vineri, 19 mai 2017

Armistitiul de la Fisc

vineri, mai 19, 2017, 3:00
Stire din categoria Local Comentarii: 0 Comentarii pana acum.


Functionarii din cadrul Administratiei Judetene a Finantelor Publice (AJFP) Vaslui au renuntat la miscãrile de protest. Miercuri, 17 mai, liderii Sindicatului din Finantele Publice au avut, la Bucuresti, negocieri cu conducerea Ministerului de Finante. Valicã Berescu, liderul Sindicatului din cadrul AJFP Vaslui, a spus cã ministrul Finatelor, Viorel Stefan, le-a promis cã le va sustine amendamentul la legea unicã a salarizãrii bugetarilor. Sindicalistii solicitã ca salariile angajatilor ANAF din teritoriu sã fie egale cu cele ale salariatilor care lucrteazã in aparatul central. ìAm primit promisiunea cã ne va fi sustinut amendamentul. Avem de indeplinit un program de colectare a veniturilor la bugetul consolidat al statului si trebuie sã il realizãm. Noi am comunicat punctul de vedere al ministrului tuturor membrilor de sindicat. O sã vedem ce se intamplã. Avem oameni specializati care participã in comisiile din Parlamentul Romaniei, la discutiile pe marginea legii salarizãrii. Sunt colegi de ai nostri care cunosc legislatia si locuisc mai aproape de Bucurestiî, a spus Valicã Berescu. În aceastã sãptãmanã, legea salarizãrii se discutã in comisiile de specialitate din Senat, pentru ca de sãptãmana viitoare sã intre in dezbatere in Camera Deputatilor.

Trei zile de protest

În primele trei zile ale acestei sãptãmani, finantistii de la AJFP Vaslui si din alte judete au protestat spontan impotriva prevederilor noii legi a salarizãrii bugetarilor. La protest au participat, zilnic, peste 100 de salariati din toate serviciile institutiei. Finantistii sutin cã fãrã niste salarii satisfãcãtoare pentru angajatii din sistem, nici colectãrile de venituri la bugetul consolidat al statului nu vor fi bune. Legea salarizãrii prevede coeficienti cuprinsi de la 1 la 12, iar angajatii de la Finantele Publice sunt cu salariile sub coeficientul 2. Sindicalistii sustin cã ei sunt cei chemati sã colecteze veniturile la bugetul consolidat al statului, iar cand se pune problema salariilor trebuie sã stea la coadã si doar sã munceascã. Mai mult, aparatul propriu central din ANAF are coeficientii mult mai mari decat restul angajatilor de la Fisc, ajungandu-se la sume cu 30-40% mai mari decat cei din teritoriu. Practic, pe noua lege a salarizãrii, angajatii ANAF vor avea salarii mai mici decat angajatii din administratia localã, Politie si invãtãmant.

Articol scris de:



Posteaza un comentariu