Neamul prost… din creangã strâmbã

2
836

Asa- zisa democratie, apãrutã pe frumosul nostru plai mioritic dupã ceea ce unii numesc revolutie, a deschis calea, oricui a vrut, spre puterea localã. De aceasta a beneficiat si neamul prost, o specie care, la romani, nu va fi niciodatã pe cale de disparitie. Mai concret, cine a vrut si cine nu a vrut, cu mult tupeu, obrãznicie, dispret fatã de semeni si aroganta celui prost crescut, si ßsmecher’ a profitat si s-a infipt in fruntea comunitãtii. În acest timp, omul cu bun simt a stat in banca lui, cu speranta cã soarele va iesi si pe ulita sau strada lui. Pentru cã neamul prost este peste tot, si in mediul rural, si in cel urban. Un asa-zis profesor, ori inginer, ori cu altã pregãtire profesionalã, cu o facultate fãcutã cu un cos de ouã sau o bãrdacã de molan moldovenesc, se crede buricul targului sau, mã rog, al satului. Persifleazã, amenintã, epateazã din jiltul de sef, vrea sã parã doxã de carte, dar, luat la bani mãrunti, constati cã in capul sãu e intuneric ca intr-o nucã. Cu toate cã legea nu permite fumatul in spatii inchise, el, alesul sau, dupã caz, unsul, neamul prost, eludeazã legea cã, nu-i asa, el e mai presus de ea. Are doar o spoialã de carte, a uitat de mult ceea ce crede cã a invãtat, dar, printre rotocoalele de fum al tigãrii scumpe, cu emfazã si plin de importantã, dã lectii de comportament civic, dã sfaturi, face pe moralistul in fata oricui il ascultã. Si tare mandru mai e. Doar bunul simt al celor din jurul sãu, precum si slugãrnicia unora fac ca acest specimen emanat sã nu fie tratat ca o mãsea stricatã si trimis la cimitirul necuvantãtoarelor. În fata lui se ploconesc cei fãrã coloanã vertebralã sau care isi urmãresc anumite interese pentru un loc cãldut si fãrã responsabilitãti. Cei ce se numesc cu adevãrat oameni il privesc cu multã compasiune, milã, dar nu au, totusi, curajul sã-l infrunte. De ce? Pentru cã neamul prost are puterea si poate pecetlui destinul unuia sau al altuia, profitã la maximum de functia pe care a dobandit-o cu ßda, sefuù’, ‘bine, sefuù’, ‘sã trãiti, sefuù’. Sã nu dea Dumnezeu sã-i cazi cu greatã sau sã te uiti mai insistent la amantã (nu se poate sef fãrã asa ceva, de unde si poanta: pe ce se aseazã musca cand intrã sub fusta secretarei? Rãspuns, pe mana sefului), cã panã aici ti-a fost. Penalizãri, critici, trimiterea la munca de jos etc. Nu-i mai esti in gratii, adio prime sau salariu mãrit. Este rãzbunãtor, mieros cu sefii, fudul, stie sã- si apropie oamenii, dar numai in interesul sãu. Neamul prost este specialist in cameleonism, isi schimbã atitudinea dupã cum ii este lui bine. Fatã de sefi se manifestã slugarnic, este umil, ii este teamã de acestia, se gudurã ca orice javrã de curte pe langã stãpanul care, din cand in cand, ii mai aruncã cate un os. Se spune cã oricãrui neam prost ii va veni randul sã dea socotealã pe lumea asta. Dacã nu va fi timp, pe lumea cealaltã.

Ioan Ilascu

P.S.: De ce acest titlu? Pentru cã orice neam, bun sau prost, are un arbore genealogic. Si, ca orice arbore, acesta are ramuri, craci sau crengi. Care pot fi drepte sau strambe.

2 COMENTARII

  1. BRAVO BAIETI … bine spus am citit tot articolul dar observ ca nu este dat numele celui ce la scris, vedeti… frica aceasta la care faceti referire nea intrat pana in maduva oaselor, ne este frica sa si mergem pe drum, ne este frica pana si de umbra noastra DE CE ? atata frica ?
    Mihai

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.