luni, 6 noiembrie 2017

Amintiri din copilãrie (I) (versiunea din burta) – Pamflet

luni, noiembrie 6, 2017, 3:00
Stire din categoria Editorial Comentarii: 1 Comentarii pana acum.


Nu stiu altii cum sunt, dar eu, cand mã gandesc la locul nasterii mele, la casa pãrinteascã din Ivãnesti, la stalpul hornului de care mã lega mama cu o sfarã ca sã nu crãp toatã haleala din casã, la prichiciul vetrei cel plin de vomã, de care mã tineam cand incepusem a manca visinele din damingeanã, la cuptorul pe care m-as fi ascuns – dar n-o fãceam, de teamã sã nu-l dãram – cand ne jucam noi, ziaristii, de-a santajul prin presã, si la alte mizerii si golãnii de care am umplut ziarul, parcã-mi saltã si acum burta de bucurie! Si, Nasule, frumos era pe atunci, cãci si sponsorii, si mediul de afaceri si redactorii imi erau aparent sãnãtosi, si buzunarele ne erau indestulate, si Buzatu, Marian sau Bichinet erau de-a pururea in petrecere cu noi, si toate atacurile si dezinformãrile imi mergeau dupã plac, fãrã sã public niciun drept la replicã, de parcã era toatã lumea a mea! Si eu eram inconstient ca Vremea cea nouã si dezinformator ca orice nebun in paranoia sa. Si vreo colegã, care era vestitã pentru nepriceperea sa, imi zicea cu fricã uneori, cand incepea a se ivi vreun proces dupã o campanie de denigrare indelungatã: ‘Iesi, sefu’, si spune Adevãrul, doar s-a indrepta Vremea’, insã Vremea nu se indrepta dupã pamfletul meu… Stia, vezi bine, Adevãrul cu cine are de-a face, cãci eram feciorul Nasului, de la care am invãtat a face multe si mari porcãrii: adunam nourii cei negri deasupra cate unuia si abãteam grindina numai asupra lui, aruncand aiurea un pumn de virgule intr-un text si cu cãcat in cine nu-mi dãdea ce-i ceream; santajam politicienii numai cu douã texte scrise de-a-n (Marcel) boulea, de se incruceau cititorii de mirare; mã bãteam cu curul meu mare de pãmant sau cu capul sec de vrun om de afaceri, sau chiar de vrun ziarist bãrbos, de care mã pãleam la cap sau la interes, zicand: ‘Dã- mi, dã-mi!’, si indatã-mi intra banul in cont… cand vuia in redactie un subiect aprins, care se zice cã face a Vremea nouã, sau cand tiuiau ‘sursele noastre’ inexistente, despre care se zice cã voi vorbi pe cineva de rãu, Nasul m-a invãtat sã il mustru acolo, in mijlocul ziarului, sã-l cac si sã-l umplu de fiere, sã se mai potoleascã dusmanul; si mai mult decat atata: oleacã ce nu-mi venea la socotealã cotizatia politicianului, indatã sã pregãtesc, cu degetul inmuiat in rahat, putin pamflet si sã zic: ‘Cum se poate mai rãu, asa sã mi-l cunoascã pe dusman’ si fãceam apoi un articol fãrã cap si coadã, ca sã-mi prostesc cititorul!… si altele multe incã fãceam… Asa era presa in Vremea nouã a copilãriei mele, plinã de santaj si dezinformare, pe cat mi-aduc aminte, si-mi aduc bine aminte, cãci un santaj ratat ma gonit din Iasi, chiar cand ii sugeam tata cea dulce si mã alintam la sanu-i, bolborosind si uitandu-mã dupã ce foloase mai puteam trage! Si sange din sangele santajului si carne din carnea lui am furat, cum ai lua o cremã de pe raft, si a minti de la dansul am invãtat. Dar vremea trecea cu amãgeli si taxe de protectie, iar eu cresteam in dimensiuni, si tot alte prostii imi zburau prin cap, si alte obsesii libidinoase mi se desteptau in suflet, si, in loc de intelepciune, mã fãceam tot mai nesimtit, si foamea mea era acum nemãrginitã; cãci absurdã si inselãtoare este gandirea omului paranoic, pe ale cãrui aripi te poartã obsesia necontenitã si nu te lasã in pace, panã ce intri in mormant! Însã vai de balena albastrã care se ia pe ganduri! Uite cum mã trage pe furis apa la adanc, si din constipatia cea mai mare cad deodatã in uracioasa cufurealã! Hai mai bine tot despre santaj sã povestim, cãci el singur poate indestula burta, chiar de-i vinovat. Si, drept vorbind, acesta-i adevãrul. Ce-i pasã redactorului cand sefuù se gandeste la neajunsurile vietii de gazetar, la ce proces poate sã ii aducã ziua de maine… Redactorul, incãlecat pe pixul sãu, gandeste cã lucreazã la New York Times, cã scrie doar adevãrul, si-l rãcneste la public din toatã inima, de-ti ia auzul; si de cade subiectul, scrie prostii in continuare, si pe un nevinovat isi descãrca mania in toatã puterea cuvantului… Asa eram si eu la varsta deplinei inconstiente jurnalistice, cum nu cred cã au fost ceilalti gazetari, de cand ii lumea asta si pãmantul, mãcar sã zicã Bichinet ce-a zice. Cand Nasul nu mai putea de obosit si se lãsa cate oleacã Ziua, sã numere spãgile, noi, redactorii si marketingul, tocmai atunci ridicam ziarul in slavã (sau moldoveneascã?, n.n.). Cand venea redactorul sef de la audieri, cãcat pe el de fricã si plin de pisat, noi il speriam punandu-i in fatã noi articole ticluite. Si el, cat era de terminat, ne prindea pe cate pe unul, ca la ‘baba-oarba’, ne lua in p… (indescifrabil, n.n.), zicand: ‘burta mare!’ si ne amana la publicare. Iar dupã ce se predau articolele si redactorul sef incepea sã citeascã, noi scoteam spãgile incasate si le ordonam si le impãrteam dinaintea lui; si nu puteau scãpa bietele spãgi din mainile noastre panã ce nu ne zgaraiau pe cazier.

– va urma –

Articol scris de:



Un comentariu to “Amintiri din copilãrie (I) (versiunea din burta) – Pamflet”

  1. Sanda Musafiru postat sâmbătă, 11 noiembrie, 2017, 19:10

    Am ras cu lacrimi dar ce pacat ca e totul adevarat!

Posteaza un comentariu