vineri, 19 mai 2017

TRADITII DE CONSTANTIN SI ELENA

vineri, mai 19, 2017, 3:00
Stire din categoria Actualitate Comentarii: 0 Comentarii pana acum.


Sfintii Împãrati Constantin si Elena este o sãrbãtoare în calendarul bizantin folosit de Bisericile Ortodoxe, dar si de Bisericile Unite cu Roma, fixatã pe data de 21 mai. Sãrbãtoarea îi evocã pe împãratul Constantin cel Mare si pe mama sa, Elena augusta, sfinti împãrati care au fost socotiti «întocmai cã apostolii».

329) a fost cãsãtoritã cu generalul roman Constantinius Chlorus, fiind mama Împãratului Sfântului Constantin cel Mare. A fost o femeie deosebit de credincioasã si cunoscutã pentru piosenia ei. A înfãptuit pelerinajul în Palestina si în provinciile rãsãritene, fiindu-i atribuite gãsirea moastelor Sfintei Cruci a lui Hristos si aflarea rãmãsitelor celor trei magi. Se spune cã în timp ce era în pelerinaj, a vãzut niste oameni ce duceau un mort pe o colinã unde erau 3 cruci. Acestia îl apropiau de fiecare dintre ele. Ajungând la ultima, când mortul a atins crucea, a înviat. Asa a fost descoperitã crucea pe care a fost rãstignit Hristos. Împãratul Constantin – Gaius Flavius Valerius Aurelius Constantinus, fiul generalului Constantin Chlorus si al sotiei sale, Elena, s-a nãscut la Naissus în jurul anului 274 si a decedat în mai 337, mai este cunoscut sub numele de Constantin I sau Constantin cel Mare, a fost împãrat roman între 306 si 337, devenind conducãtor al întregului Imperiu Roman dupã înfrângerea lui Maxentiu si a lui Liciniu. Legenda spune cã, în toamna anului 312, în ajunul luptei cu Maxentiu, Constantin a zãrit pe cer, în plinã zi, o cruce strãlucitoare, deasupra soarelui, ce avea inscriptia: „In hoc signo vinces” (prin acest semn vei birui), iar pe timpul noptii i s-a arãtat în vis însusi Iisus Hristos, cu semnul crucii, cerându-i sã punã acest semn sfânt pe steagurile soldatilor sãi, urmând sã fie protector în focurile bãtãliei. El pune crucea pe steagurile armatei sale si, cu numai 20.000 de soldati, îi învinge pe cei 150.000 ai lui Maxeutiu, care se îneacã în Tibru. Sfântul Constantin intrã triumfãtor în Roma si în 313, împreunã cu Liciniu emite „Edictul de la Milano”, prin care se va pune capãt persecutiilor, garantând libertatea credintei si a cultului. Liciniu însã dezlãntuie din nou prigoana si este învins de Constantin la Chrysopolis, la 18 septembrie 324. Rãmânând singur la conducerea Imperiului Roman, Constantin declanseazã o serie de reforme sociale, administrative si juridice bazate pe principii crestine. Alãturi de mama sa, ridicã numeroase locasuri de cult si, la 11 mai 330, inaugureazã orasul Constantinopol, noua capitalã a Imperiului. Împãratul Constantin i-a scutit pe clericii crestini de tribunalele civile, îngãduindu-le în acelasi timp laicilor sã-si supunã conflictele arbitrajului episcopal; a scutit Biserica de dãri, înapoindu-i tot ceea ce îi fusese confiscat si i-a acordat dreptul de a primi legate si donatii; le-a acordat ajutor episcopilor, sprijinindu- i în actul de construire a lãcasurilor de cult si de întretinere a clerului; a abrogat dispozitiile si legile contrare spiritului crestinismului; a ordonat restrictionarea luptelor de gladiatori si trimiterea condamnatilor la mine; a ordonat îngreunarea divorturilor, pedepsirea adulterului si a siluirii, a violului; a interzis aruncarea copiilor si vinderea lor, acordând ajutoare pãrintilor sãraci; a luat mãsuri de protejare si ajutorare a sãracilor, orfanilor, vãduvelor si bolnavilor. Prin legea datã în anul 321, Constantin a generalizat repausul duminical în tot Imperiul Roman. Din anul 317, în Imperiul Roman, monedele au avut inscriptionat pe ele monograma crestinã. Împãratul Constantin, cunoscând puterea lui Hristos, cel ce s-a rãstignit pe cruce, a crezut în Hristos adevãratul Dumnezeu. Supunându-se vointei lui Dumnezeu, a zidit în Vizantia o cetate mare si slãvitã, a înfrumusetato cu toate podoabele si a numit-o dupã numele sãu, Constantinopol. Apoi a mutat acolo scaunul sãu de la Roma cea veche, poruncind ca acea cetate sã se numeascã Roma cea nouã, încredint înd-o apãrãrii lui Dumnezeu si a Prea Curatei Maicii Lui. Participã în anul 325 la Sinodul I Ecumenic de la Niceea si este botezat împreunã cu maicã-sa, Elena cea vrednicã de laudã, de episcopul de Nicomidia în anul 337, la 21 mai. Împãratul Constantin este îngropat în Biserica Sfintii Apostoli din Constantinopol alãturi de mama sa. În calendarul popular, sãrbãtoarea Sfintilor Constantin si Elena este o sãrbãtoare a pãsãrilor de pãdure, numitã Constantin Graur sau Constantinul Puilor. În traditia popularã se spune cã vara începe la Sf. Constantin si Elena. Totodatã este limita calendaristicã pentru semãnatul porumbului, al ovãzului si meiului. În popor se spune cã tot ce se seamãnã dupã aceastã zi, se usucã. În ziua de 21 mai, la pomenirea Sfintilor Împãrati Constantin si Elena, în calendarul popular întâlnim o sãrbãtoare adresatã pãsãrilor de pãdure, numitã Constandinu Puilor. Traditia spune cã în aceastã zi pãsãrile de pãdure îsi învatã puii sã zboare. Sãrbãtoarea se tine ca sã nu mãnânce uliul pãsãrile din curte. Tinând seama cã o nouã generatie ameninta recoltele, era interzis sã se munceascã în aceastã zi. Cine lucreazã în aceastã zi, se spune cã i se usucã bucatele pe câmp. Prin odihna de la muncile se preîntâmpinã distrugerea holdelor si a strugurilor de cãtre pãsãrile cerului. Este ziua în care pãstorii hotãrãsc cine le va fi baci, unde se vor face stânele si pe cine vor angaja sã le pãzeascã pe timpul pãsunatului. Totodatã se mãsoarã si se înseamnã pe rãboj laptele de la oile fiecãruia. Pentru apãrarea de fortele malefice, tãranii se adunã în jurul unui foc. Prin fumul de la acest foc erau trecute si oile pentru a fi ferite de rele, pe timpul cât vor sta singure la stânã. Tot acum femeile, pentru a alunga duhurile rele si necurate, tãmâie si stropesc cu agheasmã. Un sincer „LA MULTI ANI” tuturor ce-si serbeazã ziua numelui!

* Dan Horgan

Bibliografie: – Adrian Fochi – „Datini si eresuri populare de la sfârsitul secolului al XIX-lea”, Editura Minerva, Bucuresti, 1976. – Arthur Gorovei – „Credinti si superstitii ale poporului român”, Editura „Grai si Suflet – Culturã Nationalã”, Bucuresti, 1995. – Antoaneta Olteanu – „Calendarele poporului român”, Editura Paideia, 2001. – Elena Niculita Voronca – „Datinile si credintele poporului român”, Editura Polirom, Iasi, 1998. – Gh. F. Ciausanu – „Superstitiile poporului român”, Editura Saeculum Bucuresti, 2005. – Ion Ghinoiu – „Sãrbãtori si obiceiuri românesti”, Editura Elion, Bucuresti, 2002. – Ion Ghinoiu – „Obiceiuri populare de peste an”, Editura Fundatiei Culturale Române, 1997. – Ion Talos – „Gândirea magico-religioasã la români”, Dictionar, Editura Enciclopedicã, Bucuresti, 2001. – Irina Nicolau – „Ghidul Sãrbãtorilor Românesti”, Editura Humanitas, 1998. – Narcisa Stiucã – „Sãrbãtoarea noastrã cea de toate zilele”, Editura Cartea de Buzunar, 2006. – Simion FIorea Marian – „Sãrbãtorile la români”, Editura aGrai si Suflet – Culturã Nationalã”, 2001. – Tudor Pamfile, „Sãrbãtorile la români”, Editura Saeculum I.O., Bucuresti 1997. – „Vietile Sfintilor”, Editura Episcopiei Romanului si Husilor, 1998.

Articol scris de:



Posteaza un comentariu