joi, 14 septembrie 2017

TRADITII SI OBICEIURI DE ÎNÃLTAREA SFINTEI CRUCI SAU CÂRSTOVUL VIILOR

joi, septembrie 14, 2017, 3:00
Stire din categoria Actualitate Comentarii: 0 Comentarii pana acum.


Înaltarea Sfintei Cruci, Ziua Crucii, Crucea Mare, Ziua sarpelui sau Cârstovul viilor sau este una dintre cele mai vechi si mai importante dintre sãrbãtorile ortodoxe închinate cinstirii Sfintei Cruci, amintind astfel de un moment semnificativ din viata Sfintilor Împãrati Constantin si Elena. În ajunul unei lupte decisive împãratul Constantin a avut o viziune: în plinã zi, pe cer a apãrut o cruce formatã din stele, însotitã de inscriptia «Prin acest semn vei învinge!». Dupã victorie, împãratul Constantin a trimis-o pe mama sa, Flavia Iulia Helena, sã descopere crucea pe care a pãtimit Mântuitorul Hristos. La Ierusalim, aproape de muntele Golgota, împãrã- teasa Elena a descoperit crucea. Patriarhul Macarie a înãltat-o deasupra amvonului în Biserica Învierii din Ierusalim. De atunci, în fiecare an, la 14 septembrie este cinstitã Ziua Înãltãrii Sfintei Cruci.

În amintirea evenimentului important, biserica, în ajunul sãrbãtorii Înãltãrii Sfintei Cruci, dupã vecernie, scoate din altar în mijlocul bisericii simbolul Crucii Mântuitorului, împodobitã cu crãite, garoafe, mentã creatã, calapãr, busuioc, ciprus (lemnul Domnului), sãscute, mãierean, cimbru, spre închinarea crestinilor. Dupã ce sunt sfintite se împart crestinilor, pentru cã se cred bune de leac. Crucea constituie cea mai puternicã armã a Domnului Hristos si a omului. Prin cruce s-a sfintit, s-a blagoslovit pãmântul, când diavolul a dus pe Dumnezeu în cele patru pãrti ale noului pãmânt, cu gând sã-l arunce în apa cea fãrã sfârsit; prin cruce s-a sfintit carul ce era al diavolului, luându-se acum din stãpânirea lui; prin crucea ferestrei (cerceveaua) s-a sfintit casa, izgonindu-se diavolul dinte-însa; prin cruce se sfinteste în fiecare zi omul, fãcându-si semnul ei, si tot crucea ajutã la orice împrejurare, când Necuratul si duhurile rele stau sã-l primejduiascã pe crestin. Când pe om îl apucã o spaimã, scapã numaidecât dacã îsi aduce aminte în ce zi a sãptãmânii a fost în anul acela Ziua Crucii. Situatã în pol opus Alexiilor (17 martie), Ziua Crucii reprezintã un important hotar între anotimpuri. În calendarul crestinortodox – Închinarea Sfintei Cruci, (17 martie) si Ziua Crucii de toamnã (14 septembrie) împart anul în douã anotimpuri a câte sase luni. Poporul crede, cã pãmântul „se deschide” pentru reptile, insecte, plante la începutul primãverii, la Ziua Crucii de primãvarã si „se închide” în ziua Crucii de toamnã, luând cu sine insectele, serpii, plantele care au fost lãsate la luminã de cu primãvarã. De la Ziua Crucii pânã la Alexii toate gângãniile, jigãniile stau ascunse ca într-o ladã prin gãuri, vãgãuni si alte ascunzisuri. Toate pãsãrile migreazã de la noi si vin tocmai primãvara. Credinta popularã povesteste cã serpii care i-au muscat pe oameni nu pot intra în pãmânt în aceastã zi; pentru acest pãcat, pãmântul nu-i primeste. Ei sunt sorociti a fi ucisi de cãtre om, pentru ca astfel greseala fãptuitã sã se steargã. Dupã Ziua Crucii nimãnui nu-i mai este îngãduit sã ucidã serpi. Ziua Crucii e ziua sarpelui: de aceea nu se taie lemne, ca sã nu vinã serpii la casã. De Ziua Crucii, pãmântul se închide nu numai pentru vietãti, ci si pentru plante. acum vorbesc toate florile, care-si aratã pãrerea lor de rãu cã se usucã. Dupã sãrbãtoarea aceasta plantele încep a se usca. Acele plante care încã îsi mai pãstreazã viata se socotesc necurate sau a fi menite altor scopuri decât nevoilor si desfãtãrilor omenesti. Fragi, dacã se vor mai gãsi dupã Ziua Crucii, nu trebuie sã fie mâncati, ei fiind sorociti mortilor. Cu acestea se fac apoi scalde la bolnavi. Dimineata, pe nemâncate, se culeg prune, cãci sunt bune de descântat de bubã rea. Tot acum, se adunã din pãduri si ramurile de alun ramuri ce detin puteri miraculoase si totodatã unelte valoroase pentru fântânarii care vor sã depisteze izvoarele subterane. Ziua Crucii, asa cum se numeste sãrbãtoarea în popor, este cinstitã prin post si praznice. Se posteste pentru sãnãtatea familiei, pentru spor si pentru bunãstarea gospodarilor. Crestinii duc la bisericã mosi. Aceste pomeniri constau din ulcele noi, pline cu apã curatã, lapte, miere sau mied (hidromel), împodobite la toartã cu un fir de sfoarã rosie, iar pe deasupra fiind acoperite cu un colac si o lumânare de cearã, date înspre pomenirea rudelor decedate, nevoiasilor si mai ales la casele cu copii multi. Pe unde nu sunt copii se trimit cãni, precum si alte vase mai mari, de care se stie cã este nevoie în acea casã. Ziua crucii este numitã în popor si Cârstovul viilor. În calendarul viticol, acum se declanseazã culesul viilor. Se mai pãstreazã încã obiceiul ca preotul parohiei sã sfinteascã via si butoaiele cu vin, pentru ca si în anul viitor gospodarul sã se bucure de o recoltã bogatã. La culesul viilor, nu se uitã de strugurele lui Dumnezeu: nu se culeg strugurii de pe ultimul butuc al viei, acestia fiind lãsati ca ofrandã lui Dumnezeu, pãsãrilor cerului. În plan simbolic, Ziua Crucii atrage dupã sine numeroase interdictii ce vizeazã consumul alimentelor marcate cu semnul crucii: mere, nuci, usturoi, castravete, rosii, prune sau pepeni, legume sau fructe al cãror miez se aseamãnã cu crucea si nici peste (cã are cruce în cap), întocmai precum si de Sf. Ioan nu se mãnâncã nimic ce are cap. Sãrbãtoarea Înãltãrii Sf. Cruci se tine, pentru a se gãsi mai usor leacul în caz de boalã iar cine posteste postul Crucii, scapã de boli grele iar cine nu tine sãrbãtoarea se spune cã se va îmbolnãvi. În traditia popularã se spune cã dacã cineva zace de friguri si îl apucã aceastã sãrbãtoare, boala „se va închidea în trupul lui si frigurile nu-l vor slãbi pânã la anul viitor. În aceastã zi sfântã, nu se munceste, nu se minte si nici nu se jurã strâmb. Acum este timpul prielnic de a se „bate nucii” pentru o recoltã bogatã în anul viitor. Se spune în credinta popularã cã dacã sunt pomi ce nu au rod, în Ziua Crucii dacã se aseazã curpeni de pepeni pe el, de la anul va prinde rod. Ziua Crucii are din vechime prognoze meteorologice verificate în timp de cãtre sãteni: atunci când cocorii se pregãtesc de plecare este un semn cã vremea se rãceste. În schimb, cârdul de ciori gãlãgioase anuntã cãderea brumei, iar dacã tunã în aceastã zi e semn cã toamna va fi lungã. Tot acum este serbatã si Ziua Ursului, zi care încheie ciclul sãrbãtorilor consacrate acestui animal, marcând totodatã si pregãtirile pentru anotimpul rece. În traditia popularã se spune cã de la începutul lunii septembrie ursul nu mai intrã în apã si îsi cautã partener de împerechere.

O toamnã cât mai frumoasã tuturor cititorilor!

Dan Horgan

Bibliografie: – Adrian Fochi – „Datini si eresuri populare de la sfârsitul secolului al XIX-lea”, Editura Minerva, Bucuresti, 1976 – Antoaneta Olteanu – „Calendarele poporului român”, Ed. Paideia 2001. – Elena Niculita Voronca – „Datinile si credintele poporului român”, Editura Polirom Iasi 1998. – Ion Ghinoiu – „Obiceiuri populare de peste an”, Editura Fundatiei Culturale Române, 1997. – Ion Ghinoiu – „Sãrbãtori si obiceiuri românesti”, Editura Elion, Bucuresti, 2002. – Ion Ghinoiu – „Zile si mituri. Calendarul tãranului român 2000”, Editura Fundatiei PRO, Bucuresti, 1999. – Ion Talos – „Gândirea magico-religioasã la români”, Dictionar, Editura Enciclopedicã, Bucuresti, 2001. – Irina Nicolau – „Ghidul Sãrbãtorilor Românesti”, Ed. Humanitas, 1998. – Narcisa Stiucã – „Sãrbãtoarea noastrã cea de toate zilele, vol. II”, Editura Cartea de Buzunar, 2006. – Romulus Vulcãnescu – „Mitologie Românã”, Editura Academiei R.S.R. Bucuresti, 1985. – Simion FIorea Marian – „Sãrbãtorile la români” Editura aGrai si Suflet – Culturã Nationalã”, 2001. – Tony Brill – „Legendele românilor”, vol. I, Legendele cosmosului, Editura Grai si suflet – Cultura nationalã, Bucuresti, 1994 – Tudor Pamfile, „Mitologia românã”, Editura ALL, Bucuresti, 1997 – Vietile Sfintilor, Editura Episcopiei Romanului si Husilor 1998.

Articol scris de:



Posteaza un comentariu