«Eu stiu sã conduc muncind!»

1
339

Deputatul Corneliu Bichinet, presedintele PMP Vaslui, a rãspuns „cu manta” acuzatiilor fãcute de un fost membru de partid, recent exclus din PMP, cã ar avea un stil de conducere „dictatorial”. De fapt, rãspunsul lui Bichinet se adreseazã tuturor membrilor PMP din judetul Vaslui, care, de acum înainte, vor intra într-un proces accelerat de „eficientizare” a activitãtii politice. În acest sens, liderul PMP a stabilit un calendar precis, sedintele cu membrii urmând sã „acopere”, într-o lunã, tot judetul.

Deja, planul de re-construire din temelii a Organizatiei Judetene PMP Vaslui a inceput sã fie pus in aplicare. Decizia de a relua – pe alocuri de la zero – munca organizatoricã a fost adoptatã de Corneliu Bichinet, presedintele Organizatiei Judetene, impreunã cu membrii Consiliului Executiv Judetean al partidului, cu douã duminici in urmã, in cadrul unei Adunãri Generale, ocazie cu care Consiliul Executiv a fost completat cu doi noi membri, Gheorghe Simionicã, presedintele Organizatiei Garceni, si Mihai Apostu, din Pogonesti, care au obtinut rezultate bune la alegerile parlamentare. ‘Pe 22 ianuarie, ne-am intalnit la Centrul de Resurse pentru Afaceri Vaslui. La Adunarea Generalã a partidului au participat circa 200 de oameni din intreg judetul, care au analizat modul in care s-a desfãsurat campania electoralã si rezultatele obtinute in alegeri. Cei care au obtinut rezultate foarte slabe, probabil de rusine, nu au avut curajul sã vinã la aceastã sedintã… Nu-i nimic, ne vom duce noi la ei in comune!’, a declarat Corneliu Bichinet. Pentru a ‘operationaliza’ si ‘eficientiza’ activitatea politicã a PMP, in prima duminicã a fiecãrei luni, conducerea partidului va organiza o sedintã la Barlad, cu membrii din municipiu si presedintii de organizatii comunale din zonã, in a doua duminicã a lunii, o sedintã similarã va avea loc la Vaslui, in a treia duminicã, la Husi, iar in ultima duminicã din lunã, sedinte la Negresti si Murgeni. ‘Intentionãm ca, in localitãtile in care, la anumite sectii nu s-a obtinut niciun vot – zece la numãr -, ceea ce inseam – nã cã nu au votat pentru candidatii nostri nici reprezentantii PMP numiti acolo de presedintii organizatiilor comu – nale, sã facem analize la fata locului si sã luãm mãsuri corespunzãtoare, care merg panã la inlocuirea presedintilor organizatiilor respective cu altii, mai productivi’, a explicat Bichinet. Un alt aspect discutat in cadrul Adunãrii Generale a PMP, reiesit inclusiv in urma analizei statisticilor furnizate de BEJ, s-a referit la consilierii PMP proveniti din fostul UNPR. ‘În unele comune, consilierii locali veniti in PMP de la UNPR s-au angrenat in slujba PNLului sau a ALDE. Voi discuta cu fiecare consilier in parte, iar cei care vor sã colaboreze cu PMP vor merge cu noi mai departe. Ceilalti sunt liberi facã ce doresc, dar in afara partidului nostru’, a anuntat Corneliu Bichinet. Liderul PMP Vaslui a fãcut o mentiune specialã in ceea ce-l priveste pe huseanul Cosmin Filip, ale cãrui iesiri publice in ultima perioadã l-au situat pe pozitii de adversitate nu doar cu Bichinet, ci si cu organizatia din care a fãcut parte. ‘Consiliul Executiv Judetean a aprobat mãsura retragerii sprijinului politic domnului consilier Cosmin Filip la cererea unanimã a Organizatiei Municipale PMP Husi. Astfel, il lãsãm pe cel in cauzã sã se implineascã politic alãturi de alte forte politice la care este inrolat’, a arãtat Corneliu Bichinet. Cat depre acuzatiile formulate de fostul, de acum, membru PMP, conform cãrora Bichinet ar avea o manierã ‘dictatorialã’ de conducere, rãspunsul a fost transant: ‘Eu stiu sã conduc muncind, nu cu intrigi, insinuãri si joc cameleonic! Adicã sã fii consilier la un partid si, in campanie, sã lucrezi pentru alt partid si, mai mult, sã incerci sã-i zãpãcesti de cap pe cei din jurul tãu. Nu acesta este stilul meu! Colaborez cu cei onesti si care nu se jeneazã sã spunã cã sunt din PMP. ‘Marii politicieni’ – si nu mã refer la tonaj – din Husi si din alte pãrti, formati la scoala diversiunilor, santajului si cãpãtuielii, vor avea acelasi destin ca ‘profesorul’ lor’, a conchis deputatul PMP Corneliu Bichinet.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.