miercuri, 6 decembrie 2017

TRADITII SI OBICEIURI DE SFÂNTUL NICOLAE

miercuri, decembrie 6, 2017, 3:00
Stire din categoria Actualitate Comentarii: 0 Comentarii pana acum.


Sf. Nicolae, pe lângã numeroase griji si atributii pe care le are, încheie si ciclul celor trei zile de sãrbãtoare consacrate bubatului. Sfântul Nicolae este, de sute de ani, unul dintre cei mai iubiti si mai cinstiti sfinti. Ca protector îndrãgit al copiilor, este primul mos, darnic sau justitiar, cãrora le aduce acestora cadouri odatã cu sosirea iernii.

Sf. Nicolae, Sfânt-Nicoarã, Sf. Ierarh Nicolae oferã ajutor pentru vãduve, pe unele locuri si al tâlharilor, orfani si fetele sãrace la mãritat, este stãpânul apelor si salveazã de la înec corãbierii, aparã soldatii pe timp de rãzboi, motiv pentru care este invocat în timpul luptelor, este cinstit atât pentru boli, cât si pentru lovituri, precum si, evident, pentru sprijin acordat în cele mai diverse situatii. El nu a dorit sã ajungã arhiepiscop, nici sã-i fie recunoscute faptele bune si minunile înfãptuite din timpul vietii, nici sã cîstige atâta popularitate, devenind, pentru multi, Sfântul care pune daruri în ghetute! Oamenii îl iubesc si i se închinã, îl roagã sã le ocroteascã vietile si gospodãriile. Si, pentru cã Sfântul ocupã un loc important în viata lor, mirenii fac praznice, îi cântã colinde si spun povesti despre el, în care Sfântul rãmâne asa cum îl stim cu totii: grabnic ajutãtor si fãcãtor de minuni. Sfântul Ierarh Nicolae s-a nãscut în jurul anului 280, nu se cunoaste data exactã, în orasul Patara Lichiei, din vestita provincie Licia a Asiei Mici, din partea asiaticã a Turciei de azi. A trecut la cele trecut la cele vesnice in jurul anului 345, în localitatea Mira, astãzi Kocademre, Turcia, în jurul anului 342. Traditia crestinã povesteste cã pãrintii sãi erau foarte credinciosi, dar nu aveau copii. Într-un târziu, dupã multe rugãciuni, Dumnezeu le-a îndeplinit dorinta si le-a dat un bãiat, pe care l-au botezat Nicolae, nume care înseamnã „învingãtorul poporului”. Se mai spune cã la prima scaldã, desi abia nãscut, s-a ridicat în picioare în albie si a stat trei ore asa, ceea ce a fost interpretat ca un semn de viitoare sfintenie. Apoi a refuzat sã sugã miercurea si vinerea înainte de a se încheia rugãciunile zilei. Acest obicei de a posti l-a pãstrat toatã viata. Se stie cã încã din copilãrie, pãrintii sãi l-au învãtat cele de trebuintã unui crestin: sã se roage si sã caute sã facã milostenie si fapte bune. A învãtat filosofie, teologie si sã tâlcuiascã Sfânta Scripturã, dupã cum obisnuiau crestinii din vremea sa. Petrecea mult timp cu cãlugãrii si participa zilnic la slujbe. Pe mãsurã ce crestea, se arãta din ce în ce mai atras de studiul Sfintei Scripturi. Unchiul sãu, cãruia îi purta numele si despre care se spune cã era episcop ori staretul unei mânãstiri din apropiere, i-a îndemnat pe pãrinti sã-l lase sã-i slujeascã Domnului. Pãrintii au fost de acord si Nicolae a intrat în viata monahalã. Când s-a fãcut mare, a fost sfintit preot de cãtre unchiul sãu. Apoi pãrintii sãi au murit în timpul unei epidemii de ciumã. Nicolae a folosit averea mostenitã de la pãrinti ajutându-i pe nevoiasi. La scurtã vreme dupã aceastã întâmplare, Sfântul Nicolae a vrut sã viziteze Tara Sfântã. A plecat cu o corabie. I-a prins o furtunã puternicã, dar Sfântul si ceilalti cãlãtori s-au rugat si furtuna s-a potolit. Unul dintre marinari de pe catarg ar fi alunecat si a rãmas fãrã suflare pe punte. De mila lui si pentru suferinta celorlalti marinari, care îsi plângeau prietenul, Sfântul Nicolae s-a rugat si Domnul l-a înviat. De atunci se spune cã a devenit Sfântul Nicolae apãrãtor al celor aflati în primejdii pe mare, cãci de nenumãrate ori a venit în ajutorul celor în primejdie sã se înece. La întoarcerea din Tara Sfântã, a vrut sã se retragã la mãnãstire, dar un glas de sus i-a poruncit sã se întoarcã între oameni. Din smerenie, a pãrãsit Patara, unde îl iubeau toti pentru viata sa sfântã, si s-a dus sã trãiascã, sãrac si necunoscut, în cetatea Mira, localitate care se numeste astãzi Demre, situatã la 50 de kilometri de Patara. Într-o zi s-a dus la slujbã si, ca de obicei, a intrat primul în bisericã. Acolo astepta episcopul locului, înstiintat de Domnul cã primul om care va intra în bisericã este alesul Sãu, pe care îl cheamã Nicolae. Tocmai murise arhiepiscopul si oamenii se rugau sã primeascã un nou pãrinte cu viatã sfântã care sã-i pãstoreascã. Plin de smerenie, Nicolae nu a vrut sã primeascã a fi numit arhiepiscop, dar se spune cã i S-a arãtat Domnul Hristos cu Maica Sa si, întelegând cã aceasta e vointa lor, a acceptat. Ajuns arhiepiscop, Sfântul Nicolae se îngrijea si de sufletele, dar si de trupurile celor pe care îi pãstorea. Stia cã, din cauza sãrãciei si a nevoilor, oamenii slabi pot sã pãcãtuiascã, punându-si sufletele în primejdie. Se spune cã într-un oras trãia un om foarte sãrac, care avea trei fete cuminti si frumoase. Pentru cã nu mai avea ce sã le dea de mâncare, nici zestre, ca sã le cãsãtoreascã, s-a gândit sã le punã pe fete sã-si câstige pâinea. Aceasta însemna sã le vândã ca sclave sau sã ajungã prostituate. Dar Sfântul Nicolae, înstiintat de Domnul, s-a dus într-o noapte si a aruncat pe fereastra omului o pungã cu bani. Mult s-a mai minunat omul si, cu banii primiti, a reusit sã-si cãsãtoreascã fiica mai mare. Sfântul Nicolae l-a mai ajutat de douã ori, pentru celelalte fete, tot pe furis. Dar a treia oarã a fost prins de tatãl fetelor, care stãtea la pândã, noapte de noapte, pentru a afla cine este binefãcãtorul sãu. Omul i-a cãzut la picioare si i-a multumit cu lacrimi în ochi, dar Sfântul l-a îndemnat sã nu mai spunã la nimeni. Totusi, povestea despre mila Sfântului s-a rãspândit si locuitorii care primeau un ajutor neasteptat îi multumeau Arhiepiscopului Nicolae! Se mai povesteste cã Sfântul ar aruncat punga cu bani pe fereastrã si ea a nimerit într-un ciorap pus la uscat lângã foc. Altii spun cã ar fi fost o gheatã. Se crede cã asa a apãrut obiceiul de a pregãti ghetele sau ciorãpeii în ajunul sãrbãtorii Sfântului Nicolae, în speranta de a primi un dar de la Mosul care nu li se aratã niciodatã! Dar câti dintre cei mici uitã sã-si lustruiascã ghetele în ajunul praznicului Sfântului Nicolae? În noaptea de 5 spre 6 decembrie se spune cã Mos Nicolae vine la geamuri si priveste la copiii care dorm si sunt cuminti. Dimineatã, ei gãsesc în ghetute bomboane, prãjituri, mere si nuci. Mai veche este însã traditia pedepsirii copiilor lenesi si neascultã tori cu nuielusa de mãr lãsatã în încãltãrile lor. Crengutele se pun în apã, pentru a înflori pânã la Nasterea Domnului, ocazie cu care se prognozeazã si rodul livezilor pentru anul viitor, dar si cã sfântul a mijlocit pentru iertarea celui cãruia ia dat crenguta flori albe. Tot cu aceste crengute de mãr înflorite se face si vestita sorcovã cu care copiii pornesc la colindat. Ziua de 6 decembrie încheie astfel ciclul de sãrbãtori si practici magice, dedicate în special lupilor si spiritelor mortilor-strigoi, început la mijlocul lunii Noiembrie (Filipii de Toamnã, Filipul cel Schiop, Vovidenia, Lãsatul Secului de Crãciun, Noaptea Strigoilor si Suntandrei) si încheiat la începutul lunii decembrie (Zilele Bubatului, Varvara, Mos Andrei), specific unui strãvechi început de an autohton, Anul Nou dacic. În unele zone, fetele de mãritat se adunã în ajunul sãrbãtorii de Mos Nicolae la casa uneia dintre fete si fac plãcinte, iar pe la 9 seara flãcãii se prezintã la casa fetelor de mãritat unde se continuã petrecerea începutã de Sf. Andrei la „pãzitul usturoiului”. Puterile destul de mari ale mosului, dupã Sf. Dumitru, încã un tânãr cavaler, alãturi de Sf. Gheorghe, Sf. Toader, Sf. Andrei si Sf. Ion, Sf. Nicolae este, poate, primul sfânt bãtrân, asociat anului înaintat în vârstã ce oferã numeroase indicii asupra naturii cosmice a divinitãtii: patron al iernii, gardian al soarelui în jumãtatea septentrionalã a anului, este un sadea Gerilã, care aduce zãpadã si gheatã la început de iarnã, când îsi scuturã Sf. Neculai barba lui cea albã, aluzie la prima zãpadã care cade la începutul iernii, el pãzeste Soarele care încearcã sã se strecoare pe lângã el spre tãrâmurile de miazãnoapte pentru a lãsa lumea fãrã luminã si cãldurã, este iscoada lui Dumnezeu pe lângã Drac. În noptile marilor sãrbãtori, când se deschide cerul pentru o clipã, oamenii pot sã-l vadã stând la Masa Împãrãteascã în dreapta lui Dumnezeu. Tot în popor se spune cã Sfântul Ion îsi face aparitia pe un cal negru, pentru a întoarce iarna. Bisericile ridicate în cinstea lui pretutindeni în Europa si povestile despre minunile numeroase fãcute de el sunt o dovadã vie a ajutorului pe care Sfântul Nicolae l-a dat celor sãrmani si celor aflati în primejdie, dar si a dragostei si evlaviei pe care i-o poartã crestinii de pretutindeni. Peste 811.000 de români îsi sãrbãtoresc onomastica de Sfântul Nicolae. Din totalul persoanelor care poarta aceste nume, aproape 540.000 sunt bãrbati (Nicolae, Neculai, Nicusor, Niculae, Nicu, Nicula, Nicoarã) iar aproximativ 280.000 sunt femei Nicoleta, Niculina, Neculita, Nicolina, Nicola. Dintre aceste prenume, cel mai rãspândit este Nicolae/ Nicolaie, apartinând unui numãr de 353.415 bãrbati, urmat de Nicoleta, prenumele a 191.030 de femei. La multi ani tuturor celor ce poartã numele de Nicolae si derivatelor!

* Dan Horgan

Bibliografie
– Adrian Fochi – „Datini si eresuri populare de la sfârsitul secolului al XIX-lea”, Editura Minerva, Bucuresti, 1976. – Antoaneta Olteanu – „Calendarele poporului român”, Editura Paideia, 2001. – Cornel Dan Niculae – „Leacuri si remedii magice din Carpati. Magia si fiintele fantastice din arhaicul românesc”, Editura Electra, 2011. – Dimitrie Cantemir – „Descrierea Moldovei”, Editura Litera, Chisinãu, 1998. – Elena Niculita Voronca – „Datinile si credintele poporului român”, Editura Polirom, Iasi, 1998. – Ion Ghinoiu – „Obiceiuri populare de peste an”, Editura Fundatiei Culturale Române, 1997. – Ion Ghinoiu – „Sãrbãtori si obiceiuri românesti”, Editura Elion, Bucuresti, 2002. – Ion Ghinoiu – „Zile si mituri. Calendarul tãranului român 2000”, Ed. Fundatiei PRO, Buc., 1999. – Ion Talos – „Gândirea magico-religioasã la români”, Dictionar, Ed. Enciclopedicã, Buc., 2001. – Irina Nicolau – „Ghidul Sãrbãtorilor Românesti”, Editura Humanitas, 1998. – Mircea Eliade – „De la Zalmoxe la Ghinghis-Han”, Editura Humanitas, 1995. – Narcisa Stiucã – „Sãrbãtoarea noastrã cea de toate zilele”, vol. II, Ed. Cartea de Buzunar, 2006. – „Proloagele de la Ohrida”, Editura Cartea Ortodoxã, 2005. – Romulus Vulcãnescu – „Mitologie Românã”, Editura Academiei R.S.R. Bucuresti, 1985. – Simion FIorea Marian – „Sãrbãtorile la români”, Editura aGrai si Suflet – Culturã Nationalã”, 2001. – Tudor Pamfile – „Mitologia românã”, Editura ALL, Bucuresti, 1997. – „Vietile Sfintilor”, Editura Episcopiei Romanului si Husilor, 1998.

Articol scris de:



Posteaza un comentariu