În sfârsit, salarii decente la primãriile comunale

0
90

Chiar dacã nu au fost extraordinar de mari, majorãrile salariale au adus linistea, din punct de vedere financiar, în rândul functionarilor din primãrii. În general, un functionar cu studii medii are, începând cu luna iulie, un salariu între 2.000 si 3.000 de lei lunar, iar unul cu studii superioare, între 3 si 4 mii de lei, salarii decente, la care se adaugã sporul de vechime si, dacã bugetul primãriei permite, prime de merit, de maxim 2 salarii, si tichete de vacantã. Cresterile salariale au fãcut ca posturile din administratia publicã localã sã devinã mai atractive, si astfel sã fie completate schemele de personal din primãriile comunale, între altele, la nivelul judetului fiind vacante nu mai putin de 16 posturi de secretari de primãrie, care, acum, au un salar cu putin mai mic decât un viceprimar, minim 3.500 de lei lunar.

Noua Lege a Salarizãrii a lãsat in sarcina sefilor primãriilor si a consilierilor locali problema stabilirii salariilor functionarilor publici si contractuali din cadrul autoritãtilor publice locale. Au fost impuse doar niste reguli, cum ar fi cea ca cel mai mare salar al functionarilor din primãrii sã nu-l depãseascã pe cel al viceprimarului, si sã existe o diferentiere clarã intre lefurile perso nalului cu studii superioare fatã de cel cu studii medii. Acestea, precum si negocierile purtate cu liderii sindicali, au fost respectate de conducerile primãriilor, care au dorit sã-si motiveze salariatii, dar si de consilierii locali care, fãrã exceptie, au aprobat noile grile de salarizare. În toate primãriile vasluiene au fost majorate salariile functionarilor publici, tinandu-se cont atat de prevederile legale, cat si de negocierile cu cu liderii de sindicat, sau, acolo unde a fost cazul, cu fiecare salariat in parte. Conform sindicatelor din administratia publicã localã, pe baza semnalelor din teritoriu, oamenii sunt multumiti de noile salarii, care, in general, pentru un referentii cu studii medii, sunt acum intre 2.000 si 3.000 de lei lunar, iar pentru consilierii cu studii superioare, intre 3 si 4 mii de lei. Evident, vorbim despre primãriile comunale. Acestea sunt grilele de bazã, la care se adaugã sporul de vechime si alte sporuri prevãzute de lege, mai putin cel pentru conditii vãtãmãtoare, care a fost inclus in salaruiul de bazã. În plus, acolo unde bugetul pentru cheltuieli de personal o permite, vor fi acordate tichete de vacantã, dar si prime de performantã, asa zisele salarii de merit, panã la 5% din fondul de salarii. Din cate se pare, pe langã acordarea unor salarii decente, principalul castig al aplicãrii Legii salarizãrii este faptul cã au fost eliminate discrepantele salariale intre functionarii care indeplineau aceleasi atributii, acum diferentele de salarizare intre o primãrie si alta de acelasi grad fiind nesemnificative. Dat fiind noile grile de salarii ce vor fi puse in aplicare incepand cu luna iulie, posturile de functionar in primãrii vor deveni mai atractive si, la concursurile ce vor fi organizate in viitor pentru acoperirea posturilor vacante, se vor inscrie mai multi candidati. Trebuie spus cã la nivelul UAT-urilor vasluiene lipsa de personal este acutã, dupã ce, o perioadã, angajãrile au fost blocate, ca mãsurã pentru contracararea crizei financiare din 2009. Mai mult, salarile mici din administratia publicã localã nu doar cã au fãcut, panã acum, neatractive aceste posturi, dar au si provocat plecarea din sistem a multor angajati, multi dintre ei preferand sã se angajeze in mediul privat sau sã plece la muncã in strãinãtate. Ca un exemplu, schema de personal a Primãriei municipiului Vaslui este acoperitã doar in proportie de douã treimi, procent care se regãseste pe organigramele multor primãrii comunale. Mai mult, la nivelul UAT-urilor vasluiene, sunt vacante nu mai putin de 16 posturi de secretari de primãrie, rãmase neocupate panã acum din lipsã de doritori, din cauza salariului nesatisfãcãtor in comparatie cu responsabilitãtile postului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.