luni, 21 august 2017

Un nou pas pentru modernizarea infrastructurii

luni, august 21, 2017, 3:00
Stire din categoria Local Comentarii: 0 Comentarii pana acum.


Primãria Vaslui va prelua în administrare cele douã tronsoane de drumuri nationale care tranziteazã teritoriul municipiului. În prezent, este în plinã desfãsurare procedura de semnare a documentelor pentru preluarea DN 15 D de la Motor Grup spre orasul Negresti si DN 2 F, de la bariera CRF pânã la CFS. O altã directie de actiune a municipalitãtii este realizarea soselelor ocolitoare, prin transferare finantãrii acestora pe fonduri europene.

Preluarea celor doua tronsoane de drumuri nationale de pe teritoriul municipiului Vaslui de cãtre municipalitate este în plinã desfã- surare. În prezent, se deruleazã procedura de semnare a documentatiilor, prin care cele douã segmente de drumuri intrã în domeniul public al Primãriei Vaslui. Vasile Pavãl, primarul municipiului Vaslui, a precizat cã a avut o discutie cu ministrul Transporturilor, Rãzvan Cuc, în vederea preluãrii celor douã drumuri. «În luna aprilie, când a fost la Vaslui, am avut o întâlnire de lucru cu ministrul Rãzvan Cuc, în care i-am prezentat cele douã probleme pe care autoritãtile locale vor sã le rezolve. Este vorba despre transferul celor douã lungimi de drumuri nationale care sunt pe teritoriul nostru. Acest lucru se poate face printr-un protocol», a precizat Vasile Pavãl. Cele douã drumuri sunt DN 15 D de la Motor Grup spre orasul Negresti, si DN 2 F, de la bariera CRF pânã la CFS. «Dupã preluare, vine o responsabilitate cãtre noi, pentru cã vom gestiona toate lucrãrile de întretinere. Vom scoate rovinieta pe aceste tronsoane de drumuri, pentru cã la Rediu multi soferi nu stiu cã circulã pe un drum national », a explicat primarul.

Soselele ocolitoare trec pe fonduri europene

O altã problemã legatã de infrastructurã este cea legatã de soselele ocolitoare. În anul 2006, autoritãtile locale împreunã cu Compania Nationalã de Drumuri au întocmit un studiu de fezabilitate pentru aceste sosele, dar termenele de executie au fost devansate. Vasile Pavãl a precizat cã acum a venit timpul si acestor investit ii, iar studiul de fezabilitate va fi reactualizat pentru ca proiectele soselelor ocolitoare sã fie introduse pe finantarea europeanã nerambursabilã. «Este vorba despre trei sosele ocolitoare. Conditia care mi s-a transmis a fost aceea de a verifica dacã pe traseele acestor sosele nu s-au acordat autorizatii de construc- tie. Am verificat, si traseele sunt libere, nu au fost date autorizatii. În respectivele zone sunt proprietãti private, si va trebui sã cãutãm solutii pentru ca acestea sã devinã proprietate publicã», a mai spus Vasile Pavãl.

Drumuri asfaltate

Ministerul Transporturilor a dat drumul la lucrãrile de reabilitare a drumurilor nationale care tranziteazã judetul Vaslui. La aceastã datã, unele tronsoane din drumurile nationale spre Bacãu si Negresti au fost reabilitate si s-a turnat un covor de asfalt. La vizita pe care a avut-o la sfârsitul lunii aprilie la Vaslui, Rãzvan Cuc a precizat cã pe mai multe segmente de drum se vor turna covoare asfaltice. Astfel, pe DN 2F Vaslui- Bacãu, pe un tronson de 13 kilometri de drum se va turna un covor asfaltic. Pentru lucrãrile de asfaltare, Directia Regionalã de Drumuri si Poduri Iasi are prinsã în buget suma de 4 milioane de lei. De asemenea, se vor realiza lucrãri de întretinere la DN 15 D Vaslui-Negresti si DN 24 A în zona Murgeni. Pentru aceste lucrãri este prevãzut un buget de 6 milioane de lei.

Articol scris de:



Posteaza un comentariu