luni, 3 iulie 2017

Stop rectificãri!

luni, iulie 3, 2017, 3:00
Stire din categoria Local Comentarii: 3 Comentarii pana acum.


Alesii liberali din cadrul Consiliului Local (CL) Vaslui nu mai vor ca bugetul municipiului sã fie rectificat în fiecare lunã. În sedinta CL Vaslui de la sfârsitul sãptãmânii trecute, acestia au atras atentia asupra mai multor alocãri financiare care, în opinia lor, nu îsi au rostul. Este vorba despre suplimentãri de venituri pentru realizarea unui soclu pentru statuia generalului Ion Rãscanu, realizarea unui studiu de oportunitate pentru transportul public sau alocãri financiare cãtre Directia de Administrare a Pietelor.

Rectificarea bugetului local al municipiului Vaslui etapa iunie 2017 a dat prilejul opozitiei din Consiliul Local (CL) Vaslui sã conteste deciziile executivului local. Marius Arcãleanu, consilier PNL, a precizat cã rectificãrile bugetului se fac de la o lunã la alta, iar acest fenomen trebuie sã inceteze. Consilierul liberal a intrat si pe fondul proiectului de hotãrare si a precizat cã, prin rectificare, se alocã o sumã de 3.500 lei pentru soclul bustul generalului Ion Rãscanu, operatiune finan – ciarã care, in opinia lui, nu se justificã. Mai mult, Arcãleanu a spus cã nici alocarea financiarã de 35.000 lei pentru Directia de Adminitrare a Pietelor si Oboarelor nu este necesarã. ‘Mã voi abtine la votul pe acest proiect de hotãrare. Trebuie sã stopãm aceste rectificãri care se realizeazã in fiecare lunã’, a subliniat el . În rãspunsul oferit de functionarii din aparatul Primãriei Vaslui, s-a mentionat faptul cã alocarea financiarã de la Directia de Administrare a Pietelor este, de fapt, o mutare a sumei de 35.000 de lei de la capitolul ‘bunuri si serviciiî la capitolul ‘investitiiî. Concret, acesti bani vor fi utilizati pentru realizarea unui bransament in Piata Traian. Si Sorin Radu, consilier liberal, a avut o interventie pe marginea proiectului de rectificare a bugetului local. Fostul viceprimar al municipiului a arãtat cã, in prezent, se face un studiu de oportunitate pentru transportul public local din municipiul Vaslui, care, la fel, nu isi mai are rostul. ‘De ce mai facem acest studiu de oportunitate, catã vreme noi am dat o hotãrare in CL prin care am decis cã vom da trasportul local la SC Transurb Vaslui? Mai facem incã un studiu?!î, a intrebat Sorin Radu. Viceprimarul Daniel Neacsu a rãspuns imediat: desi s-a aprobat trasmiterea serviciului de transport public cãtre Transurb, este nevoie de acest studiu de oportunitate, dupã modelul european.

Unde s-a «umblat» la rectificare?

Rectificarea bugetul local al municipiului Vaslui a vizat mai multe capitole si subcapitole la partea de venituri si cheltuieli. La capitolul ‘Autoritãti publice si actiuni externe’ s-a majorat titlul bunuri si servicii cu suma de 150.000 lei, iar la invãtãmant s-a majorat titlul bunuri si servicii cu suma de 2.822.500 lei. Capitolul ‘Culturã, recreere si religie’ a primit la subcapitolul alte servici culturale suma de 3.500 lei, iar la capitolul ‘transporturiî subcapitolul strãzi a fost suplimentat cu suma de 2.515.000 lei. ‘În ceea ce priveste Programul de investitii publice pe anul 2017 si estimãri pentru anii 2018-2020, precizãm faptul cã in aceastã etapã am procedat la includerea in cuprinsul acestuia a valorii lucrãrilor unor obiective de investitii pentru care in prealabil au fost aprobate documentatiile tehnico-economice, la diminuarea creditelor bugetare aferente unor obiective de investitii si suplimentarea creditelor aferente altor obiective de investitii’, se aratã in raportul la hotãrare.

Articol scris de:



3 Comentarii to “Stop rectificãri!”

  1. Un VaSLUIAN PUR SANGE postat luni, 3 iulie, 2017, 11:22

    Am citit ca prostia a II a de GRANIT se amplifica in oras. Cred ca celor din CL le place zgomotul acerstui granit cand trec masinile pe el. Granitul este pentru pante de peste 10-15 % nicedecum pe suprafete extraplane..

  2. Un VaSLUIAN PUR SANGE postat luni, 3 iulie, 2017, 11:24

    Am citit ca prostia a II a de GRANIT se amplifica in oras. Cred ca celor din CL le place zgomotul acerstui granit cand trec masinile pe el. Granitul este pentru pante de peste 10-15 % nicedecum pe suprafete extraplate..

  3. Just postat luni, 3 iulie, 2017, 11:26

    Ma intreb de ce cuburi de GRANIT si nu bolovani de piatra din rauri? ca sunt mai ieftini

Posteaza un comentariu