vineri, 24 noiembrie 2017

Crizã încheiatã!

vineri, noiembrie 24, 2017, 3:00
Stire din categoria Deschidere Comentarii: 0 Comentarii pana acum.


În sfârsit, Guvernul a alocat, din fondul de rezervã, sumele necesare sustinerii sistemului de protectie a copilului si a persoanelor cu handicap, respectiv plata salariilor angajatilor DGASPC. Suma de 27,927 milioane lei alocate în acest sens judetului Vaslui este, de departe, cea mai mare alocatã la nivel national, aproape 11,3% din total, cu peste 5 milioane lei mai mare decât cea destinatã urmãtorului judet „clasat”, Iasi. Acesti bani vin însã si cu o obligatie: cea ca, de anul viitor, institutia sã fie restructuratã din temelii, pentru a se încadra în alocãrile bugetare.

Dupã ce, in luna iulie, functionarii publici s-au bucurat de o mãrire consistentã a salariilor, lipsa din buget a fondurilor aferente a transformat bucuria in lacrimi si a dus chiar la proteste. Dupã ce abia sau gãsit bani pentru plata salariilor aferente lunii august, lefurile incepand cu luna septembrie nu s-au mai plãtit, evident, din cauza lipsei fondurilor. Explicatiile pentru aceastã situatie au fost diverse, de la insuficienta alocare bugetarã pe cheltuieli de personal de la inceputul anului, la numãrul mare de angajati si persoane, minori sau adulti, aflati in grija DGASPC, ori cheltuieli nejustificate de-a lungul anilor, asa cum rezultã din ultimul raport al Curtii de Conturi. Cert este cã problemele financiare ale celui mai mare angajator din judet, acutizate de-a lungul anului, au iesit in mod violent la ivealã in ultima perioadã. Pentru rezolvarea situatiei, conducerea judetului a fãcut mai multe solicitãri la Guvern, solicitãri care, dupã mai multe sãptãmani de promisiuni, si-au avut finalitatea, prin alocarea unor importante sume pentru acoperirea cheltuielilor atat salariale, cat si, sãptãmana trecutã, a celor pentru bunuri si servicii destinate persoanelor asistate. La ultima sedintã de Guvern, cea de miercuri, 22 noiembrie, s-a decis alocarea unei sume importante, 137,49 milioane lei, pentru sustinerea sistemului de protectie a copilului, si a sumei de 102,39 milioane lei centrelor publice pentru persoanele cu handicap. De departe, din totalul sumei de 239,88 milioane lei acordate din Fondul de Rezervã la dispozitia Guvernului, special constituit in acest sens, judetul Vaslui a primit cea mai mare alocare de fonduri, 27,927 milioane lei, circa 11,3% din total. Pe urmãtorul loc in ceea ce priveste aceste alocãri bugetare suplimentare se aflã judetul Iasi, cu 22,976 milioane lei, urmat de Giurgiu, cu 18,196 milioane lei. În cazul a 23 judete, alocãrile au fost sub sau in jurul sumei de 5 milioane lei, de exemplu, Timisul primind doar 28 mii lei, Ialomita, 100 mii lei, iar Brasovul, 376 mii lei. Poate aceste judete nu au asa multi asistati social care au nevoie de protectie specialã, ori, cine stie, banii primiti la inceputul anului au fost mai bine cheltuiti!?! Din suma alocatã judetului Vaslui, 17,891 milioane lei vor fi destinati plãtii salariilor, atat a celor restante, cat si a celor panã la sfarsitul anului, salariatilor din sistemul protectiei copilului, functionarilor DGASPC, asistentilor maternali etc., alti 10,036 milioane lei fiind directionati pentru acoperirea salariilor angajatilor si a unor cheltuieli din centrele publice pentru persoane adulte cu handicap. ‘Problema salariilor de la Protectia Copilului s-a rezolvat, asa cum am promis. Urmeazã ca, pentru evitarea pe viitor a unor astfel de situatii, sã facem demersuri ca, la alocarea bugetarã aferentã anului viitor, sã se tinã cont de cheltuielile reale ale acestei institutii, si nu pe baza unui algoritm invechit. În plus, vor trebui luate mãsuri pentru eficientizarea activitãtii, chiar dacã acest lucru va presupune reduceri de personal’, a anuntat presedintele CJ Vaslui, Dumitru Buzatu. Chiar dacã problema banilor a fost rezolvatã, panã isi vor ridica salariile restante aferente lunilor septembrie si octombrie, angajatii DGASPC vor mai avea de asteptat cateva zile, panã ce CJ Vaslui va face, in cadrul unei sedinte extraordinare, rectificarea bugetarã aferentã. Din cate se pare, sedinta in cauzã va avea loc chiar astãzi, dat fiind faptul cã HG nr. 1014 privind alocarea unei sume din Rezerva bugetarã aflatã la dispozitia Guvernului, pentru echilibrarea bugetelor locale, a fost publicatã deja in Monitorul Oficial al Romaniei nr. 918, imediat dupã finalul sedintei de miercuri. Cu ocazia rectificãrii a VII-a a bugetului judetului Vaslui, vor fi alocate si cele 3,177 milioane lei destinati plãtii bunurilor si serviciilor achizitionate de DGASPC pentru persoanele institutionalizate primite de la Guvern cu o sãptãmanã in urmã.

Articol scris de:



Posteaza un comentariu