Bugetul pentru «Rabla» a fost suplimentat

0
90

Bugetul Programului «Rabla» a fost suplimentat cu 25 milioane de lei, ceea ce înseamnã cã încã aproximativ 4.000 de persoane fizice vor putea beneficia de prime de casare, potrivit unui comunicat al Ministerului Mediului.

Cumulând bugetul initial al programului cu aceastã suplimentare, se estimeazã cã Programul „Rabla” destinat persoanelor fizice va avea aproximativ 25.000 de beneficiari, pânã la sfârsitul anului. „Aceste modificãri au venit ca urmare a numeroaselor solicitãri primite din partea românilor si interesul foarte mare manifestat pentru acest Program ce se aflã deja la a XIII-a editie. Scopul suplimentãrii este acela ca numãrul de masini care nu polueazã sã creascã, iar prin reînnoirea parcului auto national, se are în vedere, în primul rând, siguranta cetãtenilor pe drumurile publice, dar si reducerea efectelor poluãrii asupra sãnãtãtii populatiei”, a subliniat ministrul Mediului, Gratiela Gavrilescu. Conform sursei citate, sesiunea de depunere a dosarelor de acceptare din partea persoanelor juridice în cadrul Programului „Rabla” va fi prelungitã pânã la data de 30 noiembrie, având în vedere faptul cã autoritãtile si institutiile publice dispun de sumele necesare doar dupã aprobarea rectificãrilor bugetare si cã acestea sunt conditionate de îndeplinirea procedurilor de achizitie pentru a accesa finantarea. În ceea ce priveste Programul „Rabla Plus”, în anul 2017 s-a înregistrat o crestere semnificativã a interesului acordat achizitionãrii de autovehicule electrice, în mare parte urmare a mãsurilor de crestere a subventiei acordate din Fondul pentru mediu, precizeazã sursa citatã. „Pentru a fi cât mai accesibil, au fost demarate modificãri ale Programului „Rabla Plus”, prin includerea unei noi categorii de autoturisme, de la 1 ianuarie 2018, si anume cvadriciclurile electrice, introducându-se, în acelasi timp, si un procent maxim de finantare de 50% din pretul de achizitie a autovehiculelor electrice, tinând cont de valoarea ecotichetului – de aproximativ 10.000 euro – raportatã la preturile scãzute ale noilor categorii de autovehicule eligibile”, mentioneazã Ministerul Mediului. O altã modificare la Programul „Rabla Plus” este eliminarea termenului de 31 decembrie pânã la care pot fi emise facturile de achizitie a autovehiculelor electrice noi, tinând cont de perioadele mari de timp necesare producãtorilor pentru livrarea autovehiculelor respective. În acest context, facturile vor fi emise în termenul de 120 de zile de valabilitate a notelor de înscriere a persoanelor fizice si juridice, fãrã a mai fi conditionatã livrarea autovehiculelor pânã la sfârsitul anului fiscal. Totodatã, s-a considerat necesarã introducerea unui termen de maximum 60 de zile de la acceptare, de cãtre Administratia Fondului pentru Mediu, a dosarelor depuse de persoanele juridice, în care acestea trebuie sã se înscrie la producãtorii validati în vederea îndeplinirii formalitãtilor de achizitie a autovehiculele electrice noi. „De asemenea, la fel ca si în cazul Programului „Rabla”, si în cadrul Programului „Rabla Plus” s-a decis prelungirea sesiunii de depunere a dosarelor de acceptare de cãtre persoanele juridice, pânã la data de 30 noiembrie 2017, astfel încât sã se creeze posibilitatea accesãrii Programului de cât mai multe institutii si autoritãti publice care depind de rectificarea bugetarã”, conform comunicatului de presã.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.