REVENIREA BASARABIEI LA VATRA STRÃBUNÃ (IV)

0
60

SPIRITUL NATIONAL Dupã cum am mai subliniat in ßRememorãrile’ de la inceputul volumului, in 1812, cand Basarabia a fost inclusã in Imperiul Rus, nu se putea vorbi de ideea nationalã in aceastã zonã a Europei, unde prioritare incã erau apartenentele religioase sau sociale. Totusi, spiritul national s-a dezvoltat, in Basarabia, in consonantã cu evolutia sa in Moldova si Tara Romaneascã, avand perioade in care s-a manifestat plenar, cel mai mult in cadrul evenimentelor din 1905. Primul Rãzboi Mondial si cele douã revolutii din Rusia au contribuit la ascutirea si punerea in practicã a ideilor nationale, actiune incununatã cu cel mai mare succes prin unirea Basarabiei cu Romania. Evenimentele anului 1917 au fost privite din mai multe unghiuri de vedere, iar interpretarea a fost uneori determinatã de subiectivitate. Adevãrul insã a predominat si a iesit la ivealã chiar si in scrierile adversarilor unirii. Unul dintre cei mai atenti observatori ai evenimentelor, pe care le-a prezentat cu minutiozitatea scrisului sãu, a fost Constantin Kiritescu. Ne oprim, mai intai, la acest autor deoarece, cu toate cã nu a participat direct la evenimente, dar poate tocmai din cauza asta, privind din exterior, a sesizat unele nuante care le-au scãpat altor analisti. El pune in prim plan, pentru separarea Basarabiei de Rusia, intrunirile soldatilor, pentru care evenimentele revolutionare au fost mai apropiate, datã fiind con – vietuirea multinationalã din armata taristã. Reamintim cã in armata rusã se aflau intre 200 si 300 de mii de militari basarabeni si, pe langã idealurile sociale ale rusilor (legate de libertate, auto-determinare si proclamarea republicii), se fãcea simtitã si nota nationalã. Desigur, pentru moldoveni, aceasta exista dintotdeauna, poate ascunsã, uneori, de sufletele lor, fãrã prilejul de a se manifesta in exterior. În vartejul general al revolutiei, starea de spirit nationalã devine exterioarã, explozivã, am putea spune. A contat extraordinar de mult cunoasterea directã a Romaniei, despre care stiau prea putin, deoarece rusii interziseserã contactele dintre romanii de pe un mal si celãlalt al Prutului. Desigur, basarabenii aflati in garizoanã in localitãtile din Moldova au fost impresionati de faptul cã administratia folosea limba romanã, aceasta fiind suveranã pretutindeni, in scoli, armatã, acolo unde la ei acasã se folosea exclusiv limba rusã. Un alt aspect a fost cunoasterea romanilor ardeleni, prizonieri din fosta armatã austro-ungarã, dar care se declarau romani si renuntaserã la vechea cetãtenie. De aici revendicãrile nationale care cuprind intreaga Basarabie. Ideea nationalroma neascã capãtã o intrupare literarã de exceptie prin poezia ßLimba Noastrã’, un adevãrat manifest, datoratã preotului militar basarabean Alexei Mateevici, aflat pe frontul din Moldova:

‘Limba noastrã-i o comoarã
În adancuri infundatã,
Un sirag de piatrã rarã
Pe mosie revãrsatã.
Limba noastrã-i foc ce arde
Într-un neam, ce fãrã veste,
S-a trezit din somn de moarte,
Ca viteazul din poveste.
Limba noastrã-i numai cantec,
Doina dorurilor noastre,
Roi de fulgere, ce spintec
Nouri negri, zãri albastre.
Limba noastrã-i graiul painii,
Cand de vant se miscã vara;
În rostirea ei bãtranii
Cu sudori sfintit-au tara.
Limba noastrã-i frunzã verde,
Zbuciumul din codrii vesnici,
Nistrul lin, ce-n valuri pierde
Ai luceferilor sfesnici.
Nu veti plange-atunci amarnic,
Cã vi-i limba prea sãracã,
Si-ti vedea, cat ii de darnic
Graiul tãrii noastre dragã.
Limba noastrã-i vechi izvoade,
Povestiri din alte vremuri;
Si citindu-le insirate, –
Te-nfiori adanc si tremuri.
Limba noastrã ii aleasã
Sã ridice slava-n ceruri,
Sã ne spuie-n hram si-acasã
Vesnicele adevãruri.
Limba noastra-i limbã sfantã,
Limba vechilor cazanii,
Care o plang si care o cantã
Pe la vatra lor tãranii.
Înviati-vã, dar, graiul,
Ruginit de multã vreme,
Stergeti slinul, mucegaiul
Al uitãrii in care geme.
Strangeti piatra lucitoare
Ce din soare se aprinde –
Si-ti avea in revãrsare
Un potop nou de cuvinte.
Rãsãri-vã o comoarã
În adancuri infundatã,
Un sirag de piatrã rarã
Pe mosie revãrsatã.’

Constantin Kiritescu subliniazã importanta elementului romanesc in Basarabia, unde erau si refugiati din aceastã provincie romaneascã, care intre altele au scos si ziarul ‘Ardealul’, cu litere latine, si au tinut cursuri de varã cu invãtãtorii basarabeni ce au deprins, astfel, scrisul, cititul, literatura, istoria, geografia si cantecul romanesc. În randul lor dispare orice urmã a mentalitãtii rusesti, ei imbrãtisand, cu sinceritate, idealurile romanesti. La fel se intamplã si cu studentii, preotii si, in primul rand, cu soldatii basarabeni, cei aflati pe teritoriul romanesc (si nu numai!) arborand tricolorul nostru. Desigur, au existat si atitudini ale adversarilor spiritului romanesc. În momentul cand erau preconizate institutii nationale, adversarii au actionat: ‘Actiunea s-a izbit de la inceput de rezistente si greutãti. Un comitet al activitãtii revolutionare pentru Basarabia, alcãtuit din rusi si evrei rusificati, se instalase in Chisinãu si se improvizase in guvern dictatorial, incepand lupta impotriva revendicãrilor romanilor. Miscarea mai avea, inafarã de acestia, si alti multi dusmani, iar masele populare nu erau, incã, lãmurite si pregãtite pentru marile refaceri nationale. O mare campanie de organizare a luptei nationale se impunea fruntasilor romani; ea s-a dat, in principal, pe douã fronturi – pe cel cetãtenesc si pe cel nationalcultural. ‘ (Kiritescu, op. cit. II, p. 299). Interesante sunt relatãrile despre incercãrile fruntasilor basarabeni de a contacta guvernul central din Petrograd. Acolo a ajuns o delegatie condusã de Pan Halippa, care incearcã restituirea unor fonduri ale manãstirilor pentru a sustine activitãtile culturale moldovenesti. Tot Constantin Kiritescu relateazã despre un moment inedit, putin cunoscut – iatã ce se petrece dupã esecul tratativelor cu guvernul central: ‘Delegatia a cerut audientã si lui Lenin, pe care a obtinut-o prin interventia lui Trotski. Lenin era, in aceea vreme (iulie 1917), in opozitie fatã de guvernul Kerenski. Lenin a ascultat delegatia si a rãspuns – Nu vi se vor inapoia fondurile cerute. Guvernul n-are bani destul pentru intretinerea armatei si continuarea rãzboiului. Cum o sã vã inapoieze dv. banii? Iar in ce priveste actiunea cultural-moldoveneascã, puneti-vã in legãturã cu Iasii. E mai normal si mai practic.’ (Kiritescu, op. cit. II, p. 299). Este interesant faptul cã in iulie, cand nu era la putere, Lenin ii indruma pe basarabeni spre Iasi, iar cand a ajuns in fruntea statului, si-a schimbat total atitudinea, dorind reocuparea Basarabiei. Impunerea ideii nationale, asa cum sublineazã Ion Stafi, in lucrarea ‘Spovedaniile Basarabiei’ (Editura Panfilius, Iasi, 2008), s-a lovit, de multe ori, de gradul de culturã scãzut al tãrãnimii, lipsitã de scoalã si supusã, cu atat mai usor, unor posibile manipulãri. Afarã de cele religioase (rãspandirea sectelor), s-au impus si unele orientãri datorate revolutionarilor bolsevici. Acestia accentuau ideea impãrtirii pãmanturilor, in detrimentul ideilor nationale. Totusi, ideea nationalã a izbandit, panã la urmã, in toate clasele sociale. Patriotii moldoveni au pornit de la ideea culturalizãrii, panã a ajunge la cea politicã. În cadrul dezbaterilor a intervenit, conform lui Ion Stafi, Onisifor Ghibu(foto dreapta), care dã urmãtorul sfat tovarãsilor sãi de luptã: ‘Basarabia a intrat, cu sau fãrã voia ei, intr-o epocã de revolutie, cand se cere un program revolutionar de luptã aprigã pentru toate drepturile de care ea are nevoie. În fata acestei situatii, moldovenii nu trebuie sã se opreascã la probleme pur culturale, ci trebuie sã se gandeascã la organizarea politicã, in vederea participãrii lor la lucrãrile Parlamentului. E nevoie neapãratã de un pratid national moldovenesc, cu un program iesit din nevoile poporului bãstinas.’ (Stafi, op. cit., p. 48). Încadrarea in viata politicã a intelectualilor romani devine tot mai evidentã. La 13 martie 1917, din initiativa ziarului ‘Cuvant moldo – venesc’, a avut loc o adunare a intelectualilor basarabeni, la care au participat Vladimir Herta, Paul Gore, Simion Hurafa si altii. Acum se petrece momentul relatat mai sus de Ion Stafi. Acest grup a hotarat sã restabileascã ‘Societatea de popu – larizare a culturii moldovenesti’. Încã nu s-a vorbit de formarea unui partid politic, dupã cum afirmã Onisifor Ghibu, cel care a dat sfaturi in acest sens. Dupã cum sustin Anton Moraru si Ion Negrei, incã mai exista teama cã s-ar putea manifesta repercusiuni in cazul unor atitudini politice clare. Se vorbea, atunci, cã elementele cu simpatii tariste intentionau sã organizeze aici puncte de rezistentã fatã de republica proclamatã la Petrograd si sã lupte pentru revenirea tarului in fruntea statului. Fruntasii nationalisti ai moldovenilor vor invinge, insã, orice retinere si se vor impune in viata politicã prin formarea unui partid reprezentativ. Adierea vantului libertãtii si-a gãsit loc si in literaturã. De data asta il citãm pe poetul Tudose Roman, cu poezia ‘Propãsire’:

‘Trece vremea zi si noapte,
Pas cu pas, incetisor,
Si ne duce, de la rele,
La un falnic viitor.
Si de veacuri trece vremea
Si va trece-n veci, mereu,
Ea doboarã si preface
Tot ce-i vechi si tot ce-i rãu.
Si-ntorcandu-mã cu gandul
La trecutul depãrtat,
Viata mi se pare-n iarnã
Ce cu totii am indurat:
Geruri, viscole, furtuni,
Nesfarsite vijelii,
Nu-i viatã nicãierea
Toate-n lume par pustii.
Dar cumplita vreme veche
În sfarsit s-a rãzbunat,
Si pe ceruri plin de nouri,
Soarele s-a arãtat.
A venit si primãvara,
Cu-al ei soare zambitor,
S-a-mbrãcat intreaga fire
Cu verdeatã si cu flori.
Cu sosirea primãverii,
Omenirea s-a trezit
Din adanca sa robie
La un trai mai fericit.’

Dan Ravaru

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.