MOSII DE IARNÃ SAU SÂMBÃTA MORTILOR

0
18

Sâmbãta Mosilor de Iarnã, prima dintre cele sapte sâmbete ale mortilor din an, cade înaintea lãsatului sec de carne pentru Postul Mare, în care în toate bisericile ortodoxe se pomenesc pe toti cei care au trecut pragul lumii de dincolo. De astãzi se încep pregãtirile pentru intrarea în Postul dinaintea Învierea Domnului.

Mai gãsim alãturi de Mosii de Iarnã, Mosii de Varã in sambãta dinaintea Pogorarii Duhului Sfant si Mosii de Toamnã in prima sambãtã a lunii noiembrie. Rudele decedatilor merg la cimitir unde impodobesc mormin – tele cu flori, aprind lumanãri si tãmaie, impart colivã si pachete cu alimentele preferate de defunct, alimente ce au fost in prealabil sfintite la slujba de pomenire de la bisericã. De Mosii de Iarnã, de regulã, se dau de pomanã sarmale, plãcintã, vin, colivã, colaci si fructe impreunã cu douã lumanãri, care au rolul de a lumina calea si de a incãlzi sufletele rãposatilor. În trecut, fiecare sãteancã cu fricã de Dumnezeu, ducea si lãsa la bisericã un colac, o lumanare si o sticlã de vin si lãsa un vas plin cu fãinã albã de bunã calitate, ßcat pentru o prescurã’, si sapte sau cinci ouã, iar la ultima pomenire, colac, vin si lumanare. De ßMosi’ pot fi pomeniti doar cei care au trãit in armonie cu randuielile bisericesti. Nu pot fi pomeniti sinucigasii, pentru cã prin fapta lor, au refuzat darul vietii primit de la Dumnezeu. Bãtranii satului isi amintesc ca Mosilor de iarnã erau numiti Mosii de piftii sau sambãta piftiilor. Este singura zi in care se mãnancã rãciturã sau piftie. Cele rãmase pe a doua zi erau aruncate sau oferite ca hranã porcilor pentru a nu se imbolnãvi de friguri, pe timpul verii, toti cei din casã. În fiecare anotimp avem cate o sãrbãtoare in care cinstim pe cei adormiti pe langã ßMosii de iarnã’ (sambãta dinaintea Duminicii lãsatului sec de carne), ßMosii de primãvarã’ (de Mãcinici), ßMosii de varã’ (sambãta dinaintea Rusaliilor), ßMosii de toamnã’ (in prima sambãtã din luna noiembrie). Pentru cei ce nu stiu incã, coliva, se preparã din grau fiert in amestec cu zahãr, cu miere si cu arome. Ea simbolizeazã trupul celui trecut in nefiintã, iar legãnarea vasului cu colivã in sus si in jos pe brate pe timpul cantãrii ßVesnicã pomenire’ reprezintã legãtura sufleteascã a celor vii cu cel adormit. Bobul de grau din colivã este simbolul invierii mortilor, Asa cum graul este semãnat si rodeste, la fel si trupul omului ingropat va invia ßintru nestricã – ciune’ cum propovãduiesc Mantuito – rul si Sfantul Apostol Pavel. Dulciurile si aromele adãugate in prepararea coliva, simbolizeazã virtutile celui adormit si ale sfintilor invocati in rugãciune. Prescura sau colacul, aduse la slujba de parastas, fãcute tot din grau ca si coliva, pãstreazã, aceiasi simbolisticã ritualicã. În unele zone ale tãrii, colacul si prescura se numesc chiar ßparastas’. Vinul dus la bisericã si aflat pe masã alãturi de colivã si de colac, se stropesc in formã de cruce, coliva si mormantul. Acest obicei este preluat din vechile ritualuri romane de inmormantare, legate de cultul mortilor, numite ßlibatiuni’, adicã stropire sau vãrsare ritualicã. Însã, in practica noastrã crestinã, vinul este simbolul uleiului aromat cu care a fost uns trupul lui Hristos dupã moarte de cãtre femeile mironosite. Vinul si painea sunt elementele specifice Tainei Sfintei Împãrtãsanii iar lumanãrile care se infig in prescuri si in colivã simbolizeazã jertfa pentru cel adormit. Sã ne rugãm la bunul Dumnezeu sã nu dãm uitãrii aceste obiceiuri frumoase!

Dan Horgan

Bibliografie:

– Adrian Fochi – ‘Datini si eresuri populare de la sfarsitul secolului al XIX-lea, Editura Minerva, Bucuresti, 1976.
– Arthur Gorovei – ‘Credinti si superstitii ale poporului roman’, Editura ‘Grai si Suflet – Cultura Nationalã’, Bucuresti, 1995.
– Antoaneta Olteanu – ‘Calendarele poporului roman’, Editura Paideia, 2001.
– Elena Niculita Voronca – ‘Datinile si credintele poporului roman’, Editura Polirom, Iasi, 1998.
– Ion Ghinoiu – ‘Obiceiuri populare de peste an’, Editura Fundatiei Culturale Romane, 1997.
– Ion Ghinoiu – ‘Sãrbãtori si obiceiuri romanesti’, Editura Elion, Bucuresti, 2002.
– Ion Ghinoiu – ‘Zile si mituri. Calendarul tãranului roman 2000’, Editura Fundatiei PRO, Bucuresti, 1999.
– Ion Talos – ‘Gandirea magico-religioasã la romani’, Dictionar, Editura Enciclopedicã, Bucuresti, 2001.
– Irina Nicolau – ‘Ghidul Sãrbãtorilor Romanesti’, Editura Humanitas, 1998.
– Narcisa Stiucã – ‘Sãrbãtoarea noastrã cea de toate zilele’, Editura Cartea de Buzunar, 2006.
– ‘Proloagele de la Ohrida’, Editura Cartea Ortodoxã, 2005.
– Romulus Antonescu – ‘Dictionar de simboluri si credinte traditionale romanesti’, Editie digitalã, 2009.
– Romulus Vulcãnescu – ‘Mitologie Romanã’, Editura Academiei R.S.R. Bucuresti, 1985.
– Simion FIorea Marian – ‘Sãrbãtorile la romani’. Editura ‘Grai si Suflet – Culturã Nationalã’, 2001.
– Tudor Pamfile – ‘Mitologia romanã’, Editura ALL, Bucuresti, 1997.
– ‘Vietile Sfintilor’, Editura Episcopiei Romanului si Husilor, 1998.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.