joi, 14 septembrie 2017

Maestrul Gheorghe Alupoaiei – între sculpturã si graficã (II)

joi, septembrie 14, 2017, 3:00
Stire din categoria Actualitate Comentarii: 0 Comentarii pana acum.


– continuare din numãrul trecut-

As adãuga autenticitãtii, urmãritã de altfel cu ostentatie de maestru, o a doua caracteristicã a operei sale, care nu este mai putin importantã. Este vorba de aerul de demnitate si prestantã pe care il gãsim constant la personajele sculptate, notã redatã printr-o anumitã verticalitate sugeratã prin privirea semeatã, trãsãturile sigure ale fizionomiei faciale, conturul bãrbiei, arcuirea sprancenelor, toate acestea sugerand hotãrare, determinare, perseverentã, intr-un cuvant, demnitate patrioticã, nationalã si istoricã. Cãutarea ipostazei celei mai potrivite pentru a sublinia aceste elemente, importante pentru conturarea fizionomiei personajului sculptat, este o preocupare permanentã a artistului, pentru cã ceea ce de fapt urmãreste artistul este extragerea personajului din cotidian prin ceva anume si proiectarea lui in eternitate, in istorie, prin acel ceva. Din aceastã cãutare rezultã o a treia caracteristicã a operei lui Gheorghe Alupoaiei, si anume caracterul elaborat, studiat, prin care nimic din ceea ce este lucrat nu este la intamplare, fiecare trãsãturã fiind utilizatã pentru a sugera caracterul personajului. Desigur, caracterul elaborat al operei in cauzã presupune un studiu atent al personajului, in ideea de ai surprinde acea notã distinctivã care-l face unic si inconfundabil. Aici, artistul este ajutat de reprezentarea graficã repetatã, ce prezintã subiectul in diferite ipostaze, care panã la urmã ii va dezvãlui specificul care-l caracterizeazã. Legat de domeniul sculptural, activitatea artistului se traduce si prin arta modelajului in ghips cu tendinta de miniaturizare, dar de o extractie simbolicã extrem de sugestivã si care impresioneazã prin delicatetea liniilor si suavitatea reprezentãrii (Valentina LupuStatuile nu ies la pensie, Ed. Pim, 2005). Al doilea domeniu major ca exprimare artisticã a maestrului este de datã relativ recentã si constã in redarea prin mijloace grafice a fizionomiei umane sub forma graficii portretistice. Este o modalitate prin care, dincolo de aspectul de continuitate a actului artistic impus de imprejurãri, artistul se regãseste cu aceeasi fortã de expresie si veridicitate ca si in sculpturã, atata doar cã, de data aceasta, tridimensionalul caracteristic sculpturii cedeazã locul bidimensionalului asternut pe hartie. Vom constata cã si aici (vezi ‘Semne grafice de recunostintã’ vol. I, II si III) viziunea artistului este inconfundabilã. Desigur, a pãtrunde in intimitatea gandirii si imaginatiei unui artist, a incerca sã descifrezi procesul de elaborare a unei viziuni artistice in tainica ei subtilitate nu este un lucru usor si, oricat de profundã s-ar dori o exegezã, ea tot va fi predispusã la scãpãri si subiectivisme, pentru cã, in bunã mãsurã, talentul, ca si harul, sunt dincolo de intelegerea noastrã. Dacã pentru scriitor, poet, sau muzician creatia inseamnã o activitate spiritual intelectualã, in care meditatia, gandirea, fantezia si imaginatia contureazã opera de artã, pentru un artist plastic, se adaugã transpunerea in formã si culoare prin intermediul mainii. De data aceasta, gandirea, imaginatia si fantezia iau o formã concretã, conformã cu perceptia si sensibilitatea artistului, actul creator devenind astfel un concept ce personalizeazã artistul (Laurentiu ChiriacMemoria timpului, Ed. Pim, Iasi, 2014). Nu este mai putin adevãrat cã dintotdeauna arta a avut ca scop realizarea frumosului menit sã se adauge ca o categorie esteticã in existenta umanã. Or, frumosul ca perceptie nu inseamnã altceva decat armonia pãrtilor, formelor, culorilor sau sunetelor, capabile sã inducã plãcerea esteticã. A nu se uita cã perceptia frumosului a suferit modificãri in timp, pe mãsurã ce societatea umanã a evoluat in perceptie si gusturi. De la redarea frumosului din naturã, prin care anticii, clasicii si romanticii au creeat capodopere nemuritoare, panã la abstractizãrile moderne si postmoderne, frumosul a fost rãstãlmãcit in fel si chip, ajungand sã se afirme cã frumosul in naturã nu existã, pentru cã natura nu este nici frumoasã, nici uratã, ci pur si simplu naturã (Tudor VianuEstetica, Ed. Orizonturi, Buc. 2010). Suportul acestei conceptii ar fi cã frumosul nu este decat o creatie umanã, iar perceptia lui nu este decat una subiectivã, in sensul cã ‘Nu-i frumos ce e frumos, e frumos ce-mi place mie’ (Valeriu LupuFrumosul si arta de a trãi frumos la romani, in ‘Medicinã si societate’, Ed. Pim, Iasi, 2013). Artistul Alupoaiei rãmane in linii mari adeptul redãrii frumosului din naturã, recurgand la stilizãri si subtilitãti artistice doar atunci cand simte cã trebuie sã sugereze, sau sã accentueze, o trãsãturã sau un aspect caracteristic personajului sãu. Aceste ultime aspecte devin cu atat mai necesare si importante cu cat fondul operei maestrului il reprezintã totusi portretul sculptat, in cele 38 de busturi, iar personajele ce fac obiectul redãrii artistice sunt, in marea lor majoritate, personalitãti cunoscute ale istoriei si culturii noastre. Caracterul elaborat al operei maestrului va decurge in mod necesar si din studiul atent al personajului, utilizand in acest scop reprezentarea graficã din diverse unghiuri, ceea ce in timp va creea premisele necesare celei de a doua abordãrigrafica portretisticã. Uimitor aici este faptul cã, folosind doar albul hartiei si negrul creionului, prin grosimea liniei si finetea hasururilor, induce privitorului douã impresii puternice: impresia profunzimiice sugereazã cea de a treia dimensiune, si specificul fizionomiei portretizate cu nuantele sale: bland, binevoitor, ganditor, aspru, incruntat, concentrat etc. Aceste douã aspecte dau vigoare persoanei portretizate si senzatia vitalitãtii, ceea ce panã la urmã creeazã impresia unei prezente vii, inconfundabile, pentru cã si maestrul pare sã refuze imaginea staticã, tipicã fotografiei, preferand ipostaza cea mai reprezentativã, chiar dacã uneori pare a fi un instantaneu. Iatã asadar cã si in grafica portetristicã maestrul Gheorghe Alupoaiei reuseste sã redea autenticul, in care cel portretizat se recunoaste si este recunoscut. Morfologia fetei, cãutãtura privirii, arcuirea sprancenelor, vigoarea bãrbiei sunt deopotrivã aspecte care redau specificul si autenticitatea persoanei portretizate. Ceea ce creste valoarea este faptul cã cele peste 300 de portrete cuprinse in cele trei volume sunt insotite de scurte schite biografice prin care fiecare personaj este ancorat in timpul sãu, chiar dacã nu toate se ridicã la rangul de personalitate. Parte din personaje fac parte din ambientul artistului, fãrã ca aceasta sã diminueze valoarea cãrtilor, ci, din contra, se constituie intr-o frescã a momentului, ceea ce poate cãpãta valoare odatã cu trecerea timpului. Raportate la dimensiunea timpului ‘Semnele grafice de recunostintã’ acoperã aproximativ trei generatii (peste 60 de ani), o epocã prin care aceste portrete, as indrãzni sã spun, reprezintã prezentul care se recomandã viitorului cu valentele sale, mai ales pozitive. Maestrul mãrturiseste chiar cã in selectia personajelor a incercat excluderea a trei categorii de persoane: creaturile cu mascãin randul cãrora ar intra ipocritii si oportunistii; vanzãtorii de neam si tarãmai putin vizibili, dar usor de depistat prin atitudine si, jigodiile humanoidecare din nefericire circulã printre noi, rãstãlmãcesc si neagã totul, motive suficiente pentru a fi tinute la distantã. Într-adevãr, cercetand continutul colectiei de portrete, se vede cã maestrul si-a respectat cu rigurozitate criteriile sale, incat cei care au aceste volume in biblioteca proprie nu numai cã se pot regãsi in carte intr-o consemnare ce va infrunta timpul, dar vor regãsi printre cei portretizati cunoscuti, prieteni, colaboratori si chiar adversari, pentru care trecerea timpului poate insemna si atenuarea disputei, aceasta cãpãtand chiar culoare si valoare. Dincolo de busturi, statui si portrete mãiestria sculptorului si portretistului Gheorghe Alupoaiei ni se dezvãluie si din cele peste 20 de statuete a cãror frumusete, puritate, delicatete si suavitate ating sublimul. Este vorba de statuetele modelate in ghips: Meditatie, Primãvara, Extaz, Luceafãrul, Dansul etc., care, dincolo de armonia formelor, sugereazã frumusete si sensibilitate artisticã, unde albul dimpreunã cu delicatetea formei si conturului sugereazã deopotrivã miscarea, armonia, echilibrul, vioiciunea gandului si profunzimea intelepciunii in eternitatea existentialã. Aceastã minunatã colectie realizatã prin modelaj dovedeste cã artistului Gheorghe Alupoaiei nu-i lipseste subtilitatea abstractizãrii si esentializãrii panã la idee si sugestie, pentru cã ‘albul este luminã si lumina vine de sus’, iar prin alb se sugereazã suavitatea, delicatetea, dar si eleganta miscãrii si vioiciunea gandirii. Toate acestea aratã cã arta maestrului convinge si emotioneazã, argumente suficiente pentru a-l proiecta in elita creatorilor de artã. Acestea sunt domeniile care l-au consacrat pe maestru, domenii in care continuã sã se manifeste si astãzi cu aceeasi dezinvolturã. Iatã de ce, stand de vorbã cu maestrul, vei observa cã rãmane acelasi om care gandeste, creeazã, lucreazã si pune in valoare idei si ganduri care nu rareori il acapareazã cu totul. În sfarsit, rãmane acelasi om numai pe jumãtate atent la spectacolul imediatului; cealaltã jumãtate a fiintei lui se aflã in zona tainicului, acolo unde artistul isi plãmãdeste fantasmele si figurile emblematice care, transfigurate in materie, incantã ochiul si trezesc constiinta valorii si apartenentei. Pentru cã, dincolo de arta sa, maestrul Gheorghe Alupoaiei este un mare iubitor de Neam si Patrie, sentiment pe care il transmite cu fiecare realizare artisticã.

• Valeriu Lupu doctor în stiinte medicale

Articol scris de:



Posteaza un comentariu