vineri, 9 februarie 2018

REVENIREA BASARABIEI LA VATRA STRÃBUNÃ (III)

vineri, februarie 9, 2018, 3:00
Stire din categoria Local Comentarii: 0 Comentarii pana acum.


Armata rusa la 1917

Cea mai gravã problemã, atat pentru Basarabia (in sensul sustinerii schimbãrilor democratice), cat si pentru Romania, avand in vedere rezistenta fatã de inamic, era problema transformãrilor din armata rusã. Nici inainte rusii nu se distinseserã prin disciplinã sau vitejie pe front, dar odatã cu revolutia, toate defectele posibile au iesit la ivealã. Are loc un proces vãdit de dezagregare, ostasii isi pãrãseau unitãtile, ii inlãturau pe vechii comandanti, punand pe altii noi fãrã nici o competentã, dorinta lor principalã fiind sã plece acasã prin orice mijloace. Confiscau trenuri, vehicule, iar in drum spre casã, dacã nu reuseau sã fure, obtineau bani vanzandu-si caii, armele sau, cum se mira Constantin Kiritescu, chiar tunurile. Aceastã stare de spirit o aveau rusii incepand de pe teritoriul Basarabiei, unde existau detasa – mente de spate, dar mai ales pe teritoriul Romaniei. Comanda mentul roman ia hotãrarea ca toate unitãtile militare rusesti sã pãrãseascã teritoriul roman, sã fie conduse in Basarabia si, de acolo, sã se retragã in Rusia. Comandantul fortelor militare rusesti, Scerbacev, este incapabil sã realizeze aceste manevre, deoarece isi pierduse orice autoritate. Pe langã atitudinea conducerii romanesti, oripilatã de excesele asa-zisilor revolutionari, Constantin Kiritescu noteazã si psihologia simplilor militari romani: ßÎn sufletul soldatului roman – in care rãzboiul desteptase cel mai inalt si curat patriotism – se incuibase un adanc resentiment impotriva acestui soldat rus, pe care-l vãzuse fugind dinaintea dusma nului, iar acum il vedea nedisciplinat, insultandu-si si omorandu-si ofiterii, anihiland, prin purtarea sa, toate rezultatele, pe care propria sa vitejie – a soldatului roman – trebuia sã le aducã pentru tara sa. Cand insã armata rusã incepe sã se dizolve si sã se transforme in bande care devasteazã tara, cand incep maltratarea si jefuirea satelor, atunci paharul plin se revarsã si resentimentul se schimbã intr-o manie tot asa de strasnicã ca si ura de panã acum impotriva dusmanului.’ (Kiritescu, op. cit. II, p. 205) Aceastã stare de spirit trãitã de soldatul roman o trãiau si basarabenii, care incepuserã sã-si croiascã drumul spre libertate. În Romania, in decembrie, au loc evenimente extrem de grave, care ar fi putut duce, pur si simplu, la desfintarea statului roman. Langã Iasi, la Socola, exista o concentrare a trupelor rusesti, o tabãrã ce dispunea de materiale si munitii si prin care se fãceau legãturile cu Basarabia, cu Chisinãul in primul rand. Tot aici soseau agitatori bolsevici din Rusia, intre care Rosal, important comandant bolsevic, apoi comisari ca Reissohn, Rech Hermann si alti ßrusi’. Comandantul legal al trupelor rusesti, Scerbacev, incearcã sã anihileze acest comandament revolutionar, sprijinit de un comitet format din ofiteri de mai multe nationalitãti, apãrati fiind de o unitate de cazaci. Dupã cum am spus, fiind lipsit de autoritate deplinã, el cere ajutorul guvernului roman, ceea ce insemna un conflict militar intre tara noastrã si guvernul bolsevic de la Petrograd. În aceste imprejurãri, se ia o hotãrare dramaticã, in sensul cã regele si Brãtianu considerã oportunã atacarea si dezarmarea rusilor. Comandamentul din Iasi avea la dispozitie cateva regimente de elitã, vanãtori si grãniceri. Atacul romanesc a fost incununat de succes, rusii fiind, deja, obisnuiti sã nu mai lupte. Un soldat rus mãrturisea despre subordonatii sãi: ßCu cateva luni inainte, erau incã lei; astãzi sunt curci fricoase… Cand apare o patrulã romanã de doi oameni, o sutã de rusi o rup la fugã’. Situatii deosebite, adevãrate lupte, au loc, insã, in diferite puncte ale frontului, la Galati, la Pascani, la Spãtãresti. Armata a 6-a rusã, pozitionatã pe valea Siretului, devenise complet atasatã revolutiei, pãrãsind in totalitate linia frontului. Cele 6 divizii s-au retras, concentrandu-se in localitãti din jurul Galatiului. Pe 12 ianuarie, conducerea uneia dintre divizii anuntã cã va trece Prutul in Basarabia. Romanii se opun acestei plecãri si aduc trupe care sã impiedice retragerea. Si alte mari unitãti rusesti procedeazã la fel, dar sunt impiedicate de romani sã treacã in Basarabia. Problemele cele mai grave sunt la Galati, unde securitatea orasului si a zonei aferente era amenintatã de dezordinile rusesti. Comandantii militari romani din zonã, desi posedau foarte putine forte militare, ocupã pozitii care sã previnã un atac asupra Galatilor si trecerea spre Prut. Printr-o colaborare dintre marina romaneascã si mici unitãti de infanterie, se realizeazã un baraj care se opune rusilor. Acestia incep tratative in scopul obtinerii trecerii prin Galati, dar neprimind permisiunea, incep sã bombardeze cu artileria orasul. Artileristii rusi se dovedesc, insã, nepriceputi, fiind combãtuti de bateriile deservite de marinarii romani. Luptele continuã cu mici victorii de o parte si de alta. Pe dealul Tiglinei, romanii rezistã cu eroism, desi sunt supusi, in continuare, focului artileriei. Incapabili sã-si indeplineascã dorinta trecerii in Basarabia, conducãtorii rusilor iau o hotãrare cu totul neasteptatã: ßLa ora 11 noaptea, ei incep sã treacã podul si linia frontului si se predau germanilor. A fost un deznodãmant tot asa de neasteptat cum a fost unic – in genul lui – si spectacolul acestei bãtãlii intre douã armate aliate, in fata pozitiilor inamicului si sub privirile acestuia. Sau predat germanilor majoritatea regimentelor 33 si 35 infanterie rusã, in total peste 3.000 de oameni, cu tot arsenalul si cu un divizion de artilerie.’ (Kiritescu, op. cit. II, p. 210). Alte unitãti rusesti s-au predat romanilor, in sensul cã au depus tot materialul militar, arme, tunuri, munitii, rãmanand doar cu caii si cãrutele, in schimbul permisiunii de a trece peste Prut, in conditiile unei paze stricte din partea romanilor. În felul acesta, cel putin aceste unitãti militare rusesti lipsite de armament nu vor putea permite violente deosebite pe teritoriul Basarabiei. Altã armatã rusã, a IV-a, pãrãsise frontul din Muntii Neamtului si se indrepta spre linia feratã dintre Roman si Pascani, pãzitã de romani, care aveau sarcina sã-i dezarmeze pe rusi, sã fereascã Iasiul de prezenta lor si sã-i dirijeze spre nordul Basarabiei. Dezarmarea rusilor este inceputã de vanãtorii de munte, o unitate proaspãt infiintatã. În timpul tratativelor se petrece un fapt care declanseazã noi ostilitãti. În timp ce se parlamenta in legãturã cu traseul ce trebuia urmat, soldatii rusi trag asupra delegatilor. Peste tot se declanseazã lupte, in care romanii se disting, din nou, prin vitejie si disciplinã. Coloanele rusesti sunt capturate, intreg materialul de rãzboi este preluat de romani. Si aici se repetã situatia de la Galati. O delegatie ruseascã propune depunerea tuturor armelor, trupele rusesti dezarmate sã fie lãsate sã meargã spre nordul Basarabiei. Noi ciocniri au loc la Fãlticeni, unde rusii sunt intampinati de unitãti de grãniceri. Rusii, contand pe superioritatea lor numericã, ii amenintã pe romani cã, dacã nu li se lasã drum liber, isi vor gãsi calea prin fortã. Romanii, insã, le cer sã se retragã sau sã depunã armele. Tratativele esueazã, asa cã luptele incep sã se desfãsoare si aici. Sub protectia indoielnicã a artileriilor, rusii desfãsoarã un larg atac de infanterie, convinsi cã, fiind mult mai numerosi, vor invinge. Dar, spre surpriza lor, romanii rezistã, trag din plin, apoi contraatacã la baionetã. Din nou tratative, iar romanii insistã asupra predãrii intregului armament. Un nou atac romanesc si trupele noastre incep sã dezarmeze, rand pe rand, unitãtile rusesti, iar ostasii rusi dezarmati sunt urcati in trenuri si trimisi spre sudul Basarabiei. Lupte crancene se desfãsoarã si la Mihãileni, unde exista o mare concentrare de trupe rusesti. Aceleasi tratative cerute de rusi, la fel refuzul autoritãtilor romane. Totul se incheie prin predarea artileriei rusesti si a celorlalte efecte militare cãtre romani si printr-o repetare a situatiei de la Galati, in sensul cã o parte din rusi se predau inamicilor austrieci. Toate aceste operatii antiruses ti, practic dezarmarea bolsevicilor, care ar fi putut aduce mari prejudicii Basarabiei in cazul in care ar fi trecut Prutul inarmati, au fost coordonate si conduse efectiv de generalul Constantin Prezan, viitor maresal, stabilit de multi ani in satul Schinetea, comuna Dumesti, judetul Vaslui. Pentru rusi, amintirea sa a rãmas inscrisã pe o listã neagrã a adversarilor revolutiei bolsevice. Asa se explicã aversiunea fatã de el, cultivatã de autoritãtile comuniste instaurate de rusi in Romania dupã sfarsitul celui de-al doilea rãzboi mondial. Pare ciudat faptul cã, dintre cei trei maresali ai Romaniei, Prezan a fost singurul care nu s-a implicat in politicã, a rãmas panã la sfarsit militar si numai militar, totusi a fost supus unei indepãrtãri absolute din manualele de istorie. Înseamnã cã rusii nu au uitat niciodatã dezarmarea lor de cãtre Prezan. Abia prin 1987, o delegatie a veteranilor de rãzboi sositã in judetul Vaslui a pus problema recuperãrii morale a amintirii maresalului, originar de aici. Cei din conducerea judetului se fereau sã se implice, asa cã eu, avand o functie micã, am fost delegat sã merg la Schinetea sã vãd ce s-ar putea face pentru a pãstra amintirea maresalului. În fostul sãu conac erau internati bolnavi psihici irecuperabili, mormantul sãu si al sotiei sale, Olga, erau devastate. Am stabilit un plan de mãsuri, care, bineinteles, nu a fost pus in aplicare. Dupã 1989, multã lume de la Vaslui s-a interesat de Prezan, conform proverbului ßDupã rãzboi, multi viteji se-aratã.’ Basarabia a indurat multe din cauza trupelor rusesti in retragere, dar dacã mãcar o parte dintre ele nu ar fi fost dezarmate de Prezan, suferintele ar fi fost mult mai mari. Se cuvine ca romanii dintre Prut si Nistru sã-si aminteascã mereu si de acest strãlucit militar roman, patriot inainte de orice.

Dan Ravaru

Articol scris de:



Posteaza un comentariu