joi, 20 aprilie 2017

Subventii pentru crescãtorii de vaci de lapte

joi, aprilie 20, 2017, 3:00
Stire din categoria Local Comentarii: 0 Comentarii pana acum.


Crescãtorii de vaci care detin între 3 si 9 animale si care, în perioada 1 aprilie 2015 – 31 martie 2016, au livrat sau vândut direct minim 4 tone de lapte sunt invitati la APIA, pânã pe 2 mai, inclusiv, pentru a depune cereri în cadrul schemei de ajutoare de adaptare exceptionale destinate producãtorilor de lapte. Aceste subventii, însumând aproape 5,5 milioane euro, al cãror cuantum depinde de numãrul de animale pentru care se solicitã ajutorul, se vor plãti pânã cel târziu la sfârsitul lunii iunie.

În data de 12 aprilie, a fost publicatã in Monitorul Oficial Hotãrarea nr. 211/2017 privind distribuirea unei sume pentru producãtorii de lapte in cadrul Schemei de ajutoare de adaptare exceptionale destinate producãtorilor de lapte si fermierilor din alte sectoare de crestere a animalelor. Acest ajutor financiar se acordã producãtorilor de lapte, persoane juridice (PJ), persoane fizice (PF), persoane fizice autorizate (PFA), intreprinderi individuale (II) si intreprinderi familiale (IF) care au detin un efectiv de vaci de lapte de minim 3 si maxim 9 capete, pe beneficiar, identificate si inregistrate in Registrul National al Exploatatiilor (RNE) la data depunerii cererii. În plus, pentru a beneficia de aceste subventii, solicitantii trebuie sã fi livrat sau vandut direct minim 4 tone de lapte in perioada 1 aprilie 2015 – 31 martie 2016 si sã producã, livreze sau sã vandã lapte la data depunerii cererii. Producãtorii de lapte care detin un efectiv de vaci de lapte mai mic de 3 capete sau mai mare de 9 capete nu beneficiazã de prevederile acestei hotãrari. Cererile pentru aceastã schemã de ajutoare de adaptare exceptionalã destinatã producãtorilor de lapte se depun la Centrele APIA panã la data de 2 mai 2017, inclusiv. Suma alocatã pentru acest tip de ajutor exceptional este de 24.284.644,98 lei, echivalent a 5.448.041,5 euro, care se asigurã din Fondul European de Garantare Agricolã (FEGA), prin bugetul Ministerului Agriculturii si Dezvoltãrii Rurale pe anul 2017. Plãtile pentru ajutoarele de adaptare exceptionale destinate producãtorilor de lapte si fermierilor din alte sectoare de crestere a animalelor se efectueazã panã la data de 30 iunie 2017. Dosarul care trebuie depus, impreunã cu cererea de ajutor financiar, la APIA, trebuie sã continã, pe langã alte documente, si copii de pe pasaportul fiecãrei vaci de lapte existente in exploatatie la data depunerii cererii, documente din care sã rezulte numãrul de vaci din exploatatie, precum si acte care sã ateste livrarea sau vanzarea direct a minim 4 tone lapte in perioada 1 aprilie 2015 – 31 martie 2016.

Articol scris de:



Posteaza un comentariu