Ouãle încondeiate de la Cãmârzana (II)

0
80

– continuare din numãrul trecut –

Mihaela Grigorean, ca om de culturã si ca un destoinic etnolog, a participat cu deosebitã dragoste alãturi de sãtenii din Cãmarzana la diferite munci ale campului de peste an, la diferite obiceiuri si ritualuri legate de anotimpurile anului, de sãrbãtorile Sfintelor Pasti, de Crãciun, Anul Nou si Boboteazã. Mihaela Grigorean, ca fiicã a Oasului, a rãspuns prezent si la invitatia de a modela acelasi material din care a fost fãcut Adam, la roata olarului invãtand de la mesterii autentici din Vama din secrete, ca apoi, ca un bun dascãl, sã invete copiii dornici de mestesugurile strãmosesti din Tara Oasului, unde Mihaela Grigorean unde isi mai alinã dragul de simplitate si creatie artisticã, deruland activitãti de modelaj pe roatã si participand la expozitii, cu obiecte realizate de tinerii ucenici. Participã impreunã cu sãtenii la diferite momente dintre cele mai importante din viata oamenilor, la diferite activitãti culturale: dantul la ciupercã, sambra oilor, praznicul, Luminatiile, si astfel a avut posibilitatea sã discute si sã cunoascã in profunzime trãirile si simtãmintele acestor oameni de la tarã, care isi au viata lor interioarã specificã si care au o anume poezie a lor, scrisã in stihuri numai de ei stiute, dar care doresc sã le facã cunoscute doar celor ce-si doresc cu ardoare acest lucru. Tocmai pentru implicarea de a aduce la luminã traditiile Tãrii Oasului, primeste din partea Centrul Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Satu Mare titlul de sLUMINÃTOR AL SATELORo. Precum vechii daci, care se intorceau acasã la vatra strãmoseascã, osanul se intoarce la pragul casei, prag ce face separare intre spatiul extern si cel intern de unde isi trage seva atat de vitalã pentru el, dar si pentru a duce mai departe, protejate cu mare grijã, in desaga sufletului traditiile seculare ale mosilor si strãmosilor. Din acel prag, osanul neaos deschide usa casei de pe dinlãuntru pentru a se invita pe sine in interiorul casei de cateva ori pe an: la colindat, la hram, la cinstitul miresei. Osanul de astãzi, mestesugar sau tãran, fie cã este in satul lui sau autoexilat la mii de kilometri distantã de glia pãrinteascã, precum filozoful Ren? Descartes, merge pe ideea: sTapuresc, deci exist, Tropotesc, deci exist, Tmpchistresc ouã de Pasti, deci exist!o Mesterii populari din Tara Dorului, lucrãtori harnici, pasionati si entuziasti, cu mult bun simt lucreazã un clop, o ciopliturã, o curelãrie, un ou impchistrit sau dreg acareturile din bãtãturã intr-o dãruire deplinã si neconditionatã. Poti sã ii vezi doar dacã ai spirit de aventurã, pãsind printre dealuri si vãi panã in bãtãtura lui. Te invitã cu drag in incãperea in care lucreazã si pe care, in bunul lui simt, nu indrãzneste sã o numeascã atelier. Uneltele rudimentare, empirice, aflate in acea camerã de generatii, ascunse privirilor dar care au dat nastere unor minunãtii ce fac un itinerant curs al memoriei inimii, ce face inconjurul lumii, iar mai apoi aceste minunãtii, de aceastã datã finite, se ascund, rusinate parcã, in cãmãruta ascunsã a inimilor noastre. Cine poate spune de cand sau cand a luat fiintã mestesugul incondeierii ouãlor? Sau care a fost primul ou impchistrit? Sau dacã se stia de felesteul, felestic, chisita sau cascã, sau dacã doar se dorea sã facã perfectiunea intruchipatã intr-un ou mai frumos, o operã de artã fãuritã langã vatra focului de tãrãnci ostenite de munca ogorului sub arsita nemiloasã a soarelui si care isi mai odihneau picioarele trudite intre plita in care se pregãtea fiertura pentru cinã si copilul legãnat in albie? Tocmai pe coaja albã si gingasã, gospodinele spun o poveste, poveste ascunsã sub un cifru tainic ce poate fi deslusit doar de cel ce detine cheia. Cheie de altfel ce poate fi descoperitã doar de cãtre iubitorii de frumos arhaic, rural si cu viziuni ancestrale despre lume. De cate ori noi, cei de la oras, nu am trecut pe langã standuri de mesteri populari unde erau expuse spre incantarea ochiului ouã incondeiate, icoane ce ne zambesc stingher de sub sticlã sau ciopliturile tãrãnesti pe langã alte produse ce se pot realiza doar in arealul unei case din mediul rural?! Dar, cum se intamplã de cele mai multe ori, trecem cu nepãsare pe langã aceste miracole, poate chiar usor dezgustati, intoarcem capul in altã parte; sau, cei mai cu un pic de bun simt, lasã capul in pãmant, parcã fiindu-le rusine cu obarsia din care fac si ei parte. Dar mestesugurile populare, asa cum le stã lor bine, cu mult bun simt, dãinuie si vor dãinui zeci, sute sau, imi place sã cred, mii de ani, gratie oamenilor de culturã care au stiut cum sã facã publice pe tot intinsul lumii aceste bogatii ale neamului nostru.

– continuare in numãrul viitor –

Dan Horgan

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.