miercuri, 6 decembrie 2017

Familia – din perspectiva educatiei copilului (II)

miercuri, decembrie 6, 2017, 3:00
Stire din categoria Actualitate Comentarii: 0 Comentarii pana acum.


„Iar pricina tuturor relelor din lume provine din principiul pe care îl punem la temelia educatiei copiilor nostri. ” – Sfantul Ioan Gura de Aur

– continuare din numãrul trecut –

Panã si Maslow, autorul teoriei motivationale prin care ierarhizeazã necesitãtile individuale sub forma unei piramide a desãvarsirii, aseazã nevoile fundamentale de supravietuire si cunoastere la baza piramidei. Mai mult, considerã cã implinirea acestor nevoi este realizabilã doar in cadrul familiei, ca abia apoi sã aparã nevoile motivationale, a cãror implinire stã la baza fericirii si stãrii de bine, mai ales atunci cand si nevoile sociale (carierã profesionalã, familie, relatii, notorietate etc.) sunt implinite. Cã lucrurile stau asa o dovedeste tendinta psihologiei moderne de a inlocui autoevaluarea individualã din varful piramidei lui Maslow cu o finalitate biologicã care se inscrie in nevoile bazale, finalitate privitã ca o aspiratie a fiecãrui individ de a-si transmite propriile gene biologice urmasilor. Se concluzioneazã astfel cã aspiratia cãtre parentalitate este universalã si comunã fiecãrui om, indiferent pe ce treaptã socialã s-ar afla si la ce nivel de autosatisfactie ar trãi.

Familia si rostul ei în formarea copilului

Indiferent cum am privi aceste teorii sau speculatiile pe care le presupun, constatãm cã toate se intorc la ceea ce este biologic fundamental, cã nevoile bazale se supun aceluiasi deziderat suprem de a da viatã si a transmite mai departe ceea ce are viata caracteristic. Or, aceste impliniri se regãsesc in forma cea mai comunã, consacratã istoric – familia, care nu numai cã perpetuazã viata, dar ii conferã si o anumitã calitate prin educatie. Si atunci, rezumand importanta familiei din perspectiva formãrii noilor generatii, vom gãsi fãrã prea multã greutate cã se referã la patru coordonate majore: 1. Asigurã dezvoltarea somaticã: ce priveste cresterea, dezvoltarea si maturarea corespunzãtoare, avand aici in prim plan: alimentatia, protectia impotriva agresiunilor fizice, chimice sau biologice (imbrãcãminte, ambient adecvat, igienã, preventie, supraveghere etc.). Ele sunt si vor fi intotdeauna pe mãsura posibilitãtilor familiei, in pofida numeroaselor reguli, principii, algoritme de crestere a copilului, predate in asa zisele scoli pentru pãrinti. Ca rãspuns la toate aceste tendinte, multe dintre ele speculative si comerciale, trebuie retinut cã. dincolo de trebuintele strict necesare (alimentatie si protectie), toate celelalte intrã in ceea ce se cheamã instinct parental, care rãmane mereu acelasi si nu poate fi inlocuit, educat sau format, pentru cã el apartine naturii biologice a individului. Profesia de mamã sau tatã nu se invatã, pentru cã ea existã in insãsi structura biologicã a individului si se manifestã ca o chemare spre implinire a naturii. Niciodatã cuvantul mamã sau tatã (fiecare cu rostul sãu biologic bine conturat) nu va putea fi inlocuit cu sintagma ‘unul din pãrinti’ asa cum incearcã miscarea transgenderistã sã o impunã opiniei publice si societãtii, pe baza unor principii democratice rãstãlmãcite si intelese anapoda, dupã tiparul celor care le gandesc. 2. Stimuleazã dezvoltarea intelectualã: acest aspect apartine strict varstei mici, cand, odatã cu maturarea structurilor cerebrale, se desãvarsesc capacitãtile intelectuale: memoria, gandirea, ratiunea, judecata, copilul intrand treptat in universul cunoasterii in care intrebãrile ‘de ce?’ si ‘pentru ce?’ se repetã obsesiv. Sunt intrebãri prin care copilul isi fixeazã notiuni particulare si generale privind obiectele, fiintele si fenomenele, pe baza cãrora poate face rationamente si chiar elabora judecãti (dupã cum demonstra marele nostru fiziolog Nicola C. Paulescu) in cadrul ‘facultãtii de judecare’, cum ar spune Kant in celebra sa operã ‘Critica facultãtii de judecare’. Prin urmare, se poate spune cã dezvoltarea facultãtilor intelectuale apartine aproape exclusiv familiei, cu o prelungire pe care in zilele noastre o realizeazã invãtãmant prescolar. Acesta in fapt preia o micã parte din sarcinile familiei sub aspectul socializãrii si cunoasterii mediului inconjurãtor, principalul mijloc educativ fiind aici jocul ca ocupatie predilectã la aceastã varstã. În continuare, scoala nu va face altceva decat sã perfecteze capacitãtile intelectuale ale copilului si sã cultive eventualele talente prin modalitãti instructiv educative specifice. 3. Pune bazele educatiei morale: indeobste considerat ca cel mai important proces de formare a personalitãtii, ce isi gãseste originea si desãvarsirea doar in familie. Meritã subliniat acest aspect, pentru cã moralitatea, panã la urmã, defineste personalitatea umanã in contextul social in care va trãi. Din aceastã perspectivã, Mica Bisericã, pe care comuniunea familialã o formeazã, are in vedere tocmai atitudinea moralã, ca parte integrantã a comportamentului uman ce se regãseste cel mai bine exprimat in spiritualitatea religioasã. Iatã de ce, in fata perceptelor biblice si cutumelor religioase, orice cod civic, normã de convietuire socialã, norme juridice sau coduri deontologice pãlesc, pentru cã majoritatea acestor prevederi au caracter normativ si punitiv si nicidecum formativ. La fel de important este faptul cã mediul familial oferã copilului primul model comportamental: modelul parental, care devine definitoriu pentru copil prin faptul cã spiritul uman se construieste in principal prin imitatie. Amprenta parentalã in ceea ce priveste comportamentul se va regãsi si atunci cand copilul va atinge varsta adultã, la care se adaugã, in mod firesc, tipologia temperamentalã mostenitã, determinatã genetic. Important este faptul cã, in ambianta lui familialã, copilul isi va insusi notiunile de cinste, corectitudine, sinceritate, decentã, ordine, cumpãtare, respect si politete pentru care pledeazã atat de convingãtor Sf. Ioan Gurã de Aur in Biserica de acasã. Va invãta astfel sã facã diferenta intre bine si rãu, intre drept si nedrept, intre ceea ce se cuvine si ceea ce nu se cuvine. Este nota comunã a oricãrei familii biologic constituitã, in care caracterul intentional si finalist al educatiei copilului este orientat spre mai bine. Asa incat, pentru copil, acest proces de formare moralã este o adevãratã ucenicie pentru viatã, care nu rareori inseamnã si constrangeri, care totusi atunci cand sunt necesare, trebuie bine si corect dozate, pentru a nu produce efectul invers. Notiunile ‘nu e voie’, ‘nu trebuie’ si apoi ‘nu se cuvine’ vor prinde treptat contur in comportamentul copilului, definind panã la urmã un caracter frumos. 4. Pune bazele educatiei estetice: desi pare un termen pretentios pentru varsta micã, bazele acestui tip de educatie se pun in familie si chiar la aceastã varstã. Pentru cã, in definitiv, educatia esteticã stimuleazã acea perceptie subiectivã care sublimeazã plãcerea de a admira, contempla si aprecia si, de ce nu, a trãi ceea ce este plãcut vãzului, auzului si in general simturilor date de culoare, sunet, formã, a cãror armonie incantã spiritul si genereazã un sentiment de plãcere si satisfactie. Copilul va ajunge la calitatea trãirii estetice prin practicarea a ceea ce este frumos prin joc, cantec, dans, desen, culoare, dar si prin comparatie cu ceea ce este urat, produce neplãcere si chiar repulsie. Este si perioada cand pãrintii pot sesiza anumite inclinatii artistice, pe care apoi sã le incurajeze si sã le cultive. Este evident cã si aceastã laturã a educatiei se deruleazã tot in cadrul familiei. În concluzie: pornind de la rosturile fundamentale ale familiei, se poate observa cã: – familia constituitã pe resorturi biologice, pe langã faptul cã este resursa generatoare de viatã, este si mediul propice prin care copilul pãtrunde in universul cunoasterii; – pãrintii sunt astfel primii educatori si indrumãtori, oferind copilului si primul model de atitudine si comportament; – doctrina crestinã nu numai cã recunoaste valentele educative ale familiei, dar, prin moralitatea pe care o imprimã copilului, ridicã familia la rang de micã bisericã sau biserica de acasã; – orice altã abordare a familiei, ca structurã, rol si rost, nu face decat sã submineze fundamentul biologic, moral si social al existentei umane, compromitand astfel viitorul generatiilor care vin; – redefinirea familiei, asa cum se incearcã astãzi, este un afront adus rostului ei biologic si social, cu grave repercusiuni asupra personalitãtii umane; – revizuirea articolului 48 din Constitutie care sã stipuleze cã familia se intemeiazã pe unirea prin cãsãtorie liber consimtitã intre un bãrbat si o femeie devine o necesitate, puternic sustinutã de realitãtile noastre istorice, biologice, culturale si spirituale.

* Valeriu Lupu – doctor în stiinte medicale

Bibliografie selectivã
1. Boinisteanu Otilia – Familia Biserica de acasã, ‘Lumina’, 6 sept. 2010;
2. Bonchis E. – Familia si rolul ei in educarea copilului, Ed. Polirom, Iasi, 2011;
3. Cherry K. – How Maslow explain Human Motivation, Verywell, 16 May, 2017;
4. Dima Silvia – Cei sapte ani de acasã, Ed. Didacticã si Pedagogicã, Buc., 1991;
5. Doxologia – Cuvinte duhovnicesti, Familia – Biserica cea micã, 30 sept. 2013;
6. Lupu V, Lupu V. V. – Medicinã si societate, Ed. PIM, Iasi, 2014;
7. Lupu V. – Nicolae C. Paulescu – intre stiinta vietii si metafizica existentei, Ed. TipoMoldova, Iasi, 2016;
8. Makarenko A. S. – Cartea pentru pãrinti, Ed. Didacticã si Pedagogicã, Buc. 1951;
9. Maslow A. H. – A theory of Human Motivation, Start Publishing, 2012;
10. Nestor G. – Bunici, pãrinti, copii, Ed. Didacticã si Pedagogicã, Buc., 1977;
11. Preafericitul Daniel – Despre cresterea copiilor – mesaj, ‘Lumina’, 6 iunie, 2010;
12. Sfantul Ioan Gurã de Aur – Cuvantãri despre viata de familie, Ed. Învierea, 2005;
13. Sfantul Ioan Gurã de Aur – Despre cresterea copiilor, EIBMBOR, Buc., 2007;
14. Toma Cristea – Familia si rolul ei in viata copiilor, ‘Jurnal spiritual’, 22 nov., 2017.

Articol scris de:



Posteaza un comentariu