Vizite la nivel înalt în judetul Vaslui

0
36

Pentru a doua oarã în decurs de doar douã sãptãmâni, judetul Vaslui va fi vizitat de un ambasador, de aceastã datã al Republicii Belarus. Excelenta Sa Andrei Grinkevich va avea, astãzi, discutii informale cu conducerea judetului si a municipiului Vaslui. Nu la fel se va întâmpla cu Delegatia Comisiei Europene în Regiunea Nord-Est care, joi, va face o vizitã de lucru în judet. Reprezentantii CE si ai Agentiei de Dezvoltare Regionalã Nord-Est vor vizita mai multe proiecte pentru care au asigurat finantare nerambursabilã.

În ultima perioadã, judetul Vaslui a fost gazda unor vizite a unor inalti oficiali, incepand cu cea a ambasadorului american, care a inaugurat un raft de carte americanã la Biblioteca Judeteanã ‘Nicolae Milescu Spãtaru’ si, la sfarsitul sãptãmanii trecute, a ministrului Transporturilor, Rãzvan Cuc si a secretarului de stat de la Ministerul Energiei, Andrei Maioreanu. În perioada imediat urmãtoare, este anuntatã vizita si a altor inalti oaspeti, printre care, azi, a ambasadorului Republicii Belarus, Excelenta Sa Andrei Grinkevich. Aflat intr-un turneu prin zona Moldovei, acesta si-a exprimat dorinta de a vizita si cunoaste judetul Vaslui, ocazie cu care va avea intalniri cu presedintele CJ, Dumitru Buzatu, cu Isabel Bogdan, prefectul judetului, si cu primarul municipiului Vaslui, Vasile Pavãl. ‘În cadrul vizitei, care are un caracter protocolar, vom avea intalniri private si discutii informale in legãturã cu situatia economicosocialã din judetul nostru si din regiune. Dacã programul inaltului oaspete va permite, vom incerca sã-i prezentãm obiective turistice din municipiul Vaslui’, a declarat Dumitru Buzatu, presedintele CJ Vaslui. Maine, judetul Vaslui va fi vizitat de o delegatie a Comisiei Europene in Regiunea Nord-Est, care, in cea de-a treia zi a unei vizite in zona Moldovei, are programatã o serie de intalniri cu oficialitãti locale si judetene din Vaslui. O primã oprire a delegatiei va fi la Negresti, acolo unde reprezentantii Comisiei Europene si ai ADRNE va avea o intalnire de lucru cu primarul orasului Negresti, Vasile Voicu, intalnire mediatã de Vasile Asandei, directorul general al ADRNE. Cu aceastã ocazie, edilul negrestean va prezenta obiectivele strategice si intentiile de proiecte pentru perioada 2014 – 2023, precum si problemele intampinate la accesarea de fonduri europene, pentru care se vor propune solutii de ambele pãrti. Ulterior, delegatia va face o vizitã la proiectul finantat din POR 2007 – 2013 ‘Reabilitarea si modernizarea centrului de tineret din orasul Negresti’, proiect implementat de CL Negresti, dupã care va fi vizitat Centrul de educatie incluzivã Negresti, proiect finantat din fonduri europene si implementat de CJ Vaslui. Dupã-amiazã, delegatia Comisiei Europene se va deplasa in municipiul Vaslui, acolo unde vor avea o intalnire de lucru cu reprezentantii Primãriei, si la care vor participa primarul Vasile Pavãl, presedintele CJ Dumitru Buzatu, Cãtãlin Gheran, directorul general al Autoritãtii de Management a Programului Operational Infrastructurã Mare, si reprezentanti ai ADRNE. Dupã discutii, vor urma vizite in teren, prima oprire fiind la Statia CFR Vaslui, unde va fi verificat modul in care a fost implementat proiectul ‘Modernizarea statiilor de cale feratã Piatra Neamt – Botosani – Vaslui – Brãila’, finantat din POS Transport 2007 – 2013. Un alt proiect care va fi obiect al vizitei oficiale este cel implementat de municipalitatea vasluianã, ‘Reabilitare zona pietonalã centralã si iluminat arhitectural in municipiul Vaslui’, finantat din fonduri europene in cadrul POR 2007 – 2013 si care tocmai a fost finalizat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.