luni, 7 august 2017

CENTENARUL UNIRII 1 DECEMBRIE 1918 – 1 DECEMBRIE 2018

luni, august 7, 2017, 3:00
Stire din categoria Actualitate Comentarii: 0 Comentarii pana acum.


MUNTI SI TRECATORI

Anul 1916 a insemnat o adevãratã crestere si descrestere a fortelor militare romanesti in luptã cu cele germane, austro-ungare, bulgare si turcesti, avand sprijinul, deseori problematic, al aliatilor rusi. Dupã retragerea din Transilvania, cercurile alarmiste, uneori manevrate prin diferite canale de inamici, prooroceau o prãbusire a Romaniei, la aceste atitudini adãugandu-se si defetismul aliatilor rusi, reprezentati de generalul Alekseev, care insista ca romanii sã se retragã imediat pe linia Siretului, fãrã sã sustinã cea mai micã rezistentã. Din contra, seful misiunii franceze, proaspãt sosit in Romania, generalul Berthelot, sustinea cercurile patriotice, care preconizau o rezistentã cat mai darzã a armatei si a poporului roman, in general. O expresie majorã a profundului patriotism romanesc o constituie apelul regelui Ferdinand cãtre cel mai important element al rezistentei nationale, soldatul roman.

„OSTASI”

Dupã 7 sãptãmani de rãzboi, cat timp ati tinut piept ostasului cu bãrbãtie, astãzi se incinge lupta aprigã la granita tãrii, contra armatelor inamice, care vor sã ne cotropeascã. În aceste momente, simt ca o datorie sã vã reamintesc cã pãmantul sfant al tãrii noastre a fost apãrat totdeauna cu cinste si vitejie sub Marii nostrii Voievozi, si stropit cu sangele strãmosilor nostrii, care au bãtut pe nãvãlitori. Astept de la toate gradele, ca si acum sã-si facã cu sfintenie datoria, apãrand cu orice pret, panã la ultima suflare, patria amenintatã. Nici o unitate sã nu dea inapoi, ci sã-si pãstreze cu orice pret pozitiile de luptã; oriunde inamicul e slab, sã fie atacat si respins. Opozitiunea ce a fost pierdutã, sã fie imediat atacatã si reluatã. Muntii nostri, care de mii de ani au fost leagãnul si pavãza neamului, sã fie zidul nebiruit, unde valurile de otel ale vrãjmasului sã se sfãrame inaintea vitejiei apãrãtorilor. Cinstea ostirii si salvarea patriei o cer. Înainte, deci, cu Dumnezeu si biruinta va fi a voastrã.’ Dupã cum am vãzut, regele Ferdinand accentueazã ideea cã muntele a avut un rol important in existenta romanului, intotdeauna legatã de aceastã formã impresionantã de relief. Tache Papahagi, in ‘Dictionar al folclorului romanesc’, ne prezintã o legendã semnificativã a romanilor din Balcani, cunoscuti, in general, sub denumirile de macedo-romani sau aromani: ‘Dupã ce a fãcut lumea, Dumnezeu a chemat toate popoarele spre a le impãrti pãmantul dupã alegere. Grecul a cerut marea; bulgarul, pãmant de arat; albanezul, rapile. Într-un tarziu, dupã ce s-a fãcut impãrteala, soseste si romanul, care cere muntii. Dumnezeu: – Tocmai muntii ai ales? De ce nu ceri si tu un loc bun? -Da-mi, doamne, muntii, cãci in munti e tot ce e mai bun; pãsuni pentru oi, vant si apã rece pentru noi si, totdeauna, noi suntem aproape de tine.’ Si, intr-adevãr, pentru romani, incepand cu strãmosii daci, muntii au fost apropiati de sufletul lor, constituind adevãrate temple, cum au fost cei de la Grãdistea Muncelului, sau Ceahlãul, unde se aflã monumentul megalitic al Dochiei. La fel si alti munti, considerati resedinte ale unor zei, legendarul Cogainon, sãlas al lui Zamolxis, sau Godeanul, Retezatul, Bucegii, etc. Dar aceastã linie a muntilor nu era, din pãcate, bine pregãtitã din punct de vedere militar. Dupã Rãzboiul de Independentã, Romania, pe de o parte, a fost victorioasã, dar pe de alta s-a aflat in mare pericol, datoritã intentiei aliatilor rusi de a ocupa unele teritorii romanesti. Ceea ce se stie mai putin acum, regele si o parte a armatei s-au refugiat, in 1878, peste Olt. În consecintã, in 1883 s-a incheiat o conventie secretã cu Austro-Ungaria, datoratã permanentului pericol rusesc. În structura armatei romane s-a avut in vedere, de aici inainte, posibilitatea unui rãzboi cu Rusia si, astfel, s-a acordat o atentie deosebitã infanteriei si cavaleriei, consideratã armã de elitã, si care se putea desfãsura in largile stepe rusesti. Totodatã, s-a trecut la construirea unor fortificatii care sã acopere spatiul dintre curbura Carpatilor si Dunãre, ‘Poarta Focsanilor’, in eventualitatea unei invazii rusesti. Una dintre consecintele acestei strategii a fost cã noi, in 1916, nu aveam trupe de munte, desi ar fi trebuit sã apãrãm peste 800 de kilometri. În ultimul moment s-au fãcut unele lucrãri de fortificare; timpul nu a permis consolidarea acestora. Sã adãugãm faptul cã existau 15 trecãtori care trebuiau apãrate, in conditiile in care inamicii posedau asa-numitele ‘Trupe Alpine’, antrenate pentru luptele in munti, in orice conditii. Abia in 1917, la Targu-Neamt, va fi organizat primul batalion de vanãtori de munte, inceputul unei arme redutabile din cadrul armatei romane, care s-a acoperit de glorie in al doilea rãzboi mondial. Una dintre cele mai importante trecãtori, vizatã in primul rand de armata germanã, a fost cea a Oituzului. Planul strategic german prevedea un atac in aceastã zonã, avand ca efect o pãtrundere adancã in sudul Moldovei, care sã ducã la o fragmentare a armatei romane, trupele din Muntenia fiind izolate de cele din Moldova. Trecãtoarea aceasta nu a fost aleasã in mod intãmplãtor, ea permitea deplasarea unui mare numãr de trupe. Conditiile de ordin geografic favorizau actiunile militare si orice categorie de transport in zonã. Bãtãliile din aceastã trecãtoare au fost prezentate cu deosebitã competentã, dar si cu un cald patriotism, de Colonel Dr. Vasile Mocanu, in cartea ‘Anotimpurile de foc ale Oituzului. August 1916 – August 1917’ (Editura Militarã, Bucuresti, 1984). Citãm: ‘Valea Oituzului, fiind perpendicularã pe creasta muntilor, largã, bogatã in resurse, prezenta un interes si o atractie specialã pentru cotropitor, ea forma cel mai avantajos si mai scurt traiect (mai putin de 3 zile de mars cu mijloacele anului 1916), de pãtrundere din depresiunea Brasovului in Valea Siretului, unde trupele puteau sã izoleze Moldova de Muntenia sau sã cadã in flancul unor coloane care s-ar fi scurs de la nord pe Valea Siretului. (Op. cit., pagina 11). La considerentele de mai sus se adaugã cele de ordin istoric, autorul oprindu-se cu acribie asupra lor, apeland la descoperiri arheologice si mãrturii scrise. Rezultatele cercetãrilor de aceastã naturã au demonstrat cã Valea Oituzului era o punte de legãturã intre geto-dacii de pe o parte si alta a Carpatilor. În timpul stãpanirii romane, trecãtoarea a cãpãtat o importantã si mai mare. Pe aici se putea face legãtura intre Caput Bovis (Bãrbosi), Piro Boli Dava (Poiana) si, de aici, pe Valea Oituzului, in zonele de ocupatie romanã din actuala Transilvania. De altfel, la iesirea trecãtorii inspre aceastã provincie, romanii au construit, pe locul actualei localitãti Brecscu, un castru denumit Angustia. Pe parcursul timpului, Valea Oituzului s-a transformat intr-o cale comercialã foartã frecventatã, pe care produsele oraselor transilvãnene pãtrundeau in Moldova, de unde se importau produse agricole sau pãstoresti. Trebuie sã facem si legãtura cu acea Episcopie a cumanilor din sudul Moldovei si, mai ales, cu ipotetica dorintã a maghiarilor de a realiza un coridor care sã le permitã accesul spre Dunãre si Marea Neagrã. A intervenit, insã, marea invazie a tãtarilor, care au pãtruns in Transilvania tot prin pasul Oituz, la 1241. Sub semnul probabilitãtii ar fi si relatiile, de mai tarziu, pe Valea Oituzului, care au dus la personalizarea Tãrii de Jos a Moldovei. Sã mai amintim cã tot pe aici a trecut, in 1467, Regele Ungariei, Matei Corvin, care a invadat Moldova, locul fiind semi-fortificat de Stefan cel Mare, iar, mai tarziu, Petru Rares a trecut pe Valea Oituzului spre Transilvania. Istoria atat de bogatã a Vãii Oituzului se va intregi, in anii 1916-1917, cu 3 mari bãtãlii de cea mai mare importantã pentru soarta Romaniei.

Dan Ravaru

Articol scris de:



Posteaza un comentariu