marți, 8 august 2017

CENTENARUL UNIRII 1 DECEMBRIE 1918 – 1 DECEMBRIE 2018 (II)

marți, august 8, 2017, 3:00
Stire din categoria Actualitate Comentarii: 0 Comentarii pana acum.


MUNTI SI TRECATORI
Prima bãtãlie de la Oituz

Constantin Kiritescu face si el o prezentare a Vãii Oituzului, ca un preambul la descrierea bãtãliei. Considerã cã este cea mai largã si cea mai accesibilã dintre vãile laterale care se deschid din Valea Trotusului. Este strãbãtutã si de o sosea, care uneste Targu Secuiesc cu Onestii, trecand prin mai multe localitãti. De aceea, aceastã vale va fi aleasã ca axã de inaintare pentru trupele inamice conduse de generalul von Schmettow. Acestea fãceau parte din grupul de armate condus de arhiducele Carol si actiona conform directivelor generalului Falkenhayn. Acestora li se opunea, in primul rand, divizia a doua de cavalerie, comandatã de generalul Basarabescu si care fãcea parte din Armata de Nord comandatã de generalul Constantin Prezan. Fortele militare romane din zonã erau intregite de primele elemente ale diviziei a 5-a, care vor fi completate pe parcurs. Divizia a 15-a fusese greu incercatã la Turtucaia, dar fusese refãcutã si cãpãtase o remarcabilã experientã de luptã. Primele lupte se dau la Magherus, pe o pozitie caracterizatã prin existenta unor inãltimi cu valoare tacticã. Totul incepe cu un duel de artilerie, piesele inamicului fiind neutralizate, la un moment dat, de un asalt al cavaleriei. Luptele se desfãsoarã in mai multe etape, romanii dovedind o capacitate deosebitã de manevrare a fortelor. Are loc o retragere, dar a doua zi, pe 13 octombrie, un contraatac romanesc restabileste situatia. Remarcabil este faptul cã, in cadrul diviziei a doua de cavalerie, sa distins in mod deosebit Brigada 5 Rosiori, comandatã de generalul Nicolae Sinescu. Brigada era formatã din 2 regimente, 2 si 3 Rosiori, coman date de colonelul Gheorghe Naomescu si, respectiv, de locotenent-colonelul Grigore Romano. Ambele regimente aveau garnizoana la Barlad. Brigada a fost deosebit de eficientã in fata atacului inamic de la Malnas, unde s-a distins colonelul Gheorghe Naomescu, din Drujesti, comuna Bãcani, judetul Vaslui. Dr. Stefãnescu- Galati ii face un scurt portret: ßExemplar in abnegatia lui, acest ofiter, operat inainte de rãzboi, cand i s-au scos douã coaste si nerefãcut, putea sã rãmanã departe de greutãtile si primejdia campaniei. A ales insã, fãrã ezitãri, sã fie acolo unde ii este regimentul. La fel va face nu dupã mult timp cand, internat in spitalul militar din Bucuresti pentru a- si ingriji urmãrile operatiei, il va pãrãsi imediat ce va afla cã unitatea sa pleacã din nou in foc. Va cãdea prizonier, rãnit fiind, in bãtãlia Bucurestilor, in nemuritoarea sarjã de la Prunaru, si va muri intr-un spital din Sofia.’ (1916-1919. Amintiri de rãzboi, Iasi, 1921, apud Vasile Mocanu, op. cit.) Tot in legãturã cu bãtãlia de la Mãgherus este amintitã jertfa cãpitanului Constantin Carp, fiul omului politic Petre P. Carp, care se declarase impotriva rãzboiului contra Puterilor Centrale, dar ii trimisese pe cei trei fii ai sãi in rãzboi. Dupã o traditie din Tibãnesti, unde era mosia familiei Carp, cãpitanul cãzut la Magherus a fost adus acasã de ordonanta sa, cãrat pe un cal. Tot la Mãgherus s-au petrecut si alte acte de eroism. Astfel, sergentul Mihai Ioancea a rãmas la mitraliera cãreia i-a reparat inãltãtorul stricat de o explozie si i-a izgonit pe vrãjmasii ostasi ajunsi la 50 metri de distanta sa. Colonelul Dr. Vasile Mocanu ne dã o intreagã listã de eroi, ofiteri sau simpli soldati. Mãgherusul a fost considerat un avampost al marii bãtãlii a Oituzului. O altã localitate care se inscrie in ciclul luptelor de la Oituz a fost Harja. Dupã atacul din 13 octombrie, trupele inamice se indreaptã spre Harja, executand mai intai un nimicitor baraj de artilerie, in urma cãruia satul este distrus, insã un atac pe flancuri al trupelor noastre, urmat de lupte la baionetã, va impinge inapoi inamicul panã la Poiana Sãratã. Luptele se intetesc, din nou, pe 17 octombrie cand, intr-un impetuos atac al romanilor, in care s-a distins Regimentul 13 ßStefan cel Mare’, inamicul este alungat, cu mari pierderi in oameni, iar 3 ofiteri si 100 de soldati dusmani sunt luati prizonieri. Un nou exemplu de fermitate si eroism il dã colonelul Rujinschi, comandant de brigadã. Desi, conform unui document, trupele sale se aflau intr-o situatie aproape imposibil de suportat, rãmane pe loc si continuã lupta. Tot in legãturã cu luptele de la Harja este consemnat un ordin al generalului Eremia Grigorescu, ordin care a fost executat intru-totul: ßVeti rezista cu inversunare vrãjmasului, care va incerca sã debuseze in defileu. Veti lua chiar ofensiva pentru a-l respinge in defileu, chiar inspre Oituz. Nu admit sub nici un motiv retragerea din pozitiunea de la Harja, fãrã ordinul expres al subsemnatului. În caz cã inamicul este inactiv, veti lua ofensiva in defileu, imediat dupã primirea acestui ordin.’ (Mocanu, op. cit., pp. 79-80) Presiunile la care au fost supuse trupele romane au dus la o reducere drasticã a efectivelor, cele mai multe pierderi avandu-le Divizia 15, greu incercatã in mai multe lupte. Bazandu-se pe faptul cã trupele romane erau slãbite si posedand o tehnicã superioarã, in primul rand artilerie grea, inamicul pregãteste marele atac de la 18 octombrie, care si-a propus cucerirea Oituzului. Importanta care se dãdea acestui deziderat este demonstratã pe deplin de faptul cã la atacul decisiv urmau sã asiste arhiducele Carol (mostenitorul tronului de la Viena) si primul ministru ungur Tisza. Pregãtirea de artilerie a fost infernalã, iar in pauzele acesteia, trupe unguresti de infanterie executau mici asalturi. Constantin Chiritescu descrie astfel momentul de varf: ‘Trupele a patru regimente dusmane au pornit in valuri la asalt, incepand de la ora 8 dimineata panã la miezul zilei si reincepand la 1.30, pentru a le repeta, cu o indãrjire neslãbitã, panã la 10 noaptea. Dar eroicul grup roman forma o stancã de pe care atacurile se prãbuseau, sfãramandu-se, nimicite aproape de focul artileriei dusmane si coplesite aproape de fortele atacatorilor. Resturile trupelor trebuiau sã pãrãseascã o creastã de dealuri, spre a ocupa alta in spate, dar apoi, inviorate, se repezeau la contraatac cu baioneta si-si recãpãtau pozitia. Si acest joc al mortii sa repetat panã seara.’ (Chiritescu, op. cit., p. 406) Nici noaptea nu au incetat luptele. Romanii dau un contraatac la baionetã si se pozitioneazã, din nou, pe linia de dinainte de atac. Glori-ficand aceste fapte realizate, in primul rand, de Divizia a 15- a, generalul Prezan arãta: ßDivizia a 15-a, de la comandant panã la soldat, zilnic, timp de 10 zile, a sustinut lupte contra unui vrãjmas in plinã izbandã si mult superiror in numãr, a rezistat cu avant fãrã seamã, demn de admiratia tuturor si de vitejia strãmoseascã. Cinste comandantului si Diviziei a 15-a. Eroismul si dispretul mortii, dovedit cu prisosintã, ii dã dreptul la admiratia si recunostinta mea.’ La fel de impresionant este si ordinul de zi al generalului Eremia Grigorescu, comandantul respectivei divizii: ßSunt mandru de a impãrtãsi corpului ofiteresc si trupelor din divizia mea aceste inalte multumiri, cu o adancã convingere cã ele vor fi imboldul care va oteli sufletul si va lumina mintile tuturor, pregãtind si hotãrand pe fiecare la luptã nãpraznicã pentru ajungerea la victorie. Faceti din piepturile voastre scutul de apãrare al tãrii, scut de care inamicul sã se prãbusescã, sã se sfarme. Ganditi-vã la gloria strãbunã, cand strãbunii nostrii apãrau tara cu mãciuca, dar n-au ingãduit sã o calce dusmanul, dar v-au lãsat-o vouã mostenire. Ei erau putini la numãr, dar mari si nãpraznici in luptã. Voi apãrati tara cu arma si cu tunul. Arãtati-vã demni de ei. Sunteti multi la numãr. Fiti si nãpraznici in luptã.’ Generalul Grigorescu reuseste sã-si completeze trupele si trece la contra-ofensivã atunci cand dusmanul era convins cã este aproape de victorie. Luptele ating o mare intensitate pe 20 octombrie, cand inamicul isi sporeste fortele, obtinand noaptea avantaje pe teren, dar a doua zi, romanii recurgand la imbatabila lor armã, baioneta, reusesc din nou sã-i respingã. Ziua de 22 octombrie va fi un mic rãgaz, dar de pe 23 incepe din plin o adevãratã ofensivã romaneascã. Generalul Grigorescu, ajutat de elemente din diviziile a 8-a si a 2-a de cavalerie, reuseste sã scoatã inamicul de pe pozitiile sale intãrite si sã-l impingã panã la Poiana Sãratã. Pe 27 octombrie putem vorbi de desãvarsirea unei adevãrate victorii romanesti. Jertfele noastre au fost, si ele, pe mãsura victoriei. Numai din regimentele de vasluieni au fost cateva sute de morti si 729 de rãniti. Putem vorbi, acum, de sfarsitul primei bãtãlii de la Oituz, incheiatã printr-o adevãratã victorie romaneascã, inamicul fiind obligat sã-si recunoascã infrangerea. Generalul Falkenhayn va impune renuntarea la planul strategic de rupere in douã a teritoriului national si a armatei romanesti, Moldova dovedindu-se de necucerit.

Dan Ravaru

Articol scris de:



Posteaza un comentariu