ingrijitorul a zãrit pasãrea stand pe un brad. A luat-o, a dus-o tarului si i-a spus ce ajutor miraculos a primit de la Sf. Mucenic Trifon. Drept multumire cã i-a salvat viata, Trifon Patrikeiev a construit o capelã in locul unde i-a apãrut Sf. Trifon. Mai tarziu, a construit chiar si o bisericã cu hramul Sf. Trifon in Moscova. În credinta popularã nu e deal de munte unde sã nu fie cruce cu chipul sfantului, insotit de troparul sãu, precum si de rugãciuni cãtre dansul. Despre Sf. Trifon spun cã a pãzit pe fecioara Maria, cand a iesit cu pruncul Iisus la bisericã, de cainii lui Sf. Petru de iarnã, care, pãscand vite, n-a bãgat de seamã cã cainii lui au sãrit la fecioarã s-o muste. Atunci fecioara Maria, drept multumire, a fãcut pe Sf. Trifon stãpan peste lãcuste, viermi si alte gangãnii, dandu-i puterea de a le orandui sã facã stricãciuni in holdele acelora care nu-l vor serba, iar lui Petru ia zis: ‘Petru, cainii tãi sã se facã lupi de azi inainte si sã-ti mãnance intai vitele tale’. De Sf. Trifon oamenii merg in dealul cu vii, strigau: ‘Hai sã mergem la Gurbanu!’. Acolo taie cate douãzeci-treizeci de vite de vie si zic cã strugurii nu se mai mucezesc si vinul din anul viitor e bun si ferit de grindinã si de manã. Cu cenusa stransã din vatra focului in ajunul lui Sf. Trifan, dimpreunã cu cea din ajunul Bobotezei si lui Sf. Vasile si se presarã prin vie. Apoi se boteazã via cu agheasmã de la Boboteazã, ca sã fie feritã de manã, de piatrã, de ger si sã aducã rod mult. Apoi dezgroapau sticla sau plosca ingropatã de cu toamnã si se adunau in jurul unui foc aprins pe o inãltime, taie coarde de vitã in patru locuri, in formã de cruce, iar deasupra toarnã vin, pe coarda tãiatã, pun sare si infig o bucatã de slãninã si una de paine, ca sã sporeascã rodul. Apoi mãnancã, beau, joacã, sar peste foc, afumã via cu o carpã aprinsã, se stropesc cu vin si cu apã, luatã in zori din izvoare si sfintitã de preot, pentru a fi feritã vita de vie de bãl?ãra, un fel de ruginã care se face pe frunza viei. Seara bãrbatii se intorc in sat, cu fãclii aprinse, purtand pe cap cununi fãcute din primele corzi tãiate din vie. Acasã, viticultorii erau asteptati cu masa imbelsugatã, semn ca astfel trebuia sã fie si productia viticolã. Este foarte posibil ca in vechime dupã numele turcesc al obiceiului, Gurban, sã se fi jertfit o oaie sau un berbec. Cu agheasma adusã de la bisericã udã copacii care nu fac roade, cãci atunci vor incepe sã rodeascã. Sf. Trifon este o sãrbãtoare in cinstea si folosul rodirii pomilor si a viei. Cei ce serbeazã si prãznuiesc pe Sf. Trifon, sacrificandu-i bãuturi din pomii sãi, au norocul ca pometul lor sã fie apãrat de viermi, omizi si alte gangãnii vãtãmãtoare. În aceastã zi sãtenii din dealuri intind mesele, fac cramã, la conace pe dealuri, in onoarea Sf. Trifon, spre a revãrsa roade din belsug asupra pomilor, iar popa satului boteazã de-a randul ogrãzile si dealurile cu pruni si meri. În ajunul, in ziua si a doua zi femeile nu lucreazã spre a fi ferite de poceli si smintealã. Se dã de pomanã mãmãligã, ceapã si sare, turte de mãlai, pe care le impart la cersetori, pentru ca lãcustele, cãrãbusii, omizile si alte ganganii sã nu strice semãnãturile iar bãtãtura feritã de accidente. Nu se indeplinesc lucrãri casnice importante, fãcandu-se analogie intre ele si actiunile insectelor dãunãtoare. Nu se taie nimic cu foarfecele, cãci gandacii vor reteza rãdãcinile plantelor si mai ales a vitei de vie. Tãranii nu lucreazã mai ales in vii, cãci altfel vara lãstarii vor fi mancati de gandaci. Unicul lucru care se face pe alocuri astãzi in vie este stropitul ei cu apã de zãpadã ori cu agheasmã dar si cu vin, În unele zone mai dãinuie incã un obicei strãvechi, astãzi aproape uitat, ca din varful dealurilor cu vii sã se rostogoleascã o roatã aprinsã. Sensul obiceiului era de a fertiliza via si a indepãrta de ea duhurile nefaste, printre care si cruda iarnã. În aceastã zi, unele gospodine semãnau usturoiul in grãdinã, sfinteau graul si porumbul pe care il aveau spre a fi semãnat si mergeau mai spre searã cu turte la musuroiul furnicilor si le spuneau: ‘Cum vã dau eu de mancare, asa voi sã numi mancati recolta!’. Se vorbeste in traditia popularã cã dacã in ziua de Sf. Trif nu este omãt, va ninge, iar dacã este omãt, se va topi. Un sincer ‘La multi ani’ cititorilor purtãtori ai numelui sfantului!

Dan Horgan

Bibliografie:
– Adrian Fochi – ‘Datini si eresuri populare de la sfarsitul secolului al XIX-lea’, Editura Minerva, Bucuresti, 1976.
– Antoaneta Olteanu – ‘Calendarele poporului roman’, Editura Paideia, 2001.
– Cornel Dan Niculae – ‘Leacuri si remedii magice din Carpati. Magia si fiintele fantastice din arhaicul
romanesc’, Editura Electra, 2011.
– Elena Niculita Voronca – ‘Datinile si credintele poporului roman’, Editura Polirom, Iasi, 1998.
– Ion Ghinoiu – ‘Obiceiuri populare de peste an’, Editura Fundatiei Culturale Romane, 1997.
– Ion Ghinoiu – ‘Sãrbãtori si obiceiuri romanesti’, Editura Elion, Bucuresti, 2002.
– Ion Ghinoiu – ‘Zile si mituri. Calendarul tãranului roman 2000’, Editura Fundatiei PRO, Bucuresti, 1999.
– Ion Talos – ‘Gandirea magico-religioasã la romani’, Dictionar, Editura Enciclopedicã, Bucuresti, 2001.
– Irina Nicolau – ‘Ghidul Sãrbãtorilor Romanesti’, Editura Humanitas, 1998.
– Narcisa Stiucã – ‘Sãrbãtoarea noastrã cea de toate zilele, vol. II’, Editura Cartea de Buzunar, 2006.
– ‘Proloagele de la Ohrida’, Editura Cartea Ortodoxã, 2005.
– Romulus Vulcãnescu – ‘Mitologie Romanã’, Editura Academiei R.S.R. Bucuresti, 1985.
– Simion FIorea Marian – ‘Sãrbãtorile la romani’, Editura ‘Grai si Suflet – Culturã Nationalã’, 2001.
– Tudor Pamfile – ‘Mitologia romanã’, Editura ALL, Bucuresti, 1997.
– ‘Vietile Sfintilor’, Editura Episcopiei Romanului si Husilor, 1998.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.