CONTRIBUTIA ARMATEI ROMÂNE LA ÎNFÃPTUIREA SI APÃRAREA MARII UNIRI DIN 1918 (II)

0
354

– continuare din numãrul trecut – Marele Cartier General al Armatei Romane a ordonat marilor unitãti si unitãtilor din armata romanã sã se retragã spre Moldova. La 29 decembrie 1916/10 ianuarie 1917, prin trecerea la apãrare de ambele pãrti, campania de pe frontul roman s-a oprit, marile unitãti si unitãtile militare romane retrãgandu-se in apãrare in poarta Focsanilor. Conform Ordinelor Marelui Cartier General, unitãtile militare din Moldova au inceput reorganizarea, completandu-si efectivele, mijloacele de luptã si instruirea efectivelor la nivelul noilor cerinte operative si tactice. La data de 3 noiembrie 1916, in baza Ordinului Marelui Cartier General nr. 294 sa infiintat, la Targu Neamt, Batalionul de Vanãtori de Munte, folosindu-se efectivele Scolii de Schiori, infiintatã in octombrie 1916. Batalionul Vanãtori de Munte s-a transformat, la data de 2 noiembrie 1917, in Regimentul 8 Vanãtori de Munte, care a participat la campania militarã din 1919, din Ungaria. Crancenele bãtãlii pentru apãrarea Dobrogei, Carpatilor, Olteniei si Munteniei, din Campania Militarã a anului 1916, desi au fost desfãsurate nefavorabil pentru Romania, au dovedit eroismul ostasilor tãrii, care au apãrat pas cu pas pãmantul patriei, impresionand si producand admiratie, chiar si in tabãra adversã. Armata Romanã a pierdut in cancenele lupte din toamna anului 1916 peste 250.000 luptãtori (morti, rãniti si dispãruti). În perioada ianuarie-iunie 1917, Marele Cartier General (sef, generalul Constantin Prezan) ajutat de Misiunea Militarã Francezã, condusã de generalul Matias Henry Berthelot, a luat mãsuri de reorganizare a Armatei Romane pe douã armate: Armata 1-a si Armata a 2-a. Au fost completate efectivele sale care, au crescut la 700.000 de oameni, din care 460.000 constituiau armata de operatii. O atentie deosebitã s-a acordat dotãrii cu mijloace de luptã. Procesul de instruire s-a desfãsurat sub directa conducere a Marelui Cartier General, condus de generalul Constantin Prezan si cu ajutorul substantial al Misiunii Militare Franceze. Deosebit de importante pentru renasterea Armatei Romane au fost implicarea Regelui Ferdinand I, a Parlamentului si a Guvernului Romaniei, care au asigurat mãsurile pentru improprietãrirea luptãtorilor cu pãmant si a participãrii lor la viata politicã a tãrii. Pe frontul romanesc s-a desfãsurat, Campania Militarã din vara anului 1917, cuprinzand trei mari bãtãlii, inscrise in triunghiul mortii si al eroismului, cunoscute si sub denumirea de eroicele bãtãlii de la Portile Moldovei. Prima dintre ele, ofensiva de la Mãrãsti, s-a desfãsurat in zona depresiunii Zãbrãutului si Vrancei (9/22 iulie – 19 iulie / 1 august 1917), de cãtre ostasii Armatei a 2- a Romane (Diviziile 1-a Infanterie Turnu Severin, a 3-a Infanterie Targoviste (din anul 1923, in garnizoana Pitesti), a 6-a Infanterie Focsani, a 8-a Infanterie Infanterie Botosani), comandati de generalul Alexandru Averescu. Ofensiva armatei romane la Mãrãsti a fost pregãtitã de cãtre artileria romanã, in zilele de 9 si 10 iulie 1916. Pierderile romanilor in glorioasa bãtãlie a Mãrãstilor au fost de 110 ofiteri si 4.782 de soldati (morti, rãniti si dispãruti). Victoria Armatei a 2-a Romane la Mãristi a trezit constiinta luptãtorilor romani pentru apãrarea patriei si a libertãtii poporului roman. A doua din cele trei bãtãlii, Marea bãtãlie de la Mãrãsesti, s-a desfãsurat in perioada 24 iulie / 6 august – 19 august / 1 septembrie 1917, in apãrare, si a fost purtatã de Armata 1-a Romanã, sub comanda generalilor Constantin Christescu si Eremia Grigorescu (de la 30 iulie 1917). Pierderile in bãtãlia de la Mãrãsesti, au fost urmãtoarele: 27.410 romani, morti, rãniti si dispãruti (din Diviziile a 13-a Infanterie Ploiesti, a 5-a Infanterie Buzãu, a 9-a Infanterie Constanta, a 10-a Infanterie Tulcea, a 14-a Infanterie Iasi si a 2-a Cavalerie Iasi), 25.650 rusi din Armata a 4-a si a 6-a Rusã si 60.000-65.000 de ostasi germani din Armata a 9-a Germanã, comandatã de feldmaresalul Mackensen. A treia bãtãlie, cea de la Oituz, s-a desfãsurat in perioada 26 iulie / 8 august – 29 august / 8 septembrie 1917, in lupte de apãrare conduse de generalul Alexandru Averescu. Manevra de invãluire imaginatã de Comandamentul Puterilor Centrale, in decembrie 1916, prin care se dorea prinderea intr-un cleste a fortelor principale romane si ruse din Carpatii de Curburã si din poarta Focsanilor, a esuat. Pierderile Armatei a 2-a Romane la Oituz (Diviziile a 6-a Infanterie din Focsani, a 7-a Infanterie din Roman, a 12-a Infanterie din Bucuresti, a 15-a Infanterie din Constanta, a 3-a Infanterie din Targoviste, 1-a Cavalerie din Craiova, Brigada 1-a Grãniceri) au fost insemnate, cifrandu-se la 12.350 de militari (morti, rãniti si dispãruti). Prin suita de victorii de la Mãrãsti, Mãrãsesti si Oituz, armata romanã si-a luat o binemeritatã revansã fatã de infrangerile din toamna anului 1916. Pe frontul din Moldova, tratativele de armistitiu ale Comandamentului Rus au inceput la data de 20 noiembrie / 3 decembrie 1917 si s-au incheiat la 22 noiembrie / 5 decembrie 1917. La aceste tratative a fost nevoit sã participe si Guvernul Romaniei, care a incheiat armistitiul la Focsani, la 26 noiembrie / 9 decembrie 1917. A urmat Tratatul de Pace incheiat de rusi la Brest Litovsk, in 28 ianuarie / 10 februarie 1918 si apoi cel de la Bucuresti, incheiat de guvernul Romaniei la 24 aprilie / 7 mai 1918, prin care i s-au impus Romaniei obligatii economice, financiare si militare deosebit de grele, precum si pierderea temporarã a unor importante teritorii (Dobrogea si ajustãri pe crestele Carpatilor) si reducerea efectivelor armatei. Efectivul total al armatei a fost stabilit la 20.000 de infanteristi, 3.200 cavaleristi si 9.000 artileristi. Armata a fost demobilizatã panã la data de 30 iunie 1918. Acest tratat nu a fost semnat de regele Ferdinand I. Ca urmare a puternicei ofensive desfãsurate de armata francezã, de la Salonic spre Balcani, care a obligat Bulgaria sã capituleze la data de 16/29 septembrie 1918, la data de 27 octombrie / 9 noiembrie 1918 Romania a intrat din nou in rãzboi. Guvernul condus de generalul Constantin Coandã a remis, in acea zi, feldmaresalului von Mackensen un ultimatum, prin care cerea trupelor de sub comanda sa sã evacueze teritoriul ocupat, in 24 de ore. Tot in acea zi, regele Ferdinand I comunica presedintelui Frantei cã Romania reia lupta pentru triumful cauzei nationale si europene. Prin Înaltul Decret nr. 3.179, din 27 octombrie / 9 noiembrie 1918, Armata Romaniei a fost remobilizatã, la data de 28 octombrie/10 noiembrie 1918. Datoritã terorii exercitate de gãrzile maghiare in Transilvania, Consiliul National Roman de aici a cerut sprijin Guvernului Roman de la Iasi. În consecintã, la 5/18 noiembrie Marele Cartier General a dispus ca trupele romane sã intre grabnic in Transilvania, pentru a asigura ordinea, linistea, viata si avutul locuitorilor. Astfel, Divizia a 7-a Infanterie Roman, comandatã de generalul Traian Mosoiu, a fost concentratã in zona Toplita – Ditrãu – Gheorghieni, iar Divizia 1-a Vanãtori (Infanterie – Vanãtori de Camp) in zona Miercurea Ciuc – San Dãmãcus. Pe Valea Oltului a fost concentratã Divizia a 6-a Infanterie Focsani si pe Valea Jiului, Divizia a 2-a Vanãtori (Infanterie). Unitãtile militare romanesti au apãrat Marea Unire infãptuitã la 18 noiembrie / 1 decembrie 1918, la Alba Iulia. Întrucat membrii delegatiilor din judetele aflate in vestul tãrii, care au participat la adunarea de la Alba Iulia, au fost arestati si persecutati de cãtre administratia maghiarã, Armata Romanã a inceput actiuni de luptã spre vest, in luna decembrie 1918, ajungand pe aliniamentul: Satu Mare, Sãlaj, Bihor, Arad. Cu aprobarea Consiliului Militar Suprem Interaliat, de la Paris, Armata Romanã a alungat administratia maghiarã si trupele maghiare, in luna aprilie 1919, panã la Tisa. Între localitãtile eliberate in vestul tãrii s-a inscris si orasul Oradea, la data de 20 aprilie 1919. Bela Kun (conducãtorul sovietelor instituite la Budapesta in martie 1919) prin intelegere cu Lenin, conducãtorul Rusiei bolsevice, a atacat cu armata maghiarã, in iunie 1919, armata cehã si numai interventia hotãratã a armatei romane i-a potolit pe maghiari. Totusi, trupele maghiare au inceput, prin surprindere, o nouã ofensivã impotriva armatei romane, la data de 20 iulie 1919. Aceastã situatie a obligat armata romanã sã treacã Tisa, la 27 iulie 1919. Înaintand cu hotãrare in pusta maghiarã, armata romanã a intrat in Budapesta, in ziua de 3 august 1919, primii pãtrunzand in oras ostasii din cele 4 escadroane de rosiori, din Brigada a 5-a Rosiori Tecuci. În ziua de 4 august a intrat in oras si grosul armatei, printre ei remarcandu-se si ostasii Diviziei 1 Vanãtori de Camp (nu vanãtori de munte). Ca urmare a cererilor adresate de noua administratie maghiarã la Consiliul Militar Suprem Interaliat de la Paris, Romania a inceput retragerea armatei sale din Ungaria, la data de 3 septembrie 1919. Armata Romanã a intervenit, la cererea Sfatului Tãrii din Republica Moldoveneascã, adresatã Guvernului Romaniei, in ianuarie 1918, apãrand Basarabia impotriva trupelor ruse si ucrainiene, care refuzau sã se retragã dincolo de Nistru. De asemenea, armata romanã a rãspuns cererilor bucovinenilor, alungand peste granitã ocupantii ucrainieni. Avand o populatie de 7.771.341 locuitori, statul roman a chemat sub arme, incã de la intrarea sa in rãzboi, 833.600 combatanti. Pe parcursul celor aproape 1.200 de zile de actiuni militare, cei peste 1.000.000 luptãtori rulati pe front s-au acoperit de glorie pe Carpati si Dunãre, in trecãtori si in Campia Romanã, la portile Moldovei si in vestul Apusenilor. Peste 500.000 luptãtori au cãzut in lupte: 2.331 ofiteri morti si 216.966 soldati morti, 310.703 militari au fost rãniti sau au fost dati dispãruti. Acestora li se adaugã cei peste 250.000 de civili morti, ca urmare a bãtãliilor desfãsurate pe teritoriul tãrii, rãnilor produse de rãzboi si tifosului exantematic. De asemenea, cercetãrile estimative ale istoricilor nostri, prezintã circa 50.000 de morti printre romanii transilvãneni, in anii 1914-1918, care au luptat in armata austro-ungarã. Din initiativa Ministerului de Rãzboi din Romania, in colaborare cu Biserica Ortodoxã Romanã, la data de 12 septembrie 1919 s-a infiintat Societatea Mormintelor Eroilor Cãzuti in Rãzboi, transformatã in 1927 in Societatea ‘Cultul Eroilor’ si in 1940 in Asezãmantul ßRegina Maria’ pentru Cultul Eroilor, care au adunat osemintele bunicilor nostri cãzuti in luptele de pe Valea Jiului, Valea Oltului, Valea Prahovei, Dobrogea, Bucuresti- Arges-Neajlov, Transilvania, Mãrãsti, Mãrãsesti, Oituz, Basarabia, Bucovina si Ungaria si le-au depus in cele 14 mausolee si 106 cimitire militare de onoare. Au fost construite monumente ale eroilor si acestia au fost omagiati in fiecare an de Ziua Eroilor, sãrbãtoare aprobatã de guvernul Romaniei incepand din 1920, in ziua cand se sãrbãtorea inãltarea Domnului Iisus Hristos la Ceruri.

* Col. (rtr.) Constantin Chiper

Bibliografie:
1. Istoria Militarã a Poporului Roman, volumul V, Editura Militarã, 1988
2. Reforma Militarã si Societatea in Romania (1878-2008), Editura Militarã, 2009
3. Mihai (Michael) Babele, Maresal Alexandru Averescu, Cartea a II-a, Editura Sofart Studio, 2012
4. col. (r.) dr. Petre Otu, Revista Romania Eroicã, nr. 1-2/2011, pag. 61
5. col. (r.) dr. Petre Otu, Revista Romania Eroicã nr. 1 (54), pag. 16-23
5. col. (rtr.) Constantin Chiper, Cronica militarã a judetului Prahova, Editura Scrisul Prahovean, Cerasu, 2012
6. col. (rtr.) Constantin Chiper, Cronica militarã a judetului Vaslui, Editura Pim, Iasi, 2012

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.