joi, 20 aprilie 2017

Doar cinci firme au intrat în insolventã în 2017

joi, aprilie 20, 2017, 3:00
Stire din categoria Actualitate Comentarii: 0 Comentarii pana acum.


Numai cinci firme din judetul Vaslui au intrat in insolventã in primele douã luni ale anului 2017. Comparativ cu aceeasi perioadã a anului trecut, numãrul insolventelor a scãzut cu 54%. Potrivit datelor Oficiului National al Registrului Comertului, anul trecut, 63 de firme au intrat in insolventã, iar in anul 2015, 90 societãti au intrat in lichidare judiciarã. Mai mult, in anul 2014, un numãr de 135 agenti economici au intrat in insolventã. În ultimii ani, criza economicã, slaba creditare oferitã de bãnci, precum si atragerea modestã a fondurilor europene au crescut vertiginos numãrul firmelor care au solicitat intrarea in insolventã. Spre exemplu, in anul 2011, nu mai putin de 197 agenti economici au intrat in lichidare judiciar‘, iar in 2010, alte 241. Mãsura la care apeleazã agentii economici are drept obiectiv salvarea activelor fixe si a patrimoniului, prin transferul acestora cãtre alte firme care nu inregistreaz‘ datorii. Potrivit legislatiei privind insolventa, se instituie procedura pentru plata pasivului debitorului in incetare de plãti fie prin reorganizare intreprinderii si activitãtii acesteia, prin lichidarea unor bunuri panã la acoperirea pasivului, fie prin faliment.

Articol scris de:



Posteaza un comentariu