vineri, 11 august 2017

Daniel Alexandru, Bestia Moldovei si Rambo prezenti la gala anului la MMA – «Bãtãlia de la Vaslui»

vineri, august 11, 2017, 3:00
Stire din categoria Local Comentarii: 2 Comentarii pana acum.


Astãzi, începând cu orele 19, Sala Sporturilor Vaslui va gãzdui cea mai tare galã MMA a anului, «Bãtãlia de la Vaslui», parte a evenimentelor desfãsurate sub semnul «Zilele municipiului Vaslui». Evenimentul organizat de cunoscutul promotor Remus Ciobanu, în colaborare cu clubul Scorpions Iasi, constã în 11 meciuri, la care, printre altii, vor lua parte vasluienii Lascãr Rotaru, «Bestia Moldovei», Florin Voduti si Daniel Alexandru, viceprimarul comunei Banca, si Marius Grãunte, Bogdan Nãstase sau Florin «Rambo» Lampagiu. Printre invitatii speciali se numãrã Cãtãlin Morosanu, fãrã a intra în luptã, Sebastian Ciobanu si Sebastian Cozmãncã.

Vasluiul va fi gazda celei mai importante galã MMA a anului, „Bãtãlia de la Vaslui”, care va aduna în ring unii dintre cei mai cunoscuti luptãtori români, unii dintre ei de pe meleagurile vasluiene. Printre altii, în cuscã va intra cel mai valoros luptãtor vasluian al momentului, Lascãr Rotaru, supranumit „Bestia Moldovei”, component al CS „Scorpion” Iasi, care si-a început cariera la CS „Viitorul” Vaslui, sub coordonarea antrenorului Neculai Beligan. Având în palmares un titlu de vicecampion national la lupte, tineret, si o medalie de bronz la Campionatul National de lupte pe plajã, vasluianul a intrat de curând în circuitul MMA, Lascãr Rotaru a impresionat în gala „Divizia MMA”, din luna mai a anului trecut, unde a avut o clasare foarte bunã. Tot în 2016, vasluianul a obtinut centura de luptãtor profesionist dupã ce l-a învins, în doar trei minute, pe basarabeanul Andrei Chirhan, într-o luptã disputatã tot la Vaslui. La „Bãtãlia de la Vaslui”, va fi prezent si un alt vasluian, considerat revelatia ultimului an, Florin Voduti, dar si Florin „Rambo” Lampagiu, care promite un adevãrat spectacol de combinat ii si tehnici sportive, care nu vor dezamãgi iubitorii de sporturi de full-contact. „Ceea ce facem noi în aceste zile este rezultatul primei editii. A ajutat Vasluiul enorm. Încercã m sã fim la nivelul anului trecut. Rolul galei este promovarea sportului de contact la nivel de judet. Încercãm sã aducem cât mai mult tineret aproape de sport, ce înseamnã lupta în ring si nu pe stradã. Avem sportivi autohtoni, cum este Lascãr Rotaru si Florin Voduti. Sperãm sã fie alãturi de noi cât mai multi vasluieni, pentru a demonstra cã asemenea gale pot fi organizate si la Vaslui, nu numai în marile orase”, a declarat Remus Ciobanu, organizatorul evenimentului. Printre voinicii care se vor lua la trântã în Cusca Sãlii Sporturilor din Vaslui se numãrã si Daniel Alexandru, viceprimarul comunei Banca, Marius Grãunte sau Bogdan Nãstase, care promit un spectacol de calitate, pe placul publicului ce va fi prezent în aceastã searã, începând de la orele 19.00. Trebuie remarcati si invitatii speciali, Cãtãlin Morosanu, Sebastian Ciobanu sau Sebastian Cozmîncã, care vor anima „Bãtãlia de la Vaslui”, chiar dacã nu vor intra în luptã, prin prezenta lor.

Articol scris de:



2 Comentarii to “Daniel Alexandru, Bestia Moldovei si Rambo prezenti la gala anului la MMA – «Bãtãlia de la Vaslui»”

  1. Vali postat miercuri, 16 august, 2017, 22:27

    Bravo Vasluienilor!!

  2. Vali postat miercuri, 16 august, 2017, 22:29

    Bravo Lascar!

Posteaza un comentariu