Familia, copilul si intermedierea materno-parentalã (II)

0
70

În familie si pe genunchii mamei se formeazã ceea ce este mai valoros pe lume – omul de caracter. – Regis Loisel

– continuare din numãrul trecut –

În fapt, putem spune cã delimitarea profilului psihologic al viitorului adult incepe incã de la nastere, prin stimularea pozitivã a afectivitãtii sale de cãtre mamã, indeosebi prin atitudinea ei sub forma dragostei materne. De altfel, insãsi dragostea maternã este si prima formã de afectivitate pe care copilul o percepe. Aceastã perceptie este determinatã in primul rand, de faptul cã are la bazã satisfacerea instinctului de nutritie prin alãptare si, in al doilea rand, de atentia si ingrijirile materne, care devin stimuli senzoriali ce produc satisfactie si plãcere chiar de la cea mai fragedã varstã. Mama devine astfel initiatoarea si mediatoarea unor stimuli prin care copilul ajunge sã cunoascã treptat lumea de dincolo de el. La inceput, sub aspect afectiv si emotional, pe cale senzorialã (a simturilor), iar mai tarziu, sub aspect intelectual si cultural, pe cale rationalã, a gandirii si acumulãrilor cognitive. Rolul mamei in dezvoltarea psihoemo – tionalã a copilului este covarsitor. Atat de important este in devenirea copilului, incat la fãcut pe Bruno Bettelheim sã afirme cã ‘laptele mamei nu este suficient in cresterea copilului (sub aspect psihologic, n.n.), el rãmane doar ca primul simbol al iubirii, al ingrijirii si sustinerii in viatã’, iar Erich Fromm spunea despre dragostea maternã cã ‘iubirea maternã este cea mai inaltã formã de iubire si cea mai sfantã legãturã emotionalã, pentru cã doar ea este capabilã de sacrificiu fãrã a cere nimic in schimb’. Pe baza acestor constatãri, John Bowlby elaboreazã celebra teorie a ‘atasa mentului’ prin care afirmã cã ‘atasamentul este o formã de comportament innãscut care devine nevoie fiziologicã, avand la bazã relatiile emotionale din etapa legãturilor aproape exclusive cu mama sa’. Lipsa atasamentului – in opinia sa – s-ar traduce prin tulburãri in sfera emotionalã si cognitivã, observatie validatã de ‘studiul Minnesota’ (studiu longitudinal pe 32 de ani), care aratã cã prezenta mamei in primii trei ani de viatã ai copilului se asociazã cu competente sociale si aptitudini academice semnificativ mai mari. Ceea ce reiese ca ingrijorãtor din acest studiu este prezenta tulburãrilor psihoemo – tionale si afective generate de lipsa mamei ‘sindromul carentei materne’ (sau privatiunea maternã), care poate sta la originea unor tulburãri psihopatice cum ar fi: narcisismul, machiavelismul, egoismul combativ panã la agresivitate, inadaptare socialã, comportamente aberante, inclusiv in sfera sexualã. La originea lor ar sta sentimentul frustrãrii, al lipsei de secu ritate generat de absenta atasamentului matern, incat descrierea pe care Dorian Furtunã o face in cartea sa ‘Homo agresivus’, adicã acea agresivitate extremã care prin acumularea frustrãrilor conduce la ororile rãzboaielor, este o pledoarie impotriva acestor frustrãri ce pot transforma personalitatea umanã in sens negative, dandu-i conotatii comportamentale primitive si chiar bestiale. Pe de altã parte, atat de puternicã este influenta atitudinii mamei fatã de copil, incat poate induce pe termen lung trãsãturi comportamentale care, de la un anumit nivel, pot avea conotatii psihopatice. Asa de exemplu ‘mama dominatoare’ va induce copilului un comportament timid, lipsit de initiativã, usor de manipulat, vulnerabil. ‘Mama hiperprotectoare’ va induce copilului fobii, obsesii, teamã, anxietate si dezamãgire, ‘mama tolerantã’ va induce nemultumire, opozitionism, ostilitate, tulburãri de socializare, iar ‘mama punitivã’ (pedepsitoare) va induce recurgerea la minciunã, insubordonare, revoltã si agresivitate. Sunt atitudini afective care se dovedesc a fi dãunãtoare si, desigur, trebuie evitate.

Afectivitatea în relatie cu comportamentul copilului

Iatã asadar cã fundamental pentru viata psihicã a adultului in devenire este afectivitatea, fenomen complex care armonizeazã relatia intre viata interioarã a individului si cea exterioarã, ambientalã, cu alte cuvinte, trãirile subiective ale persoanei in raport cu realitãtile obiective din jurul sãu. De regulã in structura afectivitãtii intrã dispozitia (starea de spirit), emotiile, sentimentele, pasiunile si stãrile afective intre care regãsim: teama, spaima, groaza, si trãirile afective, precum iubirea si dragostea. Desigur, aceste stãri se traduc in fapt prin comportament si atitudine, care, prin modul de manifestare, capãtã amprenta stãrii respective. Tulburãrile afective nu sunt o raritate (dupã cum am vãzut mai sus), ele se regãsesc ori de cate ori existã factori perturbatori in viata familiei, intre care carentele afective sunt de departe cele mai frecvente la varsta micã. Amprenta comportamentalã si atitudinalã o vom regãsi si aici, de regulã cu conotatii extrem de negative. Chiar dacã baza anatomicã a afectivitãtii nu este pe deplin elucidatã (ca localizare in structurile nervos centrale), baza biochimicã si functionalã este binecunoscutã astãzi prin intermedierea realizatã de substante cunoscute astãzi ca neurotransmitãtoare, cum ar fi: adrenalina (hormonal de stress), serotonina (hormonul fericirii), dopamina (hormonul plãcerii), acetilcolina etc., a cãror actiune pot genera stãri diferite functie de ponderea hormonului in cauzã. Asa incat si tulburãrile afective pot avea o paletã largã de manifestare, de la forme minore (nevrotice) care au la bazã factori psihotraumatizanti (frustranti), la forme majore (psihotice) cand aceiasi factori, fie cã treneazã in timp, fie cã evolueazã pe un fond ereditar (genetic predispus), sau lezional preexistent. Mai facem precizarea cã desi afectivitatea nu are o bazã anatomicã, ea este generatã de adevãrate circuite subcorticale, cum ar fi circuitul lui Perez (gireazã reactiile de apãrare), circuitul cingulat (gireazã reactiile de plãcere) sau circuitul hipotalamus-talamusul anterior (gireazã componenta relationalã). Aceste circuite se constituie intr-un adevãrat creier emotional, asupra cãruia creierul rational (neocortexul) are o influentã moderatorie destul de limitatã, pentru cã, odatã declansatã reactia emotionalã, ea isi va urma cursul firesc panã la epuizarea ei (Virgil Zamfirescu si Doru Baltag), exprimandu-se prin comportamente specifice. Din cele prezentate mai sus reiese cu claritate cã afectivitatea poate influenta comportamentul uman, asa incat tulburãrile de comportament pot fi si rezultatul disfunctiilor ce pot interesa intregul complex biologic, psihologic si social ce alcãtuieste si defineste afectivitatea umanã. Spre deosebire de afectivitate insã, comportamentul uman este deopotrivã innãscut si dobandit. Are la bazã o determinare geneticã bine definitã, in baza cãreia structurile complexului hipotalamohipofizar, limbic si amigdalian se activeazã prin secretiile neuroendocrine. Desãvarsirea comportamentului uman va fi realizatã insã prin factorii psihosociali: culturali, educationali, credintã, ritualuri, datini si, desigur, experiente personale, care pornesc din familie si se cristalizeazã prin intermediul familiei. Acesti factori se vor rãsfrange indeosebi asupra comportamentului social, alimentar si sexual, iar atunci cand ating un prag de satisfactie, declanseazã asa zisul ‘sistem de recompensã’, ce se traduce prin bucurie, plãcere, extaz si chiar beatitudine. De retinut cã sistemul de recompensã actioneazã mai degrabã ca rãspuns la pulsiunile individuale, personale, si mai putin in raport cu exigentele morale sau sociale. Un rol important in comportamentul uman il are modalitatea de perceptie si interpretare a semnalelor pe care copilul le primeste din ambientul sãu, indiferent de calitatea acestor semnale. Substratul lor este mai degrabã lezional, pentru cã leziuni produse experimental la animal in zona hipocampului si complexului amigdalian, de pildã, au condus la tulburãri de perceptie si de interpretare a semnalelor venite din exterior, cu repercusiuni grave asupra comportamentului. Faptele de observatie aratã cã acelasi tip de leziune la om produc aceleasi tulburãri de perceptie si interpretare a semnalelor cu repercusiuni asemãnãtoare asupra manifestãrilor individuale, psihosociale, alimentare si sexuale. Asa incat tulburãrile alimentare (de la bulimie – foame exageratã – panã la anorexie), tulburãrile de atitudine (de la indiferentã, la furie si agresivitate extremã) si tulburãrile sexuale (de la pierderea potentei, la aberatii sexuale cum ar fi homosexualismul, lesbianismul, zoofilia, pedofilia, gerontofilia si chiar necrofilia) sunt in bunã parte cauzate de leziuni din nastere sau dobandite, dar pot fi induse si prin factori psihosociali ce tin de contextul familial si educational in care se dezvoltã copilul. Este cunoscut faptul cã la varsta de doi ani copilul constientizeazã apartenenta de sex, urmand ca pubertatea sã desãvarseascã acest aspect prin transformãrile specifice cu substrat neuroendocrin, dar si motivational, viitorul comportament sexual. Prin urmare, factorii sociali negativi (familiali sau ambientali) se pot transforma relativ usor in factori perturbatori ai comportamentului sub toate aspectele, a cãror consecinte le-am schitat deja. În concluzie: 1. Se poate spune cu deplin temei cã cele mai importante laturi ale psihismului uman se dezvoltã si se desãvarsesc in cadrul familiei, mama fiind aici factorul hotãrator in conturarea afectivitãtii ca bazã pentru construirea personalitãtii si comportamentului uman. 2. Alãturi de intermedierea biologicã – care apartine efectiv mamei – intermedierea psihoemotionalã se asociazã prin afectivitatea, initial specific maternã si apoi parentalã, in conturarea caracterialã si comportamentalã a adultului de mai tarziu. 3. Este usor de inteles cã aceste valente nu le poate implini decat familia traditionalã (bãrbat si femeie), construitã pe valorile consacrate cultural-istoric si verificate de-a lungul timpului. 4. Încercãrile de a zdruncina temelia a ceea ce reprezintã firescul si normalitatea consacratã prin familie inseamnã a distruge cu bunã stiintã tot ce are mai de pret biologia – ca valoare stiintificã, umanitatea – ca valoare culturalã si civilizatia – ca valoare moralã si normã de conduitã socialã. 5. Pentru cei putini care sapã cu sarg la temelia existentei speciei umane, propunand tot felul de aberatii legate de familie (croite dupã mintea, chipul si intelegerea lor), le-as recomanda lectura repetatelor hotãrari ale Curtii Europene a Drepturilor Omului din 2016 si 2017 care, avand ca bazã considerente filosofice, antropologice, stiintifice, de ordine naturalã si de bun simt, confirmã ‘conceptul traditional de cãsãtorie care este uniunea intre un bãrbat si o femeie’ cu toate consecintele sociale si juridice ce decurg din acest concept. 6. Cele prezentate aici se pot constitui in motive suficiente care sã justifice revendicarea ‘Coalitiei pentru Familie’ si platformei sale ‘Împreunã’ de a pune in acord firescul cu normalitatea, prin modificarea articolului 48 din Constitutia Romaniei

* Valeriu Lupu – doctor în stiinte medicale

Bibliografie:

1. Adler A – Psihologia scolarului greu educabil, Ed. IRR, Buc. 1995;
2. Bettelheim B – Love is not enough, Free Press, Glancoe III, 1950;
3. Bowlby J – Loss, sadness &Depresion, Attachement and Loss, vol III, Hogart Press London,1980;
4. C.E.D.O – Hotãrare cu privire la legalitatea intemeierii familiei, Strasbourg, 2017;
5. Cretu T – Psihologia varstelor, Ed. Universitaria, Buc. 1994;
6. Fromm E – For the Love of Life, 1986;
7. Furtunã D – Rolul mamei in dezvoltarea emotionalã a copiilor in ‘Homoagresivus’, Ed. Moldova, 2015;
8. Gaspar G – Legãtura afectivã dintre pãrinti si copii, Pagina de psihologie.ro, 7 iunie 2012;
9. Lupu V, Lupu V. V. – Medicinã si societate, Ed. Pim, Iasi, 2014;
10. Lupu V – Paulescu intre stiinta vietii si metafizica existentei, Ed. TipoMoldova, Iasi, 2016;
11. Marc Gabriela – Rolul mamei in dezvoltarea copilului, Psyevolution.ro, 30 mai 2011;
12. Paulescu N.C. – Fiziologie filosoficã, Ed. Fundatia regalã pentru literaturã si artã (editia V Trifu), Buc. 1944;
13. Simionescu V, Baltag D – Neurotransmitãtorii: Neuropsihopatologia acetil-colinergicã, Ed. Noel, Iasi, 2000;
14. Verza E – Psihologia varstelor, Ed. Hiperion, Buc. 1993.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.